Măscăriciul…

< ‘Voi fi mamă negreșit atunci când voi simți că sunt pregătită, cu toată responsabi-litatea, să mă dedic copilului meu. O femeie care ajunge acasă după miezul nopții, pen-tru că încă e în faza în care construiește, nu poate fi ma-mă bună în același timp. E ne-voie de o perioadă de așezare a lucrurilor, de echilibrare a balanței în favoarea liniștii, care acum lipsește cu desăvâr-șire, pentru a lua o asemenea hotărâre…’ Andreea Marin, frumoasa divă moldavă! Așa să-i ajute… și Mustăciosu’ ei!
 

< ‘Observatorul cultural’, după niscai sincope și ciorovăieli intestine, s-a reașezat în piața media de gen; bașca conducere nouă (Carmen Mușat, șef redactor). Și chiar din prima, săptămânalul cu pricina iese la bătaie – pro & contra și pe cogeamite paginile, și cu iscălituri motzate – cu nimeni altul decât… Ștefan cel Mare. Că dacă a fost bine au ba, că niște plastici mai rebeli au deschis în București o expoziție de l-au cam… scutu-rat frumușel pe voievodul nostru the great (locuțiunea e folosită ca titlu). Acu’, citește și vezi și tu… < Iar în tot ăst răstimp, Țociu Romică (eu știu pe cineva care-i zice Scociu) și-a tras, cu 30 miare euro, un Mercedes C 200. Pe care l-a sfințit chiar cu popă. Treaba lui. Nasol e că… tot un merțan a avut și-nainte. Iar nostim e că… secretarii de stat circulă în trabanturi și o mai și-ncasează pe drumurile patriei… Da’, mă rog, asta e viața – asta e… democrația: să acordăm aceeași atenție și zeilor, și cimpanzeilor < Bush ăl mititel a zis bine ce-a zis, că să ședem noi cu el, ca-n rubrica asta: șold la șold! Și uite: numărul românilor morți în martie, la cutremurul din ’77, fu de 1578 (și 11.500 răniți), iar… numărul americanilor (militari uciși) în Irak, în ăst blestemat război al yankeilor din urmă e… 1500 și mai bine. Comparaison c’est pas raison, da’… < Deși viază de doar 10 ani, editura ieșeană Polirom s-a cocoțat deja, fain-frumos, în top. Uite cum nasc și… pe Bahlui… < Iar noi citirăm (Andrei Bantaș, anglist celebru) și tare ne plăcu: Traducătorul este amantul care, după o noapte de amor cu o femeie, îi face un copil care seamănă cu soțul. Naa… < Iar acu, last but not least, trebuie să-ți mai reamintesc că, astăzi, de la ora 19, ai teatru ca lumea la Casa de Cultură din Suceava: Horațiu Mălăele, gorjeanul excepțional și polivalent înzestrat, o va face pe… Măscăriciul! Chiar așijderea se cheamă spectacolul. Vino și tu! Plata distracției nu-i un capăt de țărișoară: 250-300 de miare; elevii & studenții – doi pe un belet…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: