de Diac. VASILE M. DEMCIUC, |27.07.2010|

Luminată și inspirată de Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos, „care S-a făcut Om din iubire pentru oameni” (Ioan III,16), Biserica a organizat încă de la începuturile sale în istorie activități și apoi instituții corespunzătoare pentru a alina suferința celor bolnavi, singurătatea celor părăsiți și sărăcia celor nevoiași.

Suferința este o dimensiune profundă a vieții. În persoana Logosului suferința nu a fost evitată, ci transfigurată, asumată și schimbată în umanizare mai profundă și în biruință din interiorul suferinței. Hristos nu este, ca om, persoană impasibilă, asemenea lui Buddha, ci este un om al durerilor, om al suferinței, așa cum au prevestit proorocii Vechiului Testament. Dreptul Iov este omul care a primit un har deosebit de la Dumnezeu ca să sufere și, deși nu a avut nicio vină, el suferă, rabdă, dar nu se răzvrătește.

Sensul biblic și patristic al suferinței trebuie să stea la baza explicațiilor pe care le dau păstorii de suflete tuturor celor ce sunt în suferință. Nici boala și nici suferința nu sunt firești. Ele au devenit o a doua natură din cauza păcatului. Dumnezeu nu a făcut nici boala și nici suferința și El nu se bucură de suferința nimănui. Păcatul este originea suferinței și înclinarea spre păcat se transmite din generație în generație.

În pastorație se constată că, atunci când suferința este însoțită de sărăcie multă, când bolnavul nu are nici bani pentru medicamente sau lucrurile strict necesare, suferința se amplifică. De aceea, este nevoie, pe lângă rugăciune, pe lângă sfatul duhovnicesc și de multă solidaritate cu cei suferinzi și săraci. Atunci când cineva suferă și este înconjurat de prieteni sau de membrii familiei sale, atunci suferința lui se diminuează, pentru că i se arată prezență iubitoare. Este foarte important ca preotul să fie prezent ca părinte duhovnicesc între cei bolnavi.

Trăim într-o epocă plină de prefaceri în toate domeniile, într-o epocă în care diferențele sociale sunt atât de mari încât devin chiar alarmante. În aceste condiții este necesar să înțelegem importanța lucrării sociale în cadrul Bisericii. Singurătatea adăugată la sărăcie face să crească suferința. Și există atâta suferință în lume!

De aceea așezămintele pentru bătrâni și pentru copii trebuie să devină așezăminte ale speranței și ale demnității. Copiii și bătrânii, săracii și bolnavii, cer ajutor de la Dumnezeu și Dumnezeu folosește mâinile noastre să răspundă cererii lor. De felul cum ne comportăm cu copiii și cu bătrânii depinde gradul nostru de civilizație și mai ales gradul de trăire a Evangheliei lui Iisus Hristos.

Grija Bisericii noastre față de copiii și bătrânii aflați în nevoie poate fi cu ușurință descoperită în numeroasele așezăminte și cămine. Iată, spre exemplu, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților ființează câteva asemenea așezăminte . Așezământul Sf. Ioan cel Nou din Suceava, înființat imediat după evenimentele din 1989, prin osârdia, grija părintească și atenta coordonare de către Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Sunt destui dintre creștinii care, venind să ajute la înălțarea acestui așezământ, îl vedeau pe însuși Înaltpreasfințitul părinte Pimen punând mâna și lucrând la înălțarea acestui așezământ. La acest așezământ bătrânii asistați beneficiază de cazare, consiliere spirituală, hrană și medica-mente.

Deseori în cuvintele de învățătură, rostite în județ, Înaltpreasfințitul părinte Pimen arăta că bătrânii care sunt îngrijiți în acest așezământ au fiecare câte o poveste a vieții lor, că pe chipurile lor care privesc zarea depărtată este imprimată o poveste a lor greu de deslușit. Uitarea, uneori venită chiar din partea rudelor, i-a doborât sufletește, neajunsurile și bolile i-au abandonat în brațele neputinței. Nu de puține ori Înaltpreasfințitul părinte Pimen îndemna credincioșii ca, împreună, să aprindem luminile stinse din suflete stinse.

Vindecarea sufletească și trupească a acestor bătrâni trebuie să se găsească în sânul Bisericii noastre.

Un alt exemplu grăitor al trudei cu care se implică slujitorii Bisericii precum și credincioșii din parohii este Așezământul social „Acoperământul Maicii Domnului” din parohia Bogdănești, care funcționează datorită devotamentului părintelui Gheorghe Loghinoaia. Aici, bătrânii asistați resimt căldura și dragostea din sânul unei adevărate familii. Toate activitățile de la așezămintele sociale trebuie susținute material, și, așa cum afirma părintele Gheorghe Loghinoaia, „ne bucurăm că binefăcătorii din parohiile vecine pun umărul atunci când pot cu bani, iar când nu dispun de posibilități materiale vin cu alimente, îmbrăcăminte sau medicamente”. Astfel se explică și posibilitatea extinderii așezământului, construirea unui nou corp de care să beneficieze bătrânii cu probleme, corp de clădire inaugurat și sfințit de Înaltpreasfințitul părinte Pimen în ziua de 25 iulie a.c. Cu acest prilej, în cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a spus la sfârșitul slujbei „Ce am făcut și ce vom face are valoare de simbol, dar în raport cu nevoile reale este foarte mult de făcut. De aceea este necesar ca Biserica împreună cu alte instituții să se mobilizeze mai mult.”

După cum se știe, în județul Suceava a fost ridicat prin purtarea de grijă a părintelui arhim. Justin, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, Așezământul Sf. Leontie de la Rădăuți, un așezământ model pentru modul cum este conceput și mai ales pentru programul care ar urma să fie implementat aici, dar încă sunt piedici ca acest așezământ să își deschidă porțile, deși este atât de mare nevoie de el în zonă. Sperăm să nu dureze mult și scopul pentru care a fost ridicat acest așezământ să fie atins.

Dacă bătrânii pe care îi ajutăm în așezăminte adună la un loc înțelepciunea și experiența izvorâtă din nenumăratele zile cu care au fost îngăduiți de la Dumnezeu, gata fiind să o dăruiască mai departe urmașilor, copiii de care trebuie să avem grijă sunt cei care, la rândul lor, vor avea grijă de alți bătrâni, uniți în suferință prin singurătate.