Jocurile Francofoniei

MTS îi va premia cu 8.000 lei pe medaliaţii cu aur, cu 3.000 lei pe cei cu argint, iar pe cei cu bronz cu 2.000 lei

> Suceveanul Andrei Gafiţa a obţinut medalia de argint în proba de marş

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a declarat că instituţia pe care o conduce îi va premia cu 8.000 de lei pe medaliaţii cu aur la Jocurile Francofoniei, argintul va fi recompensat cu 3.000 de lei, iar bronzul cu 2.000 de lei.

„Este un moment de fericire pentru noi. Ne bucură enorm de mult rezultatele obţinute de sportivii noştri, iar Ministerul Tineretului şi Sportului îi va premia pe medaliaţii la Jocurile Francofoniei. Medalia de aur va fi recompensată cu 8.000 de lei, cea de argint cu 3.000, iar cea de bronz cu 2.000. Sunt 31 de medalii, dar surpriza a fost aurul la luptele africane, acolo unde organizatorii nu se aşteptau să vină un alb să câştige. Îi felicit pentru că ne-au reprezentat cu cinste şi sperăm să obţină rezultate din ce în ce mai bune” a spus ministrul.

Marius Dunca apreciază progresul făcut în ultima perioadă de luptele româneşti şi aşteaptă „o surpriză plăcută” din partea sportivilor de la această disciplină la Jocurile Olimpice din 2020. “Ei demonstrează că pot fi primii în lume şi cred că trebuie să îi scoatem în evidenţă pentru că merită. Luptele sunt pe un trend ascendent, au luat 15 medalii din cele 31 obţinute de România la aceste Jocuri ale Francofoniei. Sper ca, în viitor, iar aici mă refer la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, aceşti sportivi, aceşti luptători să ne facă o surpriză frumoasă. Pentru că barometrul în sport rămâne participarea la Jocurile Olimpice” a adăugat Dunca.

O parte a delegaţiei României prezentă la Jocurile Francofoniei, desfăşurate la Abidjan (Cote d’Ivoire) în perioada 21-30 iulie, a fost întâmpinată, marţi seara, la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă de ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca.

Lotul de lupte a obţinut la Jocurile Francofoniei 15 medalii, cele mai multe din delegaţia României. 12 medalii au fost obţinute la lupte olimpice: aur – David Dobre (65 kg), Vlad Caras (97 kg); argint – Mădălina Simona Tudor (55 kg), Denisa Iulian Fodor (60 kg), Raul Donu (61 kg), Roman Duscov (70 kg); bronz Mădălina Linguraru (48 kg), Marin Filip (57 kg), Mădălin Mînzală (74 kg), Cătălina Axente (75 kg), Ion Pîslaru (86 kg), Kriszta Incze (63 kg). Alte 3 medalii au fost cucerite la lupte africane: aur – Mădălina Linguraru (48 kg), Mădălin Mînzală (74 kg); bronz – Cătălina Axente (75 kg).

În total, la ediţia 2017 a Jocurilor Francofoniei, România a obţinut 31 de medalii, dintre care 8 de aur, 9 de argint şi 14 de bronz.

România a participat cu 57 de sportivi, la 6 discipline (atletism, tenis de masă, lupte libere şi africane, judo, baschet feminin, ciclism pe şosea), la a opta ediţie a Jocurilor Francofoniei, găzduită de oraşul Abidjan din Cote d’Ivoire.

La precedenta ediţie a Jocurilor Francofoniei, desfăşurată la Nisa, în Franţa, România a cucerit 23 de medalii, 9 de aur, 10 de argint şi 4 de bronz. Dacă până acum a participat la ambele segmente ale Jocurilor Francofoniei, sport şi cultură, anul acesta România a fost reprezentată doar în întrecerile sportive.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: