Oameni şi cărţi

Câteva reflecţii la un veac de la prima conflagraţie mondială (CXX)

Cel dintâi guvern naţional-ţărănist condus de Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930) – fără a putea intui că în curând va izbucni o criză generală, că şi Carol Caraiman va reveni într-o zi şi prin lovitura de stat ce o va da instalarea lui ca rege va complica şi agrava evoluţia democraţiei româneşti atâta câtă era – a debutat cu un succes electoral neaşteptat de mare: 77,76 la sută din voturi, adică 348 de mandate din cele 387 în totalitate, în vreme ce liberalii, clasaţi pe locul al doilea, obţineau doar 6,55% sau numai 13 locuri.

Partizanii şi admiratorii lui Maniu consideră acest succes electoral drept „cel mai democrat din întreaga istorie a României”, însă, la vârsta sa de 55 de ani, „incoruptibilul” om politic se molipsea şi el de la predecesori şi recurgea la un ansamblu de măsuri preelectorale contradictorii: ridica cenzura asupra tuturor publicaţiilor şi desfiinţa starea de asediu pe întreg teritoriul României Mari, dar numea temporar prefecţi în fruntea judeţelor şi, mai ales, spre a fi sigur că va câştiga alegerile, numea şi folosea acele „gărzi cetăţeneşti”, formate exclusiv din naţional-ţărănişti, care nu îngăduiau celorlalte partide să ia legătura cu alegătorii şi să desfăşoare o propagandă contrară lor.

Şi, dacă pe moment, naţional-ţărăniştii s-au bucurat că au înregistrat în parlamentul din decembrie 1928 o majoritate zdrobitoare, care le-a permis să adopte o mulţime impresionantă de iniţiative legislative pe baza noii lor doctrine economice, „a porţilor deschise”, aceasta era exact contrară celei liberale de până atunci, spre satisfacţie cercurilor politice occidentale. Ceea ce a urmat a fost atât de neaşteptat şi ciudat, între 1928-1932, încât le-a răsturnat toate socotelile iniţiale: în numai patru ani s-au perindat la cârma ţării nouă guverne – trei conduse de Iuliu Maniu, trei ale lui Alexandru Vaida-Voevod, două ale lui Gh.Gh. Marinescu, acestea toate naţional-ţărăniste, şi unu de Uniune Naţională (între 18 aprilie 1931 – 6 iunie 1932) condus de Nicolae Iorga. Înţelegem, aşadar, că, din nefericire, instalarea naţional-ţărăniştilor la conducerea ţării, dincolo de mulţimea şi înălţimea ideilor teoretice a prevederilor, n-a prea avut consecinţele practice scontate, încât să devină şi realitate, ba, dimpotrivă, evoluţia firească s-a abătut de la normalitate, din varii motive, unele independente de dorinţa şi voinţa naţional-ţărăniştilor; şi Carol însuşi, curtat iniţial şi chemat în ţară mai ales de ei, i-a „fentat”, i-a înşelat într-un mod total neaşteptat, mai ales pe Iuliu Maniu, i-a manipulat pe fruntaşii acestui partid cum a vrut, pentru ca în final să cheme în locul lor tocmai partidul liberal, care se declarase cel mai înverşunat duşman al Carol Caraiman. Faptul acesta e o dovadă că în politică intenţiile cele mai bune şi mai îndrăzneţe pot da, uneori, rezultate contrare şi, dacă am judeca lumea după conţinutul democratic al legilor elaborate şi votate – legile nu sunt decât dorinţe exprimate teoretic –, şi nu după rezultatele lor practice, concluziile noastre ar fi adesea pline de falsitate.

Dar să urmăm şirul evenimentelor, cronologic şi tematic, şi să încercăm să explicăm ce a fost şi cum a fost.

Dispunând de o majoritate covârşitoare în corpurile legiuitoare, primul guvern condus de Iuliu Maniu a iniţiat o vastă acţiune de „înnoiri” legislative, axate pe doctrina economică „a porţilor deschise” care, teoretic, era foarte agreată de statele bogate şi părea şi democrată. Ea presupunea: dărâmarea oricăror restricţii interne în faţa capitalurilor şi investitorilor străini, desfiinţarea oricăror monopoluri naţionale, care ar fi încurajat şi protejat o parte a burgheziei româneşti, respectiv cea liberală cu precădere; egalitate şi libertate pentru români şi străini pentru „o competiţie şi concurenţă sănătoasă” în scopul dezvoltării şi prosperării reciproce, materiale şi spirituale. Dar oare aceste deziderate, adevărate, nu erau o gravă naivitate, însemnând să-i pui pe românii săraci pe picior de egalitate şi tratament cu străinii bogaţi, care avuseseră şi mai aveau încă teritorii coloniale şi mandate? O încercare avea să aducă, mai îndată sau mai târziu, o cuvenită clarificare!

Procedând şi analizând acele măsuri esenţiale într-o anumită ordine, constatăm că pe primul loc s-au aflat împrumuturile externe – pentru care au acţionat şi trimişii lui Carol Caraiman şi ai naţional-ţărăniştilor, să li se refuze astfel de împrumuturi liberalilor.

