Potrivit unor surse guvernamentale

Premierul Tudose s-a întâlnit cu producători şi distribuitori de medicamente

Prim-ministrul Mihai Tudose s-a întâlnit ieri cu producători şi distribuitori de medicamente, au declarat, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

Conform surselor citate, printre subiectele abordate în cadrul discuţiilor s-a aflat şi proiectul legii vaccinării, care s-ar putea afla pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de guvern de miercuri.

Legea vaccinării a fost citită în primă lectură în şedinţa de guvern din 27 iulie, după cum anunţa atunci ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Pe de altă parte, premierul Tudose a declarat pe 1 august, într-un interviu acordat Agerpres, că statul este dator să intervină în privinţa vaccinării. „Sunt ţări care încearcă exact acelaşi lucru acum, să impună vaccinarea obligatorie. Cred că în momentul în care epuizăm tot ce se poate pe partea bună, cu binele, de conştientizare a populaţiei despre riscurile pe care le are copilul nevaccinat – (părintele – n.r.) care îşi condamnă practic copilul la suferinţă şi nu numai copilul, chiar şi comunitatea din care face parte, statul e dator să intervină. Fiindcă nu copilul a decis, decide altcineva pentru copil. Şi apoi, el trebuie să îşi asume greşeala părinţilor? Deci, dacă statul protejează şi intervine peste părinţi atunci când el este prost tratat de o gripă sau de altceva, iertaţi-mă, aici chiar va trebui să fim mult mai activi” a spus Tudose.

În acelaşi interviu, şeful Executivului preciza că se va întâlni cu producători şi distribuitori de medicamente. Întrebat cum comentează faptul că se prefigurează o potenţială criză a medicamentelor, Tudose a spus: „O să am săptămâna viitoare, încerc, o întâlnire cu producătorii, cu importatorii, cu distribuitorii, cu toată lumea, împreună cu ministrul de Finanţe, să vedem ce se întâmplă. Exact cum v-am spus, haideţi să identificăm problema. Odată identificată, să o discutăm cu toţii şi să încercăm să o rezolvăm”.

Pe 31 iulie, într-un comunicat remis Agerpres, Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente a atras atenţia tuturor factorilor implicaţi asupra consecinţelor lipsei unor medicamente din farmaciile din România. Potrivit ADEM, din 2016 şi până în prezent, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piaţă, iar alte câteva sute au fost înregistrate cu notificare pentru retragere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: