Protopopiatul Suceava II

De Schimbarea la Faţă – una din cele patru slujbe din an

Într-o atmosferă de sfinţenie şi într-un mediu rustic, duminică, 6 august, când Biserica noastră prăznuieşte Marele Praznic Împărătesc al „Schimbării la Faţă” a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la bisericuţa de lemn din Mănăstioara, comuna Udeşti, preoţii din comună, în sobor, au săvârşit Sfânta Liturghie, la care au participat credincioşi din împrejurimi, din comunele Udeşti, Bosanci, Vultureşti, Preuteşti. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de răspunsurile liturgice ale corurilor din Udeşti şi Bosanci care an de an vin să aducă acestor locuri, întocmai ca pe Muntele Tabor, bucuria întâlnirii cu lumina şi liniştea Raiului. E un rai locul, atmosfera, bucuria şi întâlnirea în rugăciune a oamenilor.

Pe Tabor, Mântuitorul s-a schimbat la faţă înaintea Ucenicilor Săi, Petru, Iacob şi Ioan, ca să-i întărească în credinţa lor, pentru că urma să primească judecata, scuiparea, batjocorirea, pălmuirea, schingiuirea, răstignirea pe cruce şi moartea. Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Firea dumnezeiască şi firea omenească se întâlnesc în Persoana Sa „neamestecat şi neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit” (Sinodul IV Ecumenic – Mărturisirea de credinţă). Această Taină a vrut Mântuitorul s-o descopere Apostolilor Săi şi şi-a arătat slava dumnezeiască într-o lumină nepământească. Această lumină şi căldură i-a făcut pe ucenici să se simtă neputincioşi şi Petru exclamă: „bine ne este nouă să fim aici, să facem trei colibe”.

La fel ni se întâmplă şi nouă când ne întâlnim cu Dumnezeu, vrem să facem orice pentru ca Dumnezeu să nu plece dintre noi. Mântuitorul nu le spune să facă trei colibe, le spune să păstreze lumina taborică în sufletele lor, ca într-o colibă, să le fie lumina ce trebuie să o urmeze. Şi a rămas în viaţa Bisericii ortodoxe această păstrare a luminii taborice, lumină necreată, ce izvorăşte din energiile necreate ale lui Dumnezeu. Este lumina ce o au isihaştii noştri ortodocşi, care s-au nevoit în sihăstrii şi singurătate pentru a o dobândi prin lucrarea permanentă a rugăciunii. Rugăciune care de pe buze urcă în minte şi apoi coboară în inimă ca rugăciune neîncetată şi răpeşte pe rugător în lumina neapropiată a Raiului. E ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „cunosc un om ce a fost răpit până la al nouălea cer, nu ştiu dacă în trup sau în afară de trup”.

Practica aceasta de rugăciune neîncetată este păstrată în mănăstirile şi sihăstriile ortodoxe de pe cuprinsul patriei noastre. De aceea hramul celor mai multe sihăstrii este „Schimbarea la Faţă” – Schitul Sihla, ce aparţine de Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Ceahlău, Mănăstirea Durău, Mănăstirea Rarău, Schitul Sihăstria Putnei şi multe altele în Transilvania şi Muntenia.

În tradiţia ortodoxă, Schimbarea la Faţă este numită şi Paştile de vară pentru că El şi-a arătat ucenicilor lumina ce aveau să o vadă la Învierea Sa. „Veniţi de primiţi lumină”, vesteşte preotul din Sfintele Uşi Împărăteşti; la „Schimbarea la Faţă” Hristos îi cheamă pe Apostoli să primească Lumina şi să o păstreze pentru întunericul ce va veni. Suntem chemaţi şi noi să primim această Lumină şi să-L vedem pe Hristos, Dătătorul de Lumină al acestei vieţi, şi să nu ne lăsăm copleşiţi de întunericul provocat de patimile şi viciile noastre sau al semenilor sau al celui rău.

Răgaz pentru istorie

Bisericuţa din Mănăstioara a fost construită în secolul al XVIII-lea. Ea se află localizată în cimitirul satului, pe un deal acoperit de o pădure de la marginea satului.

La 15 octombrie 1451, voievodul Bogdan al II-lea (1449-1451), tatăl lui Ştefan cel Mare, se afla la o nuntă în satul Reuseni, împreună cu fiul său. În noaptea nunţii, Petru al III-lea Aron (frate al lui Bogdan al II-lea şi domnitor al Moldovei în perioadele 1451-1452, 1454-1455 şi 1455-1457) a năvălit cu o ceată de oşteni, l-a prins pe domnitor şi i-a tăiat capul.

Tradiţia spune că după ce a fost ucis domnitorul Bogdan, fiul Ştefan a fugit de oamenii lui Petru Aron şi s-a ascuns în scorbura unui stejar din pădurea învecinată. Nu a fost găsit de oştenii uzurpatorului care-l urmăreau.

Petru Aron nu s-a bucurat prea mult timp de domnie, deoarece Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan, s-a ridicat cu oaste împotriva uzurpatorului Petru Aron şi după două lupte – la Doljeşti şi satul Obric, l-a biruit pe Petru, urcându-se pe scaunul Moldovei şi domnind până în anul 1504.

Conform tradiţiei locale, Ştefan cel Mare a ridicat o biserică din lemnul stejarului în care se adăpostise, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru că a scăpat cu viaţă atunci.

Nu au fost găsite surse care să acrediteze ipoteza că această biserică a fost construită de Ştefan cel Mare. În afară de tradiţie, nu există niciun izvor care să documenteze existenţa aici a unui locaş monahal, decât unele toponime din zonă: „Poiana Călugărului”, „Moara Călugărilor” sau numele localităţii – „Mănăstioara”. Ioan Zugrav crede că monahii au părăsit schitul imediat după 1775, fugind în Moldova neocupată, el afirmând că în jurul bisericii se vedeau pe la 1926 urme de chilii. Călugării ce au plecat de aici, peste Şomuzul Mic, au înfiinţat o altă mănăstire, la Preuteşti, şi localitatea de acolo a primit numele Mănăstioara.

Specialiştii datează construcţia bisericii la începutul secolului al XVIII-lea. Documente vechi atestă că biserica ar fi fost construită în jurul anului 1760 pe moşia Ilincăi Balş din pădurea Plăvălar. Cele mai vechi dovezi ale existenţei bisericii sunt inscripţia de pe icoana Mântuitorului: „1775 (1776) Antonii Zograf” şi inscripţia din anul 1762, descifrată din Antimis: „Dumnezeu şi sfântul Oltariu: ca să se săvârşească pre dânsul sfintele dumnezeieşti slujbe, care s-au sfinţit de prea sfinţitul mitropolit a toată Moldavia Chir Gavril pe numele tuturor sfinţilor, 1762”.

Dintr-un document vechi, întocmit înainte de restaurarea locaşului de cult, aflăm că biserica a avut iniţial doar două încăperi (altar şi staulul bărbaţilor) cu podea de scândură şi un cerdac din lemn de stejar acoperit cu şindrilă. Între altar şi staulul bărbaţilor se afla iconostasul, care avea şase rânduri de icoane şi numai două uşi. Dimensiunile iniţiale ale bisericii erau de 7,35 metri lungime şi 3,15 metri lăţime.

În jurul anului 1848, bisericii i-au fost aduse adăugiri şi transformări, ea prelungindu-se spre vest. Au fost construite un pridvor şi un turn clopotniţă ataşat bisericii. Edificiul a fost supraînălţat şi i s-a construit o turlă deasupra naosului. Această operaţiune este pomenită într-o inscripţie pictată cu litere chirilice în alb pe o scândură la absida laterală: „Această biserică la Mănăstioara s-ar răpăluit (reparat) la anul 1848 august la 13 s-au început lucrul şi s-au săvârşit noiembrie la 20 prin chiverniseala oamenilor Vasile Co(s)ma, Gavril Botnar, Nica Bolohan, Georgi Bolohan Carturarh (?)”.

Conform tradiţiei orale, până la înălţarea turnului-clopotniţă, clopotele erau atârnate într-un copac din preajma bisericii. După ridicarea turnului, au fost turnate clopote noi, însemnându-se pe ele data şi numele donatorilor: „Acest clopot s-au vărsat satul Plăvălar cu hramul Vovidenia cu cheltuiala Vasile Cosma, Budnar Nica…”.

În Cronica parohiei sunt menţionate şi alte două reparaţii. La începutul anilor 1900, locaşul de cult a fost restaurat şi căptuşit cu scânduri de brad în interior şi exterior pentru a-l proteja. Scândurile au fost înlocuite în 1974.

Slujire doar de patru ori pe an

Ca urmare a faptului că satul este foarte izolat şi are doar în jur de 20 de case, biserica era deschisă numai de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. În prezent, în biserica de lemn din Mănăstioara se slujeşte de patru ori pe an (în Sâmbăta a patra din Postul Mare, de Sânziene, 24 iunie, de Schimbarea la Faţă şi de hramul bisericii, Intrarea Maicii Domnului în biserică) de către parohul din satul Plăvălari.

Şi în acest an, de Schimbarea la Faţă, pe o căldură înăbuşitoare, dar protejaţi de umbra pădurii şi de un foişor acoperit cu crengi înfrunzite, un sobor de 7 preoţi din comunele Udeşti şi Bosanci au săvârşit Sfânta Liturghie, Aghiazma Mică şi Parastasul celor adormiţi întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice. La slujbă au participat sute de oameni, ca în fiecare an, şi, aflându-se în Postul Sfintei Marii, mulţi credincioşi şi copiii au fost împărtăşiţi.

După slujbă, toţi participanţii au fost ospătaţi de credincioşii Parohiei Plăvălari cu peşte fript şi sarmale pentru pomenirea celor plecaţi la cele veşnice, părinţi, moşi, fraţi, surori, fii şi fiice, a tuturor celor dragi. A devenit o tradiţie această agapă creştină şi prin aceasta se vede şi hărnicia creştinilor, dar şi dragostea pentru tradiţie, pentru aproapele şi pentru Biserica ce ne adună în iubire şi mântuire.

Preot GHEORGHE MARIŞCA,

paroh la Plăvălari

Foto: IOAN CRISTIAN MARIŞCA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: