Fiii cei buni duc numele părinţilor mai departe

Intru în casa doamnei profesoare Viorelia-Victoria Braicu, fiica artistului Dimitrie Loghin, şi am sentimentul că păşesc într-un muzeu. De fapt aşa şi este, e un apartament-muzeu închinat memoriei tatălui domniei sale, lucrările acestuia acoperă toţi pereţii, începând chiar de la intrare, unde sunt câteva acuarele. Îi şi spun că mă simt ca la muzeu şi-mi replică, cu o alintătură fină şi cu un umor pe măsură, că speră să nu o identific cu un exponat. Imposibil, dar fiindcă am în faţă o gazdă minunată, caldă şi generoasă în poveşti despre minunatul său părinte, al cărui nume se identifică cu Suceava, cu Bucovina. Şi care ne-a privit grav dintr-un autoportret pe tot parcursul vizitei mele.

Vorbim, aşadar, cu drag, ne mai ştergem din când în când o lacrimă atingând amintiri, fac eu ochii mari dându-mi seama că artistul s-a născut în satul Boteşti, comuna Horodniceni, la o azvârlitură de băţ de locul unde au trăit bunicii mei, şi dăm drumul poveştii.

„Când am luat hotărârea de a comemora personalitatea lui Dimitrie Loghin i-am scris unul prieten bun, fost coleg de şcoală, Petre Costinescu, fost şef la OSIM, şi i-am spus cum văd eu ceea ce trebuie să fac în 2017 pentru a-mi onora părintele. L-am întrebat ce părere are, iar el mi-a răspuns foarte măgulitor, cu trimitere la o zicere, adaptată, a lui Miron Costin: «Fiii cei buni duc numele părinţilor mai departe, iar cei ticăloşi îl fac de ruşine. Tu eşti din prima categorie»”.

Trei expoziţii – Suceava, Fălticeni şi Botoşani

Cu aceste cuvinte în minte şi în suflet, doamna Braicu a pornit la treabă şi-a deschis, la câteva zile după ce-a revenit din vizita de pe meleagurile africane, prima expoziţie dedicată memoriei părintelui său, la Muzeul Naţional de Istorie din Suceava. „Foarte frumoasă ca expunere a lucrărilor, pentru care mulţumesc prietenului meu, profesorul Iulian Asimionesei, care m-a ajutat la panotare”. Se pricepe şi doamna Braicu, a căpătat experienţă în aşa activitate de-a lungul anilor, acum ştie că există o „strategie” când expui lucrările, nu le pui la întâmplare sau după teme, ci „spargi monotonia” spre bucuria ochiului privitorului.

Expoziţie bine primită de public şi de presă, frumos relatată, între altele, de condeiul doamnei Doina Cernica (care „întotdeauna găseşte cuvântul potrivit”) şi cald prezentată de o altă doamnă minunată, Sabina Fânaru, cea care, pregătindu-şi cuvântul, a venit înainte la sală, „să miroase lucrările” .

A urmat Fălticeniul, la o lună după Suceava. Dacă Suceava a fost oraşul împlinirii lui ca om, ca familist, ca profesor, ca artist şi animator cultural, Fălticeniul a rămas oraşul adolescenţei şi al primei tinereţi, oraşul unde a făcut Şcoala Normală de Băieţi şi de unde a plecat la facultate. „Era atât de legat sufleteşte de el încât atunci când se pomenea de el se lumina la faţă şi ochii îi străluceau într-un fel anume” povesteşte fiica artistului.

„Fălticeniul a însemnat pentru mine o piatră de încercare pentru că am mai deschis expoziţii în acel loc şi ştiu că acolo vine foarte multă lume, lume care se pricepe, care priveşte şi cu sufletul un tablou, dar care, în acelaşi timp, cunoaşte valoarea artei expuse. Am avut plăcerea să reîntâlnesc oameni cu care am lucrat în activitatea mea de profesor, «românaşi», cum ne spuneam noi, poate şi de asta vernisajul la Fălticeni a fost mult mai cald şi mai sentimental decât la Suceava, poate «vinovată» este şi atmosfera generală de admiraţie a oamenilor de acolo faţă de artă în general.”

Şi mai este Fălticeni locul unde a luat naştere amiciţia, nu doar profesională, ci şi umană, cu marele Ion Irimescu, care le-a făcut onoarea de a le fi oaspete de câteva ori, în casa de la Suceava, şi pe care îl evocă cu multă căldură fiica artistului. „Vernisam o expoziţie de acuarelă la muzeul din Suceava şi l-am invitat pe Ion Irimescu, cu drag, dar şi din politeţe. Nu mă aşteptam să vină, avea, cred, 98 de ani la acea vreme. La vernisaj, dintr-odată, lumea s-a dat la o parte şi, la braţul lui Gheorghe Dăscălescu, a intrat maestrul, care mi-a făcut bucuria ca, atunci, să şi rostească câteva vorbe despre tatăl meu, m-au umplut de bucurie (şi de lacrimi, a mărturisit – n.n.). A spus atunci lucruri măgulitoare despre artistul Dimitrie Loghin, cuvinte care îi fixează definitiv locul în peisajul cultural al zonei, al Bucovinei. Când fac un material despre părintele meu am grijă, de fiecare dată, să strecor şi frazele respective spuse de maestrul Ion Irimescu, pentru că sunt edificatoare pentru aportul lui Dimitrie Loghin la dezvoltarea artei plastice din această zonă.”

Următoarea expoziţie va fi vernisată pe 22 octombrie, la Botoşani, sala Luchian, generoasă, cu spaţii mari, cu pereţi înalţi şi cu o lumină potrivită pentru tablouri. Botoşani, pentru că acolo Dimitrie Loghin a primit repartiţie ministerială la terminarea facultăţii, la Liceul „A.T. Laurian”, acela este oraşul lui de debut didactic, dar şi de debut artistic, ca pictor. Acolo a fost etalată prima dată pictura sa, într-o expoziţie de grup unde coleg de simeze i-a fost un viitor profesor universitar de desen, de care Viorelia Braicu îşi aminteşte cu multă plăcere, Raul Şorban. „Era un om încântător, înalt, zvelt, cu păr grizonant şi barbă albă ce, la acea vreme, prin 1960, ajunsese la a şaptea nevastă. Făcea acte de caritate cu studentele care, nemăritate în ultimii ani de facultate şi vizibil talentate, s-ar fi pierdut, în provincie, dacă profesorul milos nu le-ar fi întins un buletin de Bucureşti. Şapte talente salvate, şapte infuzii de tinereţe” glumim noi două.

Frumos ambalate, tablourile lui Dimitrie Loghin aşteaptă în sufrageria doamnei Braicu să urce pe simezele botoşănene.

Cea mai „spectaculoasă” încercare, bustul lui Dimitrie Loghin, la Suceava

Amplasarea unui bust al părintelui său în municipiul Suceava, „ca prinos al dragostei filiale şi al recunoştinţei faţă de el”, este „spectaculoasă”, pentru că nu depinde în totalitate de domnia sa, în timp ce expoziţiile sunt în proporţie de 90% realizate prin efort propriu, aportul oraşului constând doar în oferirea unui spaţiu.

„Primăria a înţeles dorinţa mea de a eterniza personalitatea lui Dimitrie Loghin. Memoria oamenilor este relativ scurtă, ceea ce fac eu pentru a-i evoca personalitatea – expoziţiile, un album de artă, un articol – se uită în câţiva ani, în timp ce o statuie are o viaţă mai lungă, de măcar 50 de ani.”

Aşa încât s-a înhămat să parcurgă un traseu birocratic necesar, dar „complicat, de parcă aş face un bloc turn în centrul Sucevei”, glumeşte. Un dosar ce cuprinde aprobări de la multe instituţii cu atribuţii în urbanism, certificat de urbanism de la Primărie, „aprobări de la Apă, de la Electricitate, de la Mediu, de la Gaz, de la Ordinul Arhitecţilor”. Mai e un hop, pe care speră să-l treacă, şi anume o aprobare de la Direcţia pentru Cultură, unde a depus toate actele şi de unde aşteaptă un semn, în caz că mai trebuie ceva, pentru ca dosarul să fie bun de drum la Comisia pentru Patrimoniu de la Bucureşti. Nimic nu pare a fi împotriva unui aviz pozitiv, ca urmare e încrezătoare şi are speranţa că va prinde întrunirea de luna aceasta a comisiei pentru ca dorinţa sa, aceea de a dezveli statuia de Sf. Dumitru (26 octombrie), să devină realitate.

Statuia, de 2,60 m, cu tot cu soclu, este deja realizată în lut, Viorelia Braicu fiind mulţumită de felul în care artistul – profesorul de pictură şi sculptură Iulian Asimionesei, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava – i-a prins, foarte bine, expresia. Va fi amplasată pe bulevard, vizavi de Biserica „Sf. Înviere”, între fântâna arteziană şi trotuar, după ce s-a renunţat la un alt amplasament, din apropiere.

Ne luăm la revedere cu speranţa că, de Sf. Dumitru, bustul artistului care, între altele, a înregistrat pe pânză o adevărată istorie a acestor locuri, se va afla acolo unde fiica sa, care îi duce frumos numele mai departe, îşi doreşte.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Profesorul Braicu a fost inmormantat cu banii colegilor de la Liceul Alimentar și a celor cunoscuți care au contribuit atunci.Se spunea că vai nu are bani familia.Acum nu mai putem deschide ziarul de cate vanzari de tablouri are aceaastă babetă -fostă soție a profesorului.Am inteles ca -si face concediile prin lume și nu mai poate de bine.O pomenire a făcut cuiva???Lansări de carte ,expoziții ..cuvântări,cam plictisitor și totul pe banii altora eventual bunăvoință……

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: