Juncker către greci

Un „nu” la referendum ar însemna un “nu pentru Europa”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, le-a cerut ieri grecilor să accepte la referendumul convocat de premierul Alexis Tsipras planul propus de creditorii internaţionali, solicitând totodată şefului executivului grec să spună poporului său „adevărul” în legătură cu acest plan, transmite agenţia EFE.

„Nu este un pachet de austeritate stupid (…), nu există reduceri de salarii sau pensii”, ci măsuri „pentru mai multă justiţie socială, creştere economică şi o administraţie publică mai modernă şi transparentă”, a precizat Juncker într-o intervenţie în faţa presei, dedicată crizei provocate de hotărârea lui Tsipras de a respinge acest plan şi de a convoca în schimb un referendum la care grecii să se pronunţe pe acest subiect.

Întrebat ce ar presupune un „nu” la referendum, Juncker a răspuns că aceasta „ar însemna că Grecia spune nu Europei”. El a admis totuşi că unele prevederi ale planul propus presupun şi sacrificii pe termen mediu, dar a insistat că planul „merge mult dincolo de măsurile fiscale şi propune o modalitate clară de a progresa”. „Trebuie să spunem poporului grec ce este în joc şi că nu este uşor, dar şi alţii l-au făcut”, a continuat Juncker făcând referire la reformele adoptate de ţări precum Irlanda, Portugalia, Cipru sau Spania.

În ceea ce priveşte o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, Juncker a declarat că aceasta „nu a fost niciodată şi nu va fi o opţiune”. „Perspectiva mea este că vom fi în continuare 19 (în zona euro) şi mai mulţi în anii următori şi deceniile următoare”, a indicat şeful executivului comunitar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI