La Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală au fost primite circa 2,7 milioane de cupoane, în valoare de 118 miliarde le

Cereri de cupoane agricole pentru suprafețe mai mari decât întreaga întindere a comunei

Prefectul Orest Onofrei le-a cerut, ieri, primarilor din județ să se implice mai mult în eliberarea cupoanelor agricole, menționând că legislația privind sprijinul agricol al Guvernului are prevederi exprese în acest sens. „Aceste cupoane nu sunt anexă la carnetul de partid și nici la opțiunile pe care fiecare dintre noi le are”, le-a spus edililor șeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu, la o întâlnire pe tema distribuirii bonurilor valorice.
 

Domnia sa a făcut referire la faptul că registrele agricole nu sunt actualizate, fapt care duce la nereguli în solicitarea și acordarea subvențiilor. „E-xistă, din acest motiv, câteva cazuri în care subvențiile soli-citate pentru terenurile deți-nute depășesc întreaga suprafață a comunei. Aceasta în-seamnă că registrele au fost întocmite superficial sau, în afara unei greșeli, există o in-tenție de altă natură”, a subliniat prefectul. La Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală au fost primite circa 2,7 milioane de cupoane, în valoare de 118 miliarde lei. Ele trebuie ștampilate și semnate, angajații instituției lucrând până seara târziu la ur-gentarea acțiunii. Cele mai multe bonuri valorice, respec-tiv 60%, au valoarea de 25.000 de lei. Cupoanele sunt nominale, personalizate prin semnătura reprezentantului și ștampila DADR, precum și cu numele beneficiarului și al co-munei în care acesta are tere-nul. Bonurile valorice, valabile până la 1 decembrie 2005, vor fi folosite la procurarea de semințe, îngrășăminte și pesticide.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: