Crai nou nr. 7489 din 2017-07-07

Dumitru TEODORESCU

Ambiţie

7 iulie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

Victor Panaitiu (probabil că cei mai în vârstă îşi amintesc de acest nume) mi-a fost coleg de liceu. Şi vine într-o zi colegul meu de liceu în redacţie, cătrănit, cătrănit. Se află într-un război cu asociaţia de locatari al cărui membru este, neînţelegerile cu preşedintele respectivei asociaţii ajungând a fiCiteşte

Record de pasageri pe Aeroportul Suceava în primele şase luni ale anului

Record de pasageri pe Aeroportul Suceava în primele şase luni ale anului

7 iulie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

 > Numai în iunie au fost înregistrate aproape 26.000 de persoane  Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava a înregistrat, în primele şase luni din 2017, un număr record de pasageri, aproape dublu faţă de călătorii înregistraţi în cele 12 luni ale anului trecut. Totodată, luna trecută au fost înregistrate aproapeCiteşte

344 de note de zece obţinute de candidaţii suceveni la Bacalaureat, cele mai multe la proba de matematică

344 de note de zece obţinute de candidaţii suceveni la Bacalaureat, cele mai multe la proba de matematică

7 iulie 2017 la 13:44 1 comentariu

Cu toate că niciun candidat din judeţul Suceava nu a obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017, înainte de rezolvarea contestaţiilor, conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean au fost obţinute 344 de note de zece, cele mai multe la proba de matematică. Purtătorul de cuvânt al InspectoratuluiCiteşte

Primăria Suceava cere finanţare europeană şi pentru alte colegii decât cele tehnice

Primăria Suceava cere finanţare europeană şi pentru alte colegii decât cele tehnice

7 iulie 2017 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

> În exerciţiul financiar anterior, din cauză că documentaţia era incompletă, iar termenul pentru depunere expirase, Colegiul Naţional „Petru Rareş” a ratat fondurile cu pricina > Lucrările la Centrul de informare-documentare şi corpul de laboratoare ale colegiului au demarat în urmă cu aproape 10 ani, însă, la scurt timp, finanţareaCiteşte

Teren de sport multifuncţional din cartierul George Enescu vandalizat

Teren de sport multifuncţional din cartierul George Enescu vandalizat

7 iulie 2017 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

Terenul de sport multifuncţional din cartierul sucevean George Enescu a fost vandalizat, deşi este prevăzut cu camere de supraveghere video şi a mai fost distrus chiar la scurt timp după inaugurare. Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, şi-a exprimat supărarea că primul teren multifuncţional din municipiu, cel de lângă Şcoala Generală Nr.Citeşte

Cel mai bun fasonator din ţară este din judeţul Neamţ

Cel mai bun fasonator din ţară este din judeţul Neamţ

7 iulie 2017 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

> Vasile Apetri, concurentul Direcţiei Silvice Suceava, al patrulea drujbist din România  Constantin Todosia, de la Direcţia Silvică Neamţ, a câştigat ieri faza naţională a Concursului profesional „Cel mai bun fasonator”, concurs desfăşurat la Suceava, pe „teritoriul” Ocolului Silvic Mălini. Campionul de anul trecut, Sebastian Mihoc, de la DS Alba,Citeşte

La braţ cu toamna şi cu gândul la… primăvară

La braţ cu toamna şi cu gândul la… primăvară

7 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Ultima carte a lui Alexa Paşcu are trei părţi, prima din ele intitulându-se Spaţiul în care mă vindec, acesta fiind, bineînţeles, cel nemărginit al poeziei. Autorul simte uneori încorsetarea autumnală care creează impresia unor frisoane… poetice (Da, se pare că peste lume/ vine o sentinţă nemiloasă./ Cu răceala unui satâr/Citeşte

1785 de contestaţii depuse de candidaţii la Bacalaureat

1785 de contestaţii depuse de candidaţii la Bacalaureat

7 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Elevii din judeţul Suceava au depus 1.785 de contestaţii, la 13 discipline, după afişarea primelor rezultate la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prof. Cezar Anuţei, în sesiunea iunie-iulie 2017 a Examenului de Bacalaureat s-au înregistrat 1785 de contestaţii, cele maiCiteşte

Radu V. Ianovici

Lucrurile frumoase se fac cu oameni frumoşi

7 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

 Cancer. Nu-i aşa că vi se strânge sufletul numai când vedeţi scris acest cuvânt? Nu-i aşa că nu vă doriţi să-l aveţi prea des în faţa ochilor, cuvântul, vreau să spun, pentru că impactul e mare, pentru unii – devastator, doar când vă apare în faţă? Sunt oameni care ştiuCiteşte

Mai rar sau deloc la comisie cu copiii cu handicap grav

Mai rar sau deloc la comisie cu copiii cu handicap grav

7 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

La sfârşitul lunii trecute a fost publicată în Monitorul Oficial OU 51/2017 care modifică o serie de prevederi ale Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Modificările mai scapă persoanele cu dizabilităţi de birocraţie şi de drumuri dese la direcţiile de asistenţă socială. Potrivit acestora, seCiteşte

Sumarul ediţiei: