Flash

Nu mă pot abţine!!! Trebuie să vă scriu un banc. Cică, între două măicuţe, una stareţă cealaltă practicantă încă, s-a băgat diavolul. Stareţa îi spune practicantei: „Dă cu tămâie!”. Diavolul, nepăsător. „Dă cu aghiazmă!” mai spuse stareţa. Diavolul, nimic. Stareţa se enervează: „Dă cu crucea!”. Iar măicuţa spune: „Du-te-n crucea mă-tii”. Şi diavolul a dispărut. Am făcut acest preambul, poate mai puţin cuviincios, pentru a prezenta puţin noile aşa-zise legi ale la fel de noului guvern. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că „proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi făcut public pe 23 august”. De asemenea, ministrul anunţă că pe 8 august vor fi întâlniri cu sindicatele ANP privind condiţiile din închisori. Alo, dar „consultările publice” se fac doar cu sindicatele ori angajaţii din sistem? Ăia care plătesc taxe, impozite şi pensii speciale nu au nimic de spus?! Şi care-i treaba cu închisorile?… Ştiu eu destui care au ieşit mai graşi decât au intrat. Sunt condiţii grele, auzi. În plus, Toader ăsta mai spune oareşce: „Foaia de parcurs va fi discutată cu liderii sindicatelor din ANP (angajaţii de la penitenciare, mă rog,), la sediul Ministerului Justiţiei… Avem în vedere următoarele: stadiul construcţiei a două noi penitenciare; modernizarea/extinderea penitenciarelor existente; posibilitatea transformării unor foste unităţi militare, în unităţi penitenciare. Pe plan legislativ, avem în vedere următoarele: finalizarea şi adoptarea Statutului funcţionarilor din penitenciare; punerea în aplicare a Legii referitoare la recursul compensatoriu; posibile modificări ale proiectului de lege referitor la graţierea unor pedepse; posibilitatea consacrării legislative a măsurii supravegherii electronice”. Bre, dar când vor fi recuperaţi banii furaţi de o mulţime de şmecheri care au stat la pârnaie ca la hotel, pe banii prostimii, au „scris” o mulţime de cărţi „ştiinţifice”, iar apoi vin şi se prezintă la tembelizor ca victime ale sistemului? Că găinarii ăia mărunţi de abia aşteaptă să-şi facă un loc călduţ cu păpică cu tot pentru la iarnă… Aşa că, domnule ministru, fă ce-a spus măicuţa. Mă gândeam că trebuie să dispari din peisaj.

COSMIN LEAHU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: