.:Cotidian independent al județului Suceava                        Ziarul în care poți avea încredere:.

Crai nou nr. 6634 :: joi, 28 august 2014 (ediție arhivată)

Dimensiunea textului: Text de dimensiune mica.Text de dimensiune medie.Text de dimensiune mare. Știrile www.crainou.ro în format RSS

Mugurel Cozmanciuc, secretar de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor, prezent la învestirea primarului de Câmpulung Moldoven

de D. BEALE, |23.06.2012|

 


> Ministeriabilul s-a întâlnit ieri cu primari din mai multe localități din zona de munte a județului, pe care i-a îndemnat la pace cu colaboratorii locali și la promovarea în comunități a cât mai multor proiecte pe fonduri europene și guvernamentale

Noul ministru secretar de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor, Mugurel Cozmanciuc, a fost prezent ieri la învestirea oficială în funcție a primarului USL al municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.

“Prezența primarului Mihăiță Negură la conducerea municipiului Câmpulung Moldovenesc conferă o garanție clară că proiectele începute, ca și cele ce vor demara de acum încolo, vor fi finalizate, iar municipiul va ajunge la dezvoltarea și strălucirea de odinioară, cea de veritabilă perlă a Bucovinei”, a declarat secretarul de stat.

El și-a afirmat susținerea totală în derularea acestor proiecte, ce vor aduce în localitate investitori care vor beneficia în Câmpulung de “drepturi egale ca orice cetățean”.

Cu ocazia ceremoniei de instalare a noului primar, Mugurel Cozmanciuc s-a întâlnit în sala Casei Culturii din localitate cu vechi și noi primari din mai multe localități din zona de munte a județului Suceava. La întâlnire au fost prezenți și Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, prefectul și subprefectul Sucevei, alți membri din administrația județeană, în fața cărora oaspetele a pledat pentru o bună colaborare la nivel local, indiferent de culoarea politică a factorilor implicați, scopul fiind același pentru toți: dezvoltarea localităților.

Sucevean la origine, secretarul de stat în Ministerul Mediului s-a declarat fervent iubitor și susținător al Bucovinei, o zonă cu potențial turistic imens, și i-a îndemnat pe primarii veniți la Câmpulung să aducă în localitățile lor proiecte de anvergură, de durată, cu fonduri europene sau guvernamentale, ce pot face din comunitățile lor comunități cu adevărat bogate.

“Voi susține ca în noua legislație silvică să nu mai existe pedepse diferențiate pentru furtul de material lemnos”

Secretarul de stat Mugurel Cozmanciuc a declarat ieri la Câmpulung că susține introducerea în noul Cod silvic a unor pedepse mult mai mari pentru tăierile ilegale de arbori și furtul de material lemnos. “În România, anul trecut au fost defrișate abuziv 160 ha de pădure, iar numărul tăierilor ilegale de arbori a crescut cu 30%, infracțiuni care nu pot fi descurajate decât prin măsuri legislative drastice. De aceea voi susține ca în noua legislație silvică să nu mai existe pedepse diferențiate pentru furtul de material lemnos, funcție de cantitate”, a afirmat Cozmanciuc.

Reprezentatul Ministerului Mediului și Pădurilor a declarat că susține în egală măsură modificările legislative ce vor da curând competențe sporite de control Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare și implicarea directă în activitatea de pază și control în fondul forestier a Jandarmeriei Române.

Sus