Crai nou nr. 7507 din 2017-07-28

Natura s-a dezlănţuit asupra a 56 de localităţi din judeţ

Natura s-a dezlănţuit asupra a 56 de localităţi din judeţ

28 iulie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

> Pagubele sunt de aproape 7 milioane lei  Pagubele produse în judeţul Suceava de fenomenele hidrometeorologice periculoase din prima jumătate a anului 2017 au fost inventariate de 26 comisii mixte, valoarea rezultată cu prilejul evaluărilor fiind de 6,79 de milioane de lei, a informat ieri, într-o şedinţă de analiză, InspectoratulCiteşte

Dumnezeu cântăreşte piatra

Dumnezeu cântăreşte piatra

28 iulie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

  „Pe Preasfinţia Sa Corneliu Bârlădeanu, episcop vicar al Episcopiei Huşilor, am avut şansa dată de Dumnezeu să-l întâlnesc în casa părintelui Dumitru Valenciuc de la Volovăţ. Ceasurile petrecute în prezenţa Preasfinţiei Sale ar fi de neuitat pentru oricine ar avea prilejul să-l asculte, înaltul prelat fiind, cum s-ar spune,Citeşte

Primăria Suceava a adunat doar puţin peste 50% din sumele pe care se conta

Primăria Suceava a adunat doar puţin peste 50% din sumele pe care se conta

28 iulie 2017 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate

 > Cheltuielile cu învăţământul reprezintă 43,02% din totalul alocărilor, ponderea cea mai mare reprezentând-o cele de natură salarială > După primul semestru, datoriile municipalităţii, respectiv restanţele care au depăşit termenul prevăzut în facturi sau prin contracte, sunt de 16,455 milioane lei  La bugetul local al municipiului Suceava au intrat doarCiteşte

Sărbătoare a cântecului, dansului şi portului popular

Sărbătoare a cântecului, dansului şi portului popular

28 iulie 2017 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

 > Din 2018, Festivalul „Dorna, plai de joc şi cântec” va fi inclus în circuitul mondial CIOFF  La Vatra Dornei s-a desfăşurat, în perioada 18-20 iulie, cea de-a X-a ediţie a Festivalului naţional pentru copii şi tineret „Dorna, plai de joc şi cântec” – In memoriam prof. Gavril Moroşan. FestivalCiteşte

„Francofonia reprezintă un puternic centru de interes, de formare a specialiştilor şi de inserţie pe piaţa forţei de muncă”

„Francofonia reprezintă un puternic centru de interes, de formare a specialiştilor şi de inserţie pe piaţa forţei de muncă”

28 iulie 2017 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

Directorul Biroului pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), Mohamed Ketata, s-a aflat, timp de 3 zile, la Suceava, la invitaţia Centrului de Reuşită Universitară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ocazie cu care a fost iniţiat şi proiectul „Francofonia în comunitate”. În cadrul uneiCiteşte

Focuri de armă trase în apropierea graniţei pentru capturarea unui transport de ţigări de contrabandă

Focuri de armă trase în apropierea graniţei pentru capturarea unui transport de ţigări de contrabandă

28 iulie 2017 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

Ţigări de contrabandă în valoare de zeci de mii de lei au fost oprite din drumul lor către piaţa subterană, miercuri după-amiază, de un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul SPF Brodina. Acesta a observat, în jurul orei 14.30, în apropierea frontierei de nord a judeţului Suceava, mai multeCiteşte

Manifestări dedicate împlinirii a 175 de ani de la înfiinţarea localităţii Poiana Micului

Manifestări dedicate împlinirii a 175 de ani de la înfiinţarea localităţii Poiana Micului

28 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Uniunea Polonezilor din România şi Parohia Romano-Catolică din Poiana Micului organizează sâmbătă, 29 iulie a.c., o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea localităţii Poiana Micului – „un sat pitoresc polonez din Bucovina românească”. Astfel, începând cu ora 10.30, va avea loc Sfânta LiturghieCiteşte

„Flori de pe Dorna”, un festival care creşte de la an la an

„Flori de pe Dorna”, un festival care creşte de la an la an

28 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Un adevărat maraton de activităţi sportive, culturale şi gastronomice a fost organizat la sfârşitul săptămânii la Poiana Stampei, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului naţional „Flori de pe Dorna”. Prima manifestare, cea de cinstire a eroilor neamului, s-a desfăşurat la mijlocul săptămânii trecute pe Muntele Măgura Mare, înCiteşte

Gabriel Bularda, Andrei Dorin Rusu şi Andreea Doroftei luptă pentru medalii la Campionatul Mondial de Alergare Montană

Gabriel Bularda, Andrei Dorin Rusu şi Andreea Doroftei luptă pentru medalii la Campionatul Mondial de Alergare Montană

28 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

 La finalul acestei săptămâni, duminică, 30 iulie, trei dintre atleţii din judeţul Suceava vor reprezenta România în proba juniorilor la Campionatul Mondial de Alergare Montană, competiţie ce va avea loc în localitatea Premana din Italia. Doi dintre atleţi, Gabriel Bularda şi Andrei Dorin Rusu, sunt antrenaţi la Clubul Sportiv MunicipalCiteşte

Cimentul nefolosit la reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile din 2008 constituie, în continuare, o problemă pentru autorităţile sucevene

Cimentul nefolosit la reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile din 2008 constituie, în continuare, o problemă pentru autorităţile sucevene

28 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

> Este vorba despre o cantitate de peste 160 de tone Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a reluat demersurile pentru a diminua cantităţile de ciment şi var care au rămas nefolosite la reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile din 2008, dar acţiunea nu s-a finalizat. Într-un raport alCiteşte

Sumarul ediţiei: