REÎNTOARCERI

 Omul de cultură V. Gh. Popa şi fiul său, dr. V. V. Popa, sunt prezenţe permanente în urbea fălticeneană. Darul de suflet al fiului nerisipitor ce păstrează vie memoria părintelui său se întoarce în plină vară la Zilele Fălticeniului prin cele două cărţi apărute la Fundaţia Culturală Antares în 2016: „Postume” şi „Clanţa”. Lansarea însoţeşte, ca de obicei, pioasa aducere aminte a grupului bucureştean ce-l omagiază pe eruditul cărturar Vasile Lovinescu. Simbolică asociere întru înaltul cuvântului şi claritatea gândirii, cu atât mai mult cu cât afinităţile elective i-au apropiat pe cei doi – Vasile Lovinescu şi V. Gh. Popa – care fac parte din elita acestui spaţiu matrice.

„Postumele” lui V. Gh. Popa sunt repere ale memoriei şi exerciţii de supravieţuire surprinse şi prin grafica bine gândită al lui Gabrel Baban. În zilele de toate zilele, alea ”cenuşii privite prin zăbrele”, poetul stă De vorbă cu ţara găsind paliativul în Întâile bucurii, evocând chipuri dragi şi îngenunchind în rugă: ”Răstigneşte-mă, Doamne, răstigneşte!/ Şi lasă-mă aşa, Doamne/ Atârnat de lemn şi bocit de toamne”. Aiudul l-a încarcerat, dar nu i-a putut răpit bucuria minţii: ”Dalbă lamură de gând/ Ţi-am atârnat, bătute de păgâni/ Verigi de foc la glezne şi la mâini”.

„Postumele” cuprind poezii din 1958 până în anul morţii, 1976, fără a fi incluse în volum în ordine cronologică. ”Albă prescură jertfită” sunt toţi cei din detenţie şi cel mai apropiat sinelui său, ” Vasile Voiculescu, esculapul,/Cu chip de Christ şi sufletul de mag”. O înseninare, o undă de lumină şi bucurie se desprind din poezia evenimenţială a universului de familie: Pentru Mia, Pentru Guju, Pentru Angela şi Radu, Pentru Marius. Echilibru stenic au odele dedicate lui Homer, George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Arghezi, Mircea Eliade, Esenin şi înţelepţilor indieni. Pentru fostul său elev Nicolae Labiş, în decembrie 1974, afirmă valoarea: „Sunt legănări în unele poeme/ Şi-n altele e clocot ca de smoală…”.

Inflexiuni folclorice şi reîntoarceri în mit dau consistenţă trăirii: ”Gunelor, nebunelor,/ Fără voi n-aş fi deloc/ Nici pământ, nici vânt, nici foc…”. Lirism inefabil, plenitudine a trăirii suave, cântec de dragoste şi fior existenţial: ”Nesfârşită şi tainică noapte./ Cerul e ca un măr cu merele coapte./ Mere de aur, fireşte./ Omule, ai grijă şi le păzeşte!”.

Şi fiul, scriitorul V. V. Popa, se regăseşte în tatăl, dar mai dur în drumul către sine. Paginile de autoreferenţialitate adună în pădurea narativă deceniile traseului profesional, decenii de cântec şi relatare dureros lucidă. Culorile sunt întunecate de zarurile vremii. Vinovat fără vină, simte izul amar al unei dimineţi prin uşa uşor întredeschisă a destinului. Porţile sufletului se deschid doar pentru oameni cu rectitudine morală. Desăvârşirea apostolatului este o cursă lungă în care eul se destinde în propria-i oglindire. V. V. Popa scrie şi se rescrie în ăst timp şi în răstimp. Luciditatea nu-l părăseşte. Vorbeşte despre sine şi despre alţii, de viaţa studenţească, de nedreapta exmatriculare, de amarul prăbuşirii unor visuri, de etapele parcurse de la medicul de ţară la specialistul profesând timp de 40 ani în spitalul gălăţean. Ca doctor şi, nu în ultimul rând, ca pacient. La Fundeni este o naraţiune cutremurătoare. La fel Decretul 660 ce a semănat spaimă şi teroare. Invidia confraţilor face victime. Clubul supravieţuitorilor adună la cârciuma lui Anghel ca într-un alt Han al Ancuţei, după model socratic, confraţii în ale medicinei cu povestiri din viaţa profesională. Găsim naraţiuni relatând întâmplări nefericite cu specialişti iscusiţi, dar lipsiţi de caracter, apoi din partea urâtă a vieţii – cazuri de mal praxis, spionarea colegilor de breaslă, încercarea de mituire, anchete ori pierderea drepturilor profesionale şi civile. Din afara vieţii medicale, surprinde Moartea lui moş Gheorghe prin cutremurătorul destin de rezistenţă anticomunistă şi, nu mai puţin, Moartea domnului Pereni care dă şi numele volumului „Clanţa”. „Clanţa porţii de la intrare în curte, un autentic obiect de artă turnat în alamă, reprezenta torsul şi capul unei zeităţi” ne introduce în intimitatea vieţii unui tâmplar îndrăgostit de artă care realizează rame pentru tablourile pictorilor cu deosebit simţ estetic surprinzând personalitatea artistului. Cu „admiraţie religioasă” scoate în evidenţă prin rame valoarea picturilor, nevrând să fie retribuit decât printr-un tablou pe care-l primeşte de la artist. Dl Pereni adună un muzeu în aer liber şi valoroase tablouri pe care le iubeşte şi de care nu se poate despărţi. Legea patrimoniului a adus prăbuşirea pieţei artei şi vânzarea tablourilor la preţuri derizorii. Ciudatul făuritor de rame îşi trăieşte crepusculul. Omul excepţional se sfârşeşte.

Puterea artei şi a frumosului continuă să domine lumea. Ceea ce ne demonstrează Tatăl şi Fiul prin volumele pe care le celebrăm astăzi.

Print Friendly

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: