Arhivă
Curs valutar
Interviu cu arh. DORU GHIOCEL OLAȘ, autorul unuia dintre proiectele pentru Catedrala Mântuirii Neamului Au fost niște începuturi destul de visătoare Arhitectul Olaș a participat cu propriul proiect la concursul național de proiecte pentru Catedrala Mântuirii Neamului. A fost un act de curaj sau mai degrabă unul determinat de experiența acumulată de arhitect în ultimele două decenii în materie de construcții ecleziastice?
 arh. DORU GHIOCEL OLAȘ | |
 | |
 | |
 | |
Articole de același autor
- Singur pe lume | 30/8/'10
- De citit | 28/8/'10
- Paguba la pagubă | 23/8/'10
- Năprasna | 16/8/'10
- Autograful | 14/8/'10
- Constituția proprietății | 10/8/'10
- Oaspete al Bucovinei, timp de două zile | 10/8/'10
- Hramul de obște | 4/8/'10
- Tragica veselie | 21/7/'10
- Statul patron | 21/7/'10
Articole cu tematică similară
- Nu sunt articole cu cuvinte cheie similare.
Istoria activității mele pe acest tărâm a început în 1991 și tot cu un concurs, cel de la Suceava pentru Catedrala de pe Mărășești. Atunci s-a organizat, dacă nu primul concurs, cel puțin unul dintre primele din țară care aveau ca temă un spațiu bisericesc, ecleziastic. La vremea aceea încă nu era înființată Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Veneam pe un teren gol. Noi în școală nu am parcurs un asemenea program privind construcția de biserici. Niciunul dintre noi nu avea experiența construcției de biserici, poate doar arhitectul Diaconu, mai în vârstă, trecut la cele veșnice acum vreo patru ani, și care proiectase biserica de la Lisaura.
Era sucevean?
Doamna era de pe aici, era secretară la Mincu, la Arhitectură. Biserica s-a făcut înainte de Revoluție, de Diaconu împreună cu arhitectul Dan Chiselevici, dar Diaconu a fost șeful proiectului. Revin deci și spun că numai unul dintre noi avea ceva experiență în materie de biserică.
Au fost mulți concurenți?
Au fost opt sau zece. Disputa a avut două etape, prima dată am ieșit eu pe poziția primă asta nu este egal cu locul 1, căci la cam toate concursurile de acest gen nu se acordă locul 1, niciodată despre un proiect nu s-a spus: Domnule, da, asta e biserica dorită și pe asta o vrem!. Niciunul nu a fost ales din prima.
Se admitea un proiect ce urma să fie ulterior perfecționat
Exact, toate suferă transformări pe măsură ce biserica se construiește. Propunerea făcută de mine
era cam îndrăzneață
Da, cam neortodoxă; era aerul acela de după Revoluție, vremea în care totul se putea, se mânca tot ce zbura. Luasem un elan cam nesustenabil din punct de vedere dogmatic, al Bisericii Ortodoxe. M-am cam luat după proiectul catolic al unor asemenea construcții și l-am adaptat cumva la cerințele ortodoxe. Trebuia să fim în rând cu Europa, nu? Așa visam, așa credeam. Au fost niște începuturi, cum să le zic?, destul de visătoare, adică visam că o să facem cine știe ce construcții bisericești
Dar vă gândiserăți că urma să construiți o biserică într-o Suceavă în care nu se mai construise una de patru secole?!
Nu, nu ne-am gândit la lucrul ăsta. Este clar că trebuia mult mai mult aprofundată latura asta, deosebită în fond, specifică, care cerea însă un consistent bagaj dogmatic ortodox în ce privește arhitectura bisericească. Dar trebuie acum luat totul ca o explozie după Revoluție, cam cum a fost peste tot. Fiecare și-a prezentat varianta sa, nimeni nu a câștigat.
De toate, am proiectat 64 de biserici
Bun, asta a fost experiența primului concurs. Dar nu v-ați oprit aici.
Da, a fost prima implicare, dar și prima concluzie imperioasă: că trebuie să studiez la modul foarte serios bisericile și mai ales cele de aici, din Bucovina, ca să pot să răspund cum se cuvine nu numai unor cerințe strict arhitecturale, ci și din punct de vedere dogmatic, al erminiei, căci sunt multe lucruri care trebuie îmbinate în așa fel încât să răspunzi cerințelor cultului pentru care biserica este reprezentativă. De aceea am mai participat la o serie de concursuri, de exemplu, tot în București, la Cimitirul Eroilor, deși una s-a propus și a ieșit altceva. Între timp, însă am început să proiectez biserici în Suceava. Prima a fost cea de la Tribunal, unde am valorificat viziunea propusă pentru catedrală și neacceptată. Cumva am valorificat aici viziunea mai îndrăzneață propusă pentru catedrală.
Nu v-ați gândit vreo clipă că vă va fi sancționată îndrăzneala?
Nu prea, pentru că eram convins că sunt în avangardă, că sunt un arhitect care vrea să intre de la început victorios în acest domeniu
Fără să vă gândiți că urma să vă luptați cu o viziune extrem de fermă asupra construcției ecleziastice ortodoxe
Fără să mă gândesc și chiar ignorând cumva și faptul că mă aflu în Bucovina, nu oriunde! Dar voiam să propun și altora ceva conform cu timpul în care trăim! Acum pot spune că nu trebuie să arate o biserică așa cum o propuneam eu, dar a fost o experiență personală, eu cream de fapt o biserică de autor și nu una pe care să și-o asume niște credincioși ortodocși practicanți.
Și, totuși, nenumărați practicanți ortodocși se roagă în biserici proiectate de arhitectul Olaș, nu?
Da, am pus pe hârtie proiectele mai multor biserici numai în Suceava: Sf. Mina, din Obcini, Sf. Cruce, tot de acolo, Sf. Gheorghe, de la Pompieri, Sf. Gheorghe, de pe Jean Bart, cea din Dealul Moara Sesia Popii, cele de lângă Protopopiatul 1 Suceava, apoi Catedrala de pe Mărășești Cred că-s aproape zece De toate, am făcut 64 de biserici.
Toate în județ?
Mai puțin două, în Botoșani și în Neamț.
Îndrăzneala de a gândi la un proiect al Catedralei Mântuirii Neamului
Așadar, întorcându-ne la Catedrala Mântuirii Neamului, nu a fost chiar o îndrăzneală având în vedere ce făcuserăți până atunci în materie să vă gândiți să propuneți un proiect și pentru a-ceasta?
Ar fi culmea s-o luați drept îndrăzneală! Nu e îndrăzneală, puțini sunt în țară care au în spate atâtea proiecte. Nu cred că e cineva care să mă întrebe de ce. Nici de la Patriarhie nu s-a mirat nimeni când au aflat ce am de gând.
A fost ideea dv. sau?
Patriarhul a cerut fiecărei eparhii să propună experți care să fie antrenați în această construcție. Și atunci ÎPS Pimen ne-a recomandat pe dl Bratiloveanu și pe mine. Am participat la toate întâlnirile organizate de Patriarhie care au pus bazele temei de proiectare pentru catedrală. Pentru contribuția mea din această etapă am fost decorat cu Ordinul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Cum ați constituit echipa care a intrat în concurs?
Asocierea cu echipa de arhitecți care a restaurat Gara Burdujeni nu a fost una fericită. Erau bucureșteni și credeam că aveau să fie mai aproape de Patriarhie ca să putem să conlucrăm mai ușor. Pentru celelalte specialități instalații, curenți slabi, rezistență, structuri, fundație am colaborat cu Institutul de Proiectări de Construcții Tipizate, cu niște oameni de înaltă pregătire, pe care nu știu dacă-i găseam altundeva pentru o Catedrală de 6800 metri pătrați, adică 132 m lungime, 75 lățime și 127 înălțime. Vă dați seama! Iar, în pământ, trei niveluri, până la minus 17 metri! Acolo aveau un hectar de magazii, magazine, cofetării, spații multifuncționale etc. etc.
Arhitecții ați fost deci dumneavoastră și restauratorii de la gara Burdujeni
Nu, cu ei am lucrat numai o săptămână; una că nu știau la ce se înhamă și mai voiau să se și impună
Ați lucrat deci singur?!
Aproape singur, pentru că mi-am atras o echipă de tineri arhitecți curioși, care învățau arhitectura la Iași. Patru studenți: Octavian Procopov din Suceava, Octavian Hrebenciuc, tot din Suceava, Magda Vieriu, din Dorohoi, și Lavinia Madache, din Călărași.
Cât a durat efectiv realizarea proiectului?
Patru luni, din care munca efectivă împreună toți patru o lună și ceva.
Când ați depus proiectul?
Pe 30 iunie.
Într-o combinație cu alți parteneri sau doar ca proiect de autor?
Nu, cu echipa de care am vorbit, cea cu care obțineam și autorizația de construcție, care era o condiție. Noi am asigurat documentația de autorizare a construcției, însemnând 300 mp de planșe.
