Paramedicii, oameni cu talantul de la Dumnezeu

Acolo unde noi, trăitori de viaţă normală, vedem oroare şi grozăvie, ei au locul de muncă. Acolo unde noi simţim spaimă şi ne apărăm închizând ochii, ei înfruntă cu curaj situaţia. Acolo unde noi vedem sânge şi chin, ei văd punctul exact în care trebuie să ajute. Acolo unde noi vedem moarte, ei caută viaţa.

De nouă ani, de când funcţionează Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, pompierii paramedici suceveni nu doar ne salvează casele, averile, afacerile, pădurile de la distrugere, ci ne salvează şi vieţile, în grele şi tot mai ciudate situaţii de urgenţă. Acei oameni în uniforme roşii, din ambulanţele roşii, sunt de regulă primii care ne sar în ajutor când ajungem victime ale accidentelor rutiere, când inima ne „face figuri” taman când mergem la piaţă, când ne bălăcim la scăldat şi apa ne trage la fund, când ne rupem un picior în mijlocul pădurii, când explodează butelia sau centrala pe gaz, când ne cade în cap o creangă ruptă de furtună, când suferim accidente grave la locul de muncă, când vin apele peste noi, când amicii de pahar se înjunghie, când supărările, excesele, furiile, nesăbuinţa sau pur şi simplu întâmplarea agaţă viaţa omului într-un fir de păr. Sunt militarii de „cod roşu”, primii de la care, atunci când ne este rău de tot, aşteptăm să ne fie un pic mai bine. Sunt primele mâini, prime glasuri şi primul ajutor profesionist care, în doar câteva secunde, pot face diferenţa între a fi sau a nu mai fi.

„De fapt nu noi am salvat-o pe acea doamnă, ci Dumnezeu”

Simţi imediat legătura dintre cei trei. Simţi că se cunosc de mult şi nu e nimic din viaţa fiecăruia ca să nu ştie şi ceilalţi. Plt. adj. Liviu Cionca, plt. adj. Nicolae Juravle şi plt. maj. Marius Vieriu formează o echipă de salvatori a Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei. Trei bărbaţi frumoşi, doi înalţi bine şi un al treilea, comandantul de echipaj, cu ochelari şi alură de profesor de istorie, cu umor şi obrazul fără riduri, căruia nici Mama Omida nu i-ar da 48 de ani.

Săptămâna aceasta echipajul va reprezenta ISU Suceava la faza naţională a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat, la Bucureşti, la proba „Prim-ajutor calificat”. Ei au câştigat, spun ei, întâmplător, faza zonală a concursului la această probă şi au luat şi un loc doi pentru „Cel mai bun echipaj de paramedici”. Doriseră, tot ei o spun, doar să facă impresie bună şi să mai câştige puţină experienţă, să vadă metodele de intervenţie ale altor echipaje şi să înveţe din ele.

Spătoşi, „făcuţi” bine la sală, dar şi de cât au „călcat” prin munţii din zona Dornelor, cei trei lucrează ca paramedici chiar de la înfiinţarea serviciului în decembrie 2008. Erau în unitate şi până atunci sau au avut alte meserii înainte, impiegat de mişcare, electromecanic de tren şi chiar un pic de şef într-o afacere privată, cert este că într-o zi au devenit pompieri paramedici. Au mers la cursuri de prim ajutor, au învăţat, au dat examene, au trecut teste fizice şi psihice şi de 9 ani acţionează şi în cadrul echipei de prim ajutor. În toţi aceşti ani au tot învăţat şi au câştigat experienţă, au repornit inimi, au reumplut plămâni cu aer, au oprit sângerări altfel fatale, dar au şi făcut câte o cruce lângă oameni pe care nu mai aveau cum să-i ajute.

În garderoba lor de serviciu sunt, de fapt, ca la mai toţi salvatorii anului 2017, două echipamente, prizante, cum am aflat că li se spune. Funcţie de gravitatea situaţiei la incendiu, unde intervine un modul SMURD, paramedicul poate face şi „stingere”, iar pompierul poate da şi primul ajutor.

Când însă au de acordat primul ajutor unor victime, doar asta fac, iar până la apariţia unui medic, ei sunt singura nădejde a acelor persoane.

Nu ştiu dacă cei trei paramedici din Vatra Dornei sunt cei mai grozavi meseriaşi salvatori din judeţ, dar au fost purtătorii de cuvânt ai unei categorii profesionale ce merită tot respectul şi recunoştinţa comunităţii. „Da”, mi-au răspuns Cioacă, Vieriu şi Juravle, în cor şi fără ezitare, privind cinstit spre mine, atunci când i-am întrebat dacă sunt mândri de ceea ce fac.

„Suntem mândri pentru că putem ajuta, că ştim şi putem interveni la timp şi face astfel ca omul acela, femeia, copilul, să rămână în viaţă. Vedem câteodată pe stradă, în Dorna, o doamnă, pe care colegul meu a resuscitat-o. Era în stop. Noi venisem în sprijin la SAJ (Serviciul Judeţean de Ambulanţă) şi am preluat manevrele. Doamna a revenit, iar acum merge, e bine”, spune Marius Vieriu.

„De fapt nu noi am salvat-o pe acea doamnă, ci Dumnezeu. Suntem doar o unealtă a Lui. El ne-a dat talantul, noi doar ne facem treaba pe care am învăţat-o”, a intervenit comandantul de echipaj.

Grozăvii care nu se uită

Pompierii paramedici au văzut multe orori, le-au murit oameni în braţe, au simţit cum li se scurge viaţa fără să poată face nimic, au văzut copii şi tineri, după ciocniri violente de maşini, la propriu, cu „creierii în şapcă” sau cu „ochii pe obraz”.

Au intervenit la accidente cu victime multiple, cu oameni prinşi între fiarele maşinilor, cu braţe smulse, picioare tăiate, sângerând îngrozitor, iar presiunea psihică i-ar fi putut copleşi şi i-ar fi putut face să greşească. Chiar dacă au oftat, au rămas concentraţi pe treabă, încercând să facă, după cum au spus ei înşişi, „cât mai bine pentru cât mai mulţi”.

Când oamenii se pupau şi îşi urau de bine în ajunul Anul Nou, ei căutau o sclipire de viaţă în trupurile îngheţate a trei flăcăi care muriseră deja într-un accident.

Îşi vor aminti probabil toată viaţa de grozăviile văzute, iar când vorbesc despre ele murmură câte un „Doamne fereşte!”.

Nenorocirile îi afectează, iar „tablourile” acelea cumplite le rămân în minte şi în inimă, de neşters.

„Ţin minte foarte bine, poate pentru că a fost prima intervenţie complicată la care am participat după ce m-am angajat paramedic. Eram împreună, tot noi trei, la un accident la Floreni, în 2008, pe 31 decembrie. Era ultima tură din an. Trei victime, toţi băieţi tineri între 18 şi 24 de ani, decedaţi. Arătau, nu pot să vă spun cum, că nici mama unuia dintre ei nu şi-a recunoscut copilul de prima dată. Accidentul fusese câteva ore mai devreme, dar nu l-a văzut nimeni sau chiar dacă au auzit ceva, n-au ştiut oamenii ce este şi nu au anunţat. Leziunile victimelor erau incompatibile cu viaţa şi erau şi îngheţaţi pentru că trecuseră multe ore. Nu se uită aşa ceva” şi-a amintit plt. adj. Nicu Juravle.

Ce faci ca să nu-ţi depăşeşti atribuţiile, când nu ai alături un medic, dar trebuie să faci bine…

Intervenţiile din cei 9 ani de activitate în zona Dornelor i-au pus pe cei trei militari şi pe colegii lor în situaţii despre care niciun curs de prim ajutor nu pomeneşte. Pe Liviu Cionca l-a ajutat mult la salvarea unor victime şi practica făcută în 2012 la Spitalul de Urgenţă din Berlin. Şi-a petrecut concediul de odihnă din acel an învăţând, cot la cot cu pompierii germani, intubarea pacientului, accesul intravenos, triajul pacienţilor şi alte proceduri specifice.

„Degeaba ştii teorie dacă nu ştii să o pui în practică. Iar în practică te confrunţi şi cu situaţii care ies din proceduri, din normele după care ai învăţat să lucrezi. Ce faci ca să nu-ţi depăşeşti atribuţiile, când nu ai alături un medic, dar trebuie să faci bine?” se întreabă el retoric, apoi paramedicii, când unul, când altul, povestesc.

„La Crucea, un caz în vârful muntelui, acum vreo doi ani. N-aş mai recunoaşte zona nici să mă baţi. Era vorba de un accident vascular, iar persoana de contact îşi închisese telefonul sau i se descărcase bateria. Mergeam cu ambulanţa în puterea nopţii, când am dat de bariera de la silvic care era închisă cu un lacăt sudat. Nu-l puteam forţa. Am căutat poliţistul din sat, am reuşit să spargem lacătul şi am mers mai departe. Am ajuns pe o ploaie torenţială, dar am făcut pană. Ne-am concentrat pe pacient, l-am stabilizat, dar cum să ne întoarcem? Nu m-am gândit niciodată că acolo, în vârful muntelui, unde nu-i decât ursul şi stâna de oi, vom găsit o trusă auto profesională. Dar uite că era unul cu un Aro vechi pe acolo, cu trusă, aşa că am putut repara roata şi într-un final, spre dimineaţă, am adus omul la spital”.

„Trei ore am ţinut în viaţă un pacient intubat, până a venit ambulanţa de la Suceava. Nu aveam atunci compartiment de urgenţe la Dorna, iar medicul de gardă, care nu avea pregătire pe resuscitare, ne-a rugat să avem grijă de pacientul care era în continuare inconştient. După o oră, ştiam deja paşii; îl ventilam, când saturaţia ajungea la 70, omul devenea conştient, se agita (săracul, ar fi trebuit anesteziat, dar nu aveam nici anestezist la spital) şi trebuia imobilizat pentru că încerca să smulgă firele de la aparate. Am ţinut-o aşa trei ore, dar l-am ţinut în viaţă”

„Şapte victime au rezultat, anul trecut, dintr-un accident aproape de Poiana Stampei. Eram primul echipaj ajuns. Traficul blocat, am făcut triajul, am dat primul ajutor, am comunicat la dispecerat situaţia şi după ce am predat celelalte victime colegilor de la ambulanţă veniţi între timp, am plecat spre spital cu două paciente aflate în “cod roşu”. Când coboram pe Măgura, în Poiana Stampei, alt accident; un microbuz răsturnat pe cupolă, cu trei persoane înăuntru. Nu-i puteam abandona în drum. Ne-am oprit şi acolo, am anunţat prin staţie să trimită descarcerarea şi ambulanţe de unde mai găseau. Între timp am intervenit, am scos oamenii din microbuz, pe unul l-am luat tot în maşina noastră, iar pentru ceilalţi venise deja o ambulanţă.

„Anul trecut la Ciocăneşti, într-un un accident de maşină, un tânăr de 18 ani a fost străpuns de un ţăruş gros de vreo 15 cm diametru şi lung de peste un metru. Au plecat colegii acolo, dar nu aveau nimic de tăiat. Cu mintea limpede, unul dintre ei s-a dus repede la prima casă, a cerut o drujbă, a tăiat lemnul la vreo 10 cm de corp, au stabilizat băiatul şi au plecat spre spital”.

„În Călimani, la o carieră, lucra un singur om, pe un excavator. Căzuseră nişte stânci peste el, s-a răsturnat excavatorul şi el a rămas încarcerat între pietre. L-au găsit nişte bureţari care nu ştiau nici să folosească telefonul mobil. Dar omul vorbise cu şeful lui ceva mai înainte, aşa că le-a dat indicaţii să îi scoată aparatul din buzunar şi să apese tasta verde. Aşa a aflat şeful lui de accident şi ne-a anunţat pe noi, chiar la poarta unităţii. Omul era deja într-o stare gravă. Avea fracturi multiple şi multe sângerări externe. Pierduse mult sânge. Bureţarii improvizaseră un garou dintr-o bucată de cămaşă şi îl legaseră cât de cât. Am intervenit, l-am scos dintre pietre, l-am stabilizat şi omul trăieşte”.

Dispreţuiţi la început, respectaţi în prezent

De când au intrat în sistemul de prim ajutor în situaţii de urgenţă, pompierii paramedici au luptat pentru credibilitate. Au câştigat-o încet, muncind şi devenind tot mai buni. Apăruseră în viaţa comunităţii cu „module” şi tot felul de aparaturi de primă intervenţie şi păreau că vor să ia pâinea de la gură personalului de pe eternele ambulanţe albe. În scurt timp au devenit primii în situaţii de prim ajutor, primii în situaţii în care viaţa oamenilor este în pericol.

„La începuturi am fost trataţi cu dispreţ, chiar şi de către medici, şi nu numai de cei din Dorna. Nu dădeau doi bani pe noi, nici ei, nici personalul medical de pe ambulanţele SAJ. Cu aceştia din urmă aveam relaţii foarte reci, în primii ani. Încet, au văzut însă că nu suntem oameni cu mătura, care au făcut câteva zile de cursuri apoi li s-au dat pe mână o ambulanţă şi nişte aparate. Au văzut cum lucrăm şi care sunt rezultatele muncii noastre şi au început să ne aprecieze. Au fost momente delicate la început, dar le-am câştigat respectul, iar acum relaţiile sunt bune. Să nu uităm şi că prima resuscitare în stop cardiorespirator, în prespitalizare, din Vatra Dornei, a fost efectuată de un echipaj de prim ajutor. De ăia micii, în roşu. Adică de noi. Ce mai contează că familia omului ştia că medicul era cel care l-a salvat, nu noi, şi îl binecuvântau şi la două săptămâni după întâmplare?” povestesc cei trei bărbaţi zâmbind împăcaţi.

N-au nevoie de glorie şi laude în plen, pentru că ştiu ce şi cât pot face, dar şi care este minunata realitate a muncii lor.

Cu talantul „de sus”, pompierii paramedicii salvează vieţi.

Print Friendly

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: