Ţigări de contrabandă în valoare de peste 50.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Izvoarele Sucevei

Ţigări de contrabandă în valoare de peste 50.000 lei au fost descoperite, sâmbătă, 17 iunie, de poliţiştii de frontieră de la Izvoarele Sucevei, lângă un autoturism de teren în care se aflau doi bărbaţi.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, a precizat, într-un comunicat de presă, că sâmbătă, în jurul orei 7, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei a depistat, în apropierea frontierei de stat, un autoturism de teren marca Mitsubishi, înmatriculat în Marea Britanie, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la oprirea acestuia, constatând că în autoturism se aflau două persoane, cetăţenii români Radu P., în vârstă de 40 ani, şi Dumitru C., în vârstă de 24 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Suceava. De asemenea, lângă autoturism poliţiştii de frontieră au descoperit trei colete care conţineau ţigări” a spus comisarul-şef Ilie Poroch Seriţan.

Acesta a menţionat că maşina de teren, ţigările şi persoanele au fost duse la sediul sectorului, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.390 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 51.300 lei.

În acest caz poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ţigările şi autoturismul folosit la transportul acestora fiind confiscate. (MIHAELA TCACIUC)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: