.:Cotidian independent al județului Suceava                        Ziarul în care poți avea încredere:.

Crai nou nr. 5432 :: luni, 30 august 2010 (ediție arhivată)

HostVision

Silviu Casandra, în “focul” Campionatului European de la Barcelona

de Cristian MARCU, |27.07.2010|

 

> Primul român care intră în “focul” Campionatului European de la Barcelona este mărșăluitorul sucevean Silviu Casandra > Azi, la ora 10,05, Silviu Casandra ia startul în proba de 20 km marș

Silviu Casandra este singurul sportiv sucevean care a făcut deplasarea la Barcelona, unde azi începe a 20-a ediție a Campionatului European de Atletism.

Mărșăluitorul legitimat la CSM Suceava este totodată și primul român care intră în competiție, în această dimineață, de la ora 9,05 (ora Spaniei, 10,05 ora României), urmând a se da startul probei de 20 km marș.

În urmă cu 4 ani, la Goteborg, a fost al 15-lea. Acum vrea o clasare în primii 8

Silviu Casandra a ajuns duminică în capitala Catalunyei, împreună cu ceilalți sportivi care reprezintă România la Campionatul European. Mărșăluitorul sucevean, în vârstă de 34 de ani, este un obișnuit al competițiilor de asemenea anvergură. În 2006, la Campionatul European de la Goteborg (Suedia), Silviu Casandra s-a clasat pe locul 15, însă pentru competiția de la Barcelona, suceveanul are planuri ambițioase. Dublu campion național în acest an, Casandra își dorește o clasare în primii opt, care ar aduce puncte atât României, cât și CSM Suceava.

Cu timpul de 1:23.30, cel mai bun rezultat al său din acest sezon, Silviu Casandra este îndreptățit să spere la îndeplinirea obiectivului său. „Sunt optimist. M-am pregătit mult pentru această competiție și mi-aș dori enorm să obțin o clasare între primii opt, care ar fi benefică atât pentru mine, cât și pentru România și CSM Suceava. Pe mulți dintre adversari îi cunosc, dar la acest nivel nu pot anticipa foarte multe. Oricum, cursa va fi grea”, a declarat Silviu Casandra la plecarea spre Spania.

La startul probei de 20 km marș se vor alinia 27 de concurenți, favoritul principal fiind Alex Schwazer (Italia) al cărui cel mai bun timp din actuala stagiune este 1:18.24.

Iată lista de start a probei de 20 km marș de la Campionatul European Barcelona 2010: Davaux Herve (Franța), Kucmin Anton (Slovacia), Kovenko Andriy (Ucraina), Brugnetti Ivano (Italia), Vieira Sérgio (Portugalia), Costin Jamie (Irlanda), Dmytrenko Ruslan (Ucraina), Augustyn Rafal (Polonia), Schwazer Alex (Italia), Losyev Ivan (Ucraina), Heffernan Robert (Irlanda), Jelonek Jakub (Polonia), Ibáñez Ato (Suedia), López Miguel Ángel (Spania), Helebrandt Máté (Ungaria), Tomala Dawid (Polonia), Díaz José Ignacio (Spania), Molina Juan Manuel (Spania), Emelyanov Stanislav (Rusia), Rumbenieks Arnis (Letonia), Casandra Silviu (România), Simanovich Dzianis (Belarus), Toth Matej (Slovacia), Rubino Giorgio (Italia), Krivov Andrey (Rusia), Vieira Joăo (Portugalia) și Berger Maik (Germania).

Sus

 
 
    eXTReMe Tracker
© 2010 Crai nou S.A. - ISSN 1220-9589. Răspunderea juridică revine semnatarilor articolelor și autorilor opiniilor citate.
Webmaster e-mail: webmaster at crainou.ro