Deci fără propteli, fără asocieri care să vă asigure ulterior succesul
Pe banii mei
Fără, fără, și pe banii mei și, o sumă, ai Arhiepiscopiei și ai Consiliului Județean. Păi ni s-au cerut pentru un studiu PSI 10.000 euro! Le-am dat 1000 și le-am zis: dacă vreți bine, dacă nu
Apropo, cât v-a costat acest proiect?
Nu știu, numai macheta a costat 5000 de euro
Băieții care v-au ajutat n-au căpătat niciun ban?
A, bineînțeles, și pe ei a trebuit să-i plătesc, mai puțin decât meritau, dar
Se poate spune că sunt bani buni pierduți?
Nu, nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva , pentru că toată viața aș fi suferit dacă nu aș fi participat la concurs.
Am ajuns la faza selecției proiectelor. Ce s-a întâmplat acolo?
Ei, aici e nevoie de o discuție mai largă, dar mă mulțumesc cu idea că am participat la un mare concurs, e un mare câștig, pentru că este un obiectiv mare, pentru că trebuie să știu o groază de lucruri pe care puțini alți arhitecți le știu. Eu mă mândresc cu ceea ce am făcut, chiar dacă nu mi s-a ales proiectul. Nu știu dacă alegerea a fost subiectivă sau nu, dar eu mă mândresc cu ce am făcut, mulți dintre cei care l-au văzut considerându-l unul de mare calitate. Nu prea îmi place în general ce fac, dar de data asta am făcut ceva ce deja nu-mi mai aparține, e ceva pentru alții, e pentru toți. Nu e o arhitectură de autor, e una pentru toți, dacă înțelegeți
Ștefan cel Mare a acceptat formule noi la vremea sa
Bun, un proiect a fost ales, el va începe să fie, probabil, materializat. Comparându-l pe cel ales cu cel propus de dv., e asemănător, e diferit?
De fapt, în toată aventura aceasta se impuneau două proiecte: al meu și cel care a câștigat, ambele reprezentând în măsuri foarte apropiate tema propusă de Patriarhie. Al meu însă pare mai modern, mai șlefuit, mai rasat, mai nobil, are mai puțină patină arhaică
Nu asta s-a dorit?
Poate că asta s-a dorit, dar eu cred că la început de mileniu trei se cerea o reprezentare a secolului 21, se putea câștiga un pas prin formulele arhitecturale pe care le-am propus. Ștefan cel Mare accepta formule noi la vremea sa, puteam s-o facem și noi. Eu nu mai accept acum formula pentru biserica de la Tribunal, dar nici o biserică arhaică umflată cu pompa
Probabil că și rezolvările arhitecturale pentru o ase-menea dimensiune a construcției sunt altele.
Exact. Altă dimensiune, altă formă, altă relație între elementele arhitecturale care s-au consacrat în Biserica Ortodoxă. E și impropriu termenul de catedrală, ortodocșii nu au catedrale, termenul este preluat de la catolici. Noi avem biserici mai mici sau mai mari, nu catedrale.
Aveam nevoie de mai multă măreție?
Da, dar ele au îmbinat măreția cu necesitatea. Nu e orgoliu, e prezența în credință, e însăși existența, necesitatea ca atare. Ceea ce mă bucură este că, după ce a fost expusă macheta, majoritatea preoților au apreciat-o. Am pro-misiuni de la arhiepiscopul Madridului și de la cel de la Los Angeles, care ar dori să preia proiectul. Om vedea
Dar Patriarhia? Ce zice Patriarhia?
A apreciat-o, unii au făcut-o chiar direct, firesc. Dar adevărul este că nu m-am așteptat să pierd, căci știam că alții nu se apropiaseră nici pe departe de soluția mea. Știau să facă zgârie-nori, ceea ce eu nu știam, dar să fac o biserică știu. Avuseseră la dispoziție echipe de 60-70 de oameni
nu un arhitect și patru studenți!
Exact! Au avut o logistică formidabilă Dar, repet, eu știu să fac biserici.
Deci: Există vreo șansă ca proiectul acesta să devină ce și-a dorit să fie?
Eu cred că el se va revedea chiar în imaginea finală a Catedralei Mântuirii Neamului! Nu există proiecte definitive, integral curate, nimeni nu e Picasso în arhitectură, o clădire este perfectibilă, este perfecționabilă pe măsură ce se construiește.
Sper să nu fie chiar cântecul de lebădă
Ce-ați pierdut?
Pierdeam dacă aș fi propus un proiect slab și aș fi câștigat! Catedrala de pe Mărășești iese frumoasă. Dar ceva îi lipsește. Și eu, în sufletul meu, știu ce. Pe când astalaltă am făcut-o ca să nu am ce-mi reproșa. Ea încununează ce-am făcut până acum în domeniu. Deși sper să nu fie chiar cântecul de lebădă
Sunteți tânăr, domnule Olaș, aveți încă timp
Nu. Altă șansă de a mai înălța ceva asemănător nu mai există. Asta este șansa vieții pentru un arhitect. Pentru ortodoxie este unul dintre cele mai mari simboluri și din punct de vedere arhitectural, și spiritual. Au încercat mulți s-o denigreze, căci tăia suflul oricărui arhitect prin amploarea ei.
Aceasta era izbânda profesionistului.
Da, și putea fi izbânda mea.
Îi pare rău lui Doru Olaș de ceva din povestea asta?
Nu. Adică, hai să glumesc, îmi pare rău de ei că nu mi-au ales proiectul! Eu îmi dau seama ce înseamnă bun și rău în aceste caz, vreau să zic că încerc să nu fiu subiectiv. Nu alegi un tablou, ci expresia unui profesionalism complex, alegi un întreg remarcabil, ca eleganță, ca măreție Îmi pare rău pentru ei. Vorbeați de regăsirea proiectului în viitoarea construcție. Ce se-ntâmplă: eu am de exemplu cea mai frumoasă turlă. S-ar putea s-o regăsiți la noua clădire. S-ar putea să se preia elemente și din proiectul meu.
Care este opinia patriarhului față de proiectul dv.?
Prea Fericirea Sa se raportează strict la tema proiectului. După părerea mea era nevoie de câteva generații de arhitecți care să știe ce înseamnă construcția ecleziastică pentru a se izvodi chipul acestei Catedrale. Dar timpul nu mai așteaptă. Eu zic că a mea este cea mai bună pentru că am orgoliul practicianului după un imens hiatus sub comunism. Dar nu știu dacă am avut talentul necesar, harul, suflul necesar pentru a propune imaginea adevărată, dorită a Catedralei. Era nevoie de mulțimea aceea de meseriași din care să se ivească alesul. Din toți participanții la concurs doar unul sau doi aveam harul de a face biserici. Ăsta-i un har: deci doi, dacă erau. Nu ajunge. Era nevoie de o generație care să fi făcut în școală programul ăsta, era nevoie de timp care să decanteze, să se ajungă mai sus din punct de vedere spiritual. Să se ajungă până acolo încât să se poată spune: Așa e. Totul depinde de interiorul fiecărui om
Cum se ridică iarba, așa crește și turla
De cunoașterea profundă și de experiența lui
Da, dar experiență înseamnă oameni care au lucrat biserici și care încetul, încetul au găsit forma, care știu de ce s-au făcut turlele astea așa și nu altfel. Cum se ridică iarba, așa crește și spiritul ăsta, cum se ridică iarba crește și turla, e ceva din interior. Nu vine Dali să dea verdictul: așa trebuie să arate. Nu există! De aceea spun că era nevoie de mai multe generații
de o creștere organică
Exact. O creștere de la sine, neimpusă, neforțată cu insecticide și îngrășăminte. Noi, ăștia care am participat la acest concurs, am fost cam îngrășați artificial, încât să acumulăm într-o perioadă așa scurtă ceea ce este necesar pentru a înălța Catedrala.
Poate că trebuia până la urmă făcută, pentru că prea mult a durat, totuși, până s-a purces în sfârșit la drum.
Sigur că da, dar eu spuneam că ar fi fost minunat dacă toate acestea ar fi fost combinate: nu ajunge numai să vrei
Nici vremurile n-au fost favorabile
Fără îndoială! Poate dacă vor începe lucrările se va găsi până la urmă forma. Acum e începutul, vom vedea ce va fi până la urmă.
Cine știe câte neveste se vor zidi în temeliile Catedralei
Așa e, cine știe câte idei vor contribui la înălțarea ei până la urmă. Așa că nu e închisă discuția despre cum va arăta sau, altfel spus, este posibil să iasă altceva decât vedem noi acuma. Vorbeați de organicitate. Asta cred că se va întâmpla: cu cât timpul va trece, lucrurile vor evolua. Se va găsi omul acela care să facă toate combinațiile fericite. Sunt de acord că lucrările trebuie să pornească, cineva să dea impulsul, apoi ușor, ușor toate să se rezolve. Eu cred că mă vor mai chema să le fiu de folos acolo sau acolo; să mă întrebe turla cum a-i vedea-o? sau Nu-ți place, de ce nu-ți place?. Există un anumit orgoliu, dar ca să spui că e numai opera ta, e cam dur. Multe minți își vor sădi ideile în zidul acestei catedrale.