La 2 februarie 1929, trimişii guvernului Maniu semnau la Paris contractul cu un grup de bănci americane, franceze, engleze, germane etc., în valoare de 100.740.750 de dolari sau 17 miliarde lei. Condiţiile de contractare şi derulare a împrumutului prevedeau: o dobândă de 8,9%, la care se adăuga şi un comision de 4%, ceea ce făcea în total aproape 11 la sută. Se instituia, totodată, şi un garant, consilieri tehnici şi experţi ştiinţifici urma să sosească şi să urmărească unele instituţii economico-financiare cheie, precum: Banca Naţională, Ministerul Finanţelor, Căile Ferate Române etc. Tot la 2 februarie 1929 guvernul mai semna şi convenţia cu o societate din Stockholm, cu S.T.A.B., Svenska Tandsticks Akiebolaget, condusă de Ivar Kruger; România acorda acestei societăţi drept de monopol asupra fabricării şi distribuirii chibriturilor pe o durată de 30 de ani, plătind ţării o chirie de 20.000.000 lei şi acordând, totodată, un împrumut de 30 milioane dolari în acelaşi scop al stabilizării leului. Pe baza celor două împrumuturi, la 7 februarie 1929, guvernul adopta legea de stabilizare a leului; devalorizarea leului prin diminuarea conţinutului în aur, prevăzându-se convertibilitatea sa, posibilitatea schimbării bancnotelor cu aur sau cu devove-aur, la paritate oficială, în funcţie de raportul între cerere şi ofertă. Prin aceeaşi lege, Banca Naţională primea privilegiul exclusiv al tipăririi leului. La aceeaşi dată, guvernul înfiinţa prin lege Casa Autonomă a Monopolului (CAM) Regatului Român, în scopul de-a colecta, aduna şi achita cotele pentru rambursarea împrumuturilor externe din veniturile realizate din vinderea tutunului, ţigărilor, chibriturilor, timbrelor poştale, cărţilor de joc de noroc etc. Acelaşi guvern Maniu mai contracta, la începutul anului 1930, un nou împrumut de 8 milioane dolari din SUA, concesionând noului creditor Societatea Telefoanelor din România pe timp de 10 ani. Alte contracte s-au încheiat cu Suedia pentru construirea şi modernizarea şoselelor de către Societatea S.T.A.B. din Stockholm. În martie acelaşi an, s-a mai semnat un contract cu Uzinele Skoda, din Cehoslovacia, pentru achiziţionarea de puşti mitraliere şi tunuri pentru înzestrarea armatei, împuterniciţii guvernului mulţumindu-se mai ales cu bogatele şi substanţialele comisioane, fără a se interesa prea mult de clauzele nefavorabile pentru ţară. Toate protestele opoziţiei liberale, ca şi retragerea deputaţilor PNL din parlament, n-au putut influenţa şi diminua iureşul iniţiativelor legislative ale guvernului.

Contactarea acestor împrumuturi externe, concesionările acordate străinilor au fost urmate de un impresionant şir de iniţiative legislative ce priveau toate domeniile de activitate materială şi spirituală internă, urmărindu-se înlocuirea legislaţiei liberale cu cea naţionalist-ţărănistă, bazată pe doctrina „porţilor deschise”.

Astfel, la 16 martie 1929, o nouă lege viza organizarea şi administrarea, pe baze comerciale, a întreprinderilor şi exploatărilor economice prin sistemul licitaţiilor publice, deschise deopotrivă, în condiţii de egalitate, cetăţenilor şi societăţilor din ţară sau străinătate. O nouă lege a minelor – adoptată la 28 martie 1929 – înlocuia legile liberale date în primul deceniu, desfiinţând vechile restricţii impuse întreprinderilor, societăţilor şi persoanelor străine şi precizând că prelucrarea şi exploatarea petrolului şi zăcămintelor miniere pot fi concesionate în condiţii de egalitate românilor şi străinilor. O lege adoptată în aceeaşi zi prevedea organizarea cooperaţiei în România.

Cele mai multe legi au vizat organizarea agriculturii, după ideile şi concepţiile noii doctrine naţionalist-ţărăneşti. Astfel, în martie 1928, se legifera înfiinţarea jandarmeriei rurale, spre a preveni şi lichida unele nemulţumiri şi conflicte rezultate din aplicarea legilor agrare. În iulie 1929 se legifera organizarea învăţământului agricol şi casnic, pentru „formarea unor specialişti necesari unei agriculturi de mare randament” şi „ridicarea nivelului cultural al întregii ţărănimi”.

La 2 august se adopta legea pentru vânzarea pe credit a maşinilor agricole, industriale şi automobilelor. La 20 august 1929 se înfiinţa Creditul Agricol şi Creditul Funciar; la 30 august – legea circulaţiei pământurilor dobândite prin împroprietărire – sau Legea Mihalache – sub lozinca: vinde cine vrea, cumpără cine poate, cu condiţia ca o familie de ţărani să nu depăşească 20 ha şi să nu se permită reconstruirea marilor proprietăţi funciare.

Alte legi adoptate de primul guvern Maniu vizau: înfiinţarea Regiei Autonome a CFR, organizarea poliţiei generale a statului cu domeniile distincte – administraţie, judiciară, de siguranţă; reorganizarea penitenciarelor şi