Aceasta ar fi concluzia, dacă operatorii nu ar recunoaște că, de fapt, sucevenii pleacă la muncă în străinătate

A început „sezonul turistic“

Doar 10% dintre sucevenii care apelează la serviciile agențiilor de turism călătoresc în străinătate în scop turistic. Operatorii agențiilor sucevene recunosc că 90% dintre cei care pleacă peste hotare doresc să-și găsească serviciu și nu să realizeze vizite în scop de agrement. „Acum, că a venit primăvara, majoritatea celor care apelează la serviciile noastre pleacă în speranța că-și vor găsi ceva mai bun de lucru. Doar 10% sunt turiști în adevăratul sens al cuvântului. Cred că se fac angajări în Italia, pentru că cei mai mulți pleacă în direcția asta”, ne-a declarat C.I., operator într-o agenție de turism aflată în centrul municipiului Suceava.
 

În același context, patronii agențiilor își exprimă nemulțumirea cu privire la șoferii care se ocupă cu transportul de persoane și declară fals că practică turismul. „Această activitate este la limita legii. Nu se poate proba dacă respectivul practică turismul sau face transport de persoane. Este adevărat că fiecare încercă să supraviețuiască, însă noi suntem dezavantajați. Oricum, situația nu va mai dura mult, datorită concurenței zborurilor de tip charter (low cost – prețuri mici), care este din ce în ce mai puternică și, începând cu luna martie, planul de tari-fare se practică și în Suceava”, ne-a spus G.B., patronul unei alte agenții de turism centrale. Mai mult, G.B. consideră că oamenii care apelează la servi-ciile acestor persoane își asu-mă un risc mult prea mare, de-oarece mulți dintre ei nu în-trunesc condițiile necesare nici măcar pentru transportul de persoane. „Am o facultate și nu-mi ajută la nimic” În timp ce stăteam de vorbă cu patronul agenției, o sucevencă de aproximativ 45 de ani a cerut relații cu privire la oferta pentru sărbătorile pas-cale, pe care ar dori să le pe-treacă împreună cu soțul și cei doi copii în străinătate. Astfel, am aflat și noi că vaucher-ul (costul unei zile de cazare) în spațiul Schengen se calculează în funcție de numărul de persoane și poate atinge pragul de 70 de euro. La o agenție de turism din Areni am dat peste un tânăr în vârstă de 24 de ani, care nu demult a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”. Marian Cojocaru se interesa de costul biletului până în Italia. Cu greu am reușit să-l convingem să ne spună adevăratul scop al plecării. „Am mai mult de jumătate de an de când mă chinui să-mi găsesc ceva de lucru. M-am săturat să muncesc câte o lună-două și să fiu nevoit să plec din cauza patronilor neserioși, care tot găsesc motive să nu mă plătească. Am o facultate și nu-mi ajută la nimic. Vreau și eu o viață mai bună”, ne-a spus în cele din urmă Marian, în ochii căruia se putea citi dezamăgirea, dar și speranța. L-am întrebat dacă nu-i este frică să nu pățească la fel ca și cei 800 de români care, recent, au fost întorși de la graniță de autoritățile spaniole. „Sincer să fiu, îmi asum riscul, nu mai am nimic de pierdut. Sper doar să nu pățesc la fel. Știu că nu mă așteaptă acolo câinii cu colacii în coadă, dar sunt dispus să muncesc și să fiu răsplătit pe măsură”, ne-a mai spus tânărul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: