Lupte pe plajă, Campionatul Naţional pentru juniori III

Tinerii de la LPS Suceava s-au numărat printre protagoniştii competiţiei

Recent, staţiunea 2 Mai de pe litoralul Mării Negre a găzduit Campionatul Naţional de lupte pe plajă pentru copii, juniori III. Micii luptători de la LPS Suceava s-au descurcat admirabil la această competiţie, mai ales dacă ne gândim la faptul că luptele pe plajă acceptă atât stilul de lupte libere, cât şi cel de lupte greco-romane.

Pe podiumul de premiere a urcat Bogdan Pop, medaliat cu argint la categoria 50 de kilograme. O comportare deosebită au avut şi Bănică Tristan, locul cinci la categoria 40 de kilograme, şi Cosmin Mihalache, locul şapte la categoria +70 de kilograme.

„Îi felicit pe sportivii noştri pentru modul în care au abordat competiţia şi pentru eforturile pe care le-au făcut, în condiţiile în care cei care practică luptele libere sunt avantajaţi la luptele pe plajă.

Aş dori să mulţumesc pentru sprijinul acordat conducerii Liceului cu Program Sportiv din Suceava, celor de la Palatul Copiilor din Suceava şi sponsorului nostru Sevi Ocu Caba de la restaurantul Melody” a declarat profesorul Andrei Bolohan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI