de , |27.10.2005|

Zile de toamnă, octombrie 2005 învăluit întro lumină liniştită şi caldă. Cum păşeşti pe scările translucide de mar-mură ale Muzeului de Ştiinţe Naturale, semitransparenţa lor albă se regăseşte mai de-parte în strălucirea florilor de mină din antreu. Te întrebi mirat în ce picătură de timp te afli. În contrast cu statica flo-rilor de mină, peştii continuă armonia culorilor într-o flui-ditate verdeportocalie. Cum ar arăta peştii, dacă timpul ar putea să-i încarcereze în sticla florilor de mină? Treptele te urcă spre lumina difuză de toamnă filtrată de frunzele rătăcite ale copa-cilor. Galbene, verzi şi roşii culori calde fac din ferestrele muzeului un tablou pe care doar un pictor impresionist poate să îl redea pe pânză. Vizitatorul, ajuns în capul scă-rilor, intră într-o mică dile-mă. Pe care parte să urce scă-rile următoare: pe stânga, pe dreapta?

Dacă o ia spre stânga, peretele lateral îl opreşte din mers. Dar nu pentru că este un perete gol, ci pentru că este acoperit de un puzzle de lu-crări aparţinând unor necu-noscuţi tineri suceveni în în-cercarea lor de a se aduna şi a da privitorului o fărâmă din pâinea lor sufletească. Pri-mele piese sunt icoane sobre din care se desprind chipuri de sfinţi ce vin şi te acoperă cu aura lor magică. Suferă. De fapt, toate icoanele suferă pen-tru sufletul nostru. Se remar-că lucrarea “Coborârea de pe cruce”, cu tonuri calde şi în-tr-o gamă roşuverde cu nuan-ţe de ocru, ce completează armonios compoziţia icoanei. Se spune că numai oamenii aflaţi aproape de Dumnezeu şi cu o credinţă adâncă pot picta icoane. Lucrările aparţin Io-nelei Ududec, masterand la universitatea suceveană.

Vizitatorul, mai departe, urcând o treaptă, se opreşte asupra lucrărilor în creion a-parţinând Cristinei Anghel. Aici se poate remarca un fapt: urma creionului se pliază pe formele naturilor statice şi ale portretelor, scoţând în evi-denţă, cuminte, volumul şi lu-mina obiectelor. Deasupra lucrărilor Cristinei, din lipsă de spaţiu, tinerii artişti au agă-ţat, ca într-un pom de Crăciun, trei bijuterii de portrete. Ele sunt realizate de Cezar Iacu-boaie. Cel din mijloc radiază atâta linişte, iar ochii negri ai personajului sfredelesc albul hârtiei, ca două măsline negre aduse la dimensiuni macro-scopice. Portretul e deja pro-mis celei ce a pozat artistului, Ionela Ududec. Cezar e student la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, la Fa-cultatea de Inginerie Mecani-că, în ultimul an. Cititorule, dacă l-ai cunoaşte te-ai între-ba: e român? Zici că e nordic. Blond, cu ochi albaştri, me-lancolici, te întâmpină de fi-ecare dată cu un surâs şoptit pe buze. Merită să-i pozezi. Spunea odată că se uită din-tr-o privire la cel din faţa lui şi ştie ce fel de om este. Cel mai tare îl fascinează ochii oame-nilor. La câte portrete a reali-zat în verile astea pe la mare, nici nu e de mirare. Urmează lucrările eternului neliniştit, cu zâmbet larg de… dovleac de toamnă, dar cu o dantură perfectă şi ochelari mereu pre-zenţi pe o chelie deşteaptă, Alexandru Ipătescu, ce înve-seleşte expoziţia cu lucrări de grafică, pastel şi o sculptură la fel de curioasă ca şi per-sonajul. Lucrarea “Aragaz cu patru ochiuri” prezintă o po-veste comică. În universitate, în holul rectoratului, mişună toată ziua mulţime de studenţi printre florile uriaşe. În tim-pul sesiunilor dispar cu toţii. Li se văd, printre frunze, doar ochii speriaţi de teama exame-nelor . Cam asta vrea să spună lucrarea.

Sculptura ce tronează în mijlocul expoziţiei tratează problema iubirii de cuplu. Poartă numele “Dinţii aprigi ai iubirii” şi s-ar putea vărsa râuri de cerneală povestind filozofia acestei lucrări. Cel mai bine ar fi săl iscodeşti pe artist. Te-ar cuceri cu poves-tea lui. Ar începe sigur să te întrebe unde te-a mai văzut în oraş. Ochii mici şi jucăuşi ar începe să se rostogolească, iar veselia lor te-ar învălui imediat în povestea sa. De altfel, lucrarea este obsesia unei iubiri faţă de o frumoasă fată. Paşii te poartă mai de-parte printre florile de mină, unde marcasitul străluceşte în racla de sticlă, îmbiindu-te din nou în lumea întunecată a adâncurilor. Scările îţi în-dreaptă paşii către ceilalţi expozanţi.

Un măr înflorit proiectat pe un cer de albastru cerulleum, în care nuanţele coboară spre linia orizontului către viola-ceuri discrete, îţi sugerează o primăvară proaspăt născută sub umbra copacului aflat acum tot la locul lui, la Ilişeşti, plin de mere roşii, sub gardul profesorului de pictură Du-mitru Rusu. Mai cobori două trepte. Lucrarea “Melci pe buturugă” – ulei pe pânză – este obsesia Anei-Maria Ova-diuc care îi replică şi în alte lucrări realizate în pastel. O altă lucrare “Înger pe apă” pune o pată în puzzle-ul lucră-rilor. Despre Ana-Maria Ova-diuc nu se poate scrie nimic, pentru că, despre ea, trebuie să scrie alţii. Cristina Lauric se prezintă în expoziţie cu trei lucrări în ulei ce reflectă o matură cunoaştere a teoriei culorilor. Ele reprezintă, de fapt, lucrările ei de absolvire a şcolii de artă. Evelina Graur este debutantă în domeniul artelor, masterand la specia-lizarea Arte Vizuale. Lucrarea “Ecce homini” - realizată în Adobe PhotoShop – este o filozofie a omului dezvelit în faţa erei informaţionale şi transformarea acestuia în robot. Periplul artistic se încheie tot cu o debutantă. Gabriela Popoveniuc este prezentă cu trei lucrări. Cea în ulei reflectă un început promiţător în arta plastică. Rezervată şi tăcută, cu un simţ al ordinii dat şi de profesia ei de economist, prin lucrarea în pastel dovedeşte încă o dată că profesorul ei Dumitru Rusu ştie să-şi educe elevii în spirit artistic, chiar dacă formaţia lor este de altă natură. În atelier, când picta, profesorul o povăţuia: “Gabri-ela, să se vadă că pe acolo a trecut un om”, adică, să se cu-noască urma pensulei. Încân-tată de această expoziţie, tâ-năra artistă a căpătat curaj şi promite pe viitor noi surprize.

Coborând aceleaşi trepte, părăsim astfel expoziţia tine-rilor artişti care sunt, de fapt, membri fondatori ai Asocia-ţiei de Artă “Nicolae Tonitza” (fostul Cenaclu universitar de arte plastice “N. Tonitza” din Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava), însoţiţi de ochii tăcuţi ai peştilor porto-calii şi de zâmbetul reţinut al personalului din Muzeul de Ştiinţe Naturale Suceava. Se spune că, atunci când pleci dintr-o expoziţie, să te mai uiţi o dată în urma ta pentru ca să-ţi vezi paşii în cultura vieţii tale.

Cu umilă plecăciune semnează

ANA-MARIA OVADIUC (AMO)

Preşedintele Asociaţiei de Artă „N. Tonitza“