Un punct de vedere

Noi şi politica lumii

Motto: „Principiis obsta”

 (lat. Împotriveşte-te răului din capul locului”)

 Ovidiu, Remedia amoris

Trebuie o picătură de luciditate ca să-ţi dai seama că, de cele mai multe ori, marea politică s-a făcut despre noi, fără noi. Însă întotdeauna i-am suportat consecinţele. Să nu spunem ca Emil Cioran că suntem anistorici, cu o cultură mică, nici să exagerăm ca Petre Ţuţea că noi am fost pavăza Europei – o cale de mijloc este oricând şi oriunde mai potrivită –, dar nici să nu vedem că mai tot timpul nostru istoric l-am petrecut în siajul altora, mai activi, mai hotărâţi şi mai agresivi. Pare că Predica de pe Munte a fost rostită de Mântuitor anume pentru români: „Fericiţi cei blânzi, căci ei vor stăpâni pământul”. Am ştiut noi mai bine decât alţii „că tot ce nu calcă pământul devine paşnica recoltă”? Neimplicarea, aşteptarea pasivă, contemplarea care ne caracterizează (foarte rar ne-am spus: „No, hai!”), căutarea unui loc, nu neapărat călduţ, mai degrabă izolat, ascuns de ochii lumii, au fost jaloane pentru dăinuirea noastră. Cum am fi putut fi altceva mai mult dacă, spre exemplu, n-am adăugat nimic la casa din neolitic până în secolul al XIX-lea? Ce-am fi putut mai mult decât suntem dacă Evul Mediu românesc a început sub dominaţia tătară care se conducea după o culegere de legi alcătuită de Ginghis-Han, numită Iassa (interdicţie)? Spre ştiinţă, Iassa era o prevedere care interzicea spălatul în apa râurilor, iar hainele trebuia să fie purtate până se destrămau, cădeau de pe om. Da, eram în Europa, dar ne spălam ca în Mongolia! Ce să mai spunem despre stăpânirea otomană? Pe lângă obligaţia de-a aproviziona Constantinopolul şi de-a face comerţ, prioritar cu Sublima Poartă, am fost îndepărtaţi şi de la portul armelor, rămânând fără armată până în deceniul al IV-lea al secolului al XIX-lea.

După cum lesne se poate vedea, prezentul nostru este viciat de trecutul lipsit de virtuţi. Cum să fim primiţi la clubul select al Celor Mari cu politici de supravieţuire? În zadar şefii noştri se prezintă ca şi cum hotărăsc ei soarta lumii sau, cel puţin, sunt întrebaţi, li se cere părerea. Vă amintiţi de Băsescu care învârtea Uniunea Europeană pe degete? Şefii noştri n-au înţeles niciodată că nu ei sunt importanţi, ci poziţia strategică a ţării, resursele materiale şi umane avute în vedere de stăpânii lumii. Sigur că suntem importanţi din moment ce reangajăm în armată 2200 de rezervişti, asta aşa, pentru nevoile de apărare. Suntem cu trei capete mai sus după ce Şeful cel Mare, Trump, la summit-ul Celor Trei Mări, de la Varşovia, ne-a amintit, printre alţii, la cât de buni şi de devotaţi suntem. Dar cele mai mari laude şi aprecieri le-a primit, pe bună dreptate, ţara gazdă, Polonia. Au fost evocate pagini emoţionante din zbuciumata ei istorie, când teritoriul i-a fost împărţit între Imperiul Habsburgic, Imperiul ţarist şi Prusia, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Polonia dispărând de pe harta Europei până la 1918. Poporul polonez a renăscut de fiecare dată, a renăscut şi după al Doilea Război Mondial (1939-1945), când ţara fusese împărţită între Hitler şi Stalin. Ca şi pentru români, şi pentru polonezi, istoria îşi spune cuvântul. Ei au avut nobilimea lor, şleahta poloneză, petrecăreaţă, gălăgioasă şi anarhică: aveau un rege, dar ţara era de fapt o republică nobiliară. Ce se poate spune despre polonezi? Şi-au dat pe seamă! Păcat, mare păcat, că nu putem spune acelaşi lucru şi despre noi.

Şi a fost să fie summit-ul G20 de la Hamburg, Germania. Lăsăm la o parte marile mişcări de stradă contra globalizării, a lui Trump, şi reamintim numai că acolo a fost şi Putin. Ei bine, nu s-a mai vorbit de Crimeea, de Ucraina, aşa cum a făcut Trump la Varşovia; Cei Doi şi-au dat mâna şi s-au înţeles, lăsându-i pe războinicii de cabinet cu buza umflată. Mai mare este preocuparea de Siria decât de Ucraina! Se poate spune cu destul temei că Trump a înţeles că SUA nu se pot menţine pe locul I în lume numai cu forţa militară; trebuie, pe lângă armată, şi o forţă economică, ceea ce China a înţeles de mai multă vreme. Poate de aceea Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, omul care dă ordine şi conduce, nici măcar din umbră, România, zice ceva de investiţii americane; pe scurt, dependenţa noastră faţă de multinaţionale se va accentua. Vrei tu să le tai profiturile? Începe corul patrioţilor că multinaţionalele ţin ţara, plătesc impozite de miliarde, locuri de muncă cu duiumul, ce mai, suntem în rândul lumii. Dacă pleacă, ce te faci? Rămânem cu grătarul, cu micii, cu berea şi cu manelele! Ne trebuie atât de puţin, încât nu avem nevoie de program de guvernare. Dar să ne amintim: dacă îţi propui puţin, nu faci nimic, dacă te ambiţionezi la mai mult, tot faci ceva. De ce nu facem mai mult? Trăim din bombe de presă: Ghiţă, Kovesi şi, mai ales, Dragnea, căruia nu-i mai ajunge România, a tăiat pe din două şi Brazilia. Deja Kovesi e mult deasupra tuturor preocupărilor, deasupra legilor şi a moralei. Ştim cine o sprijină şi de unde vine puterea şi încrederea. Nu-i drept, dar nu avem ce face.

Print Friendly

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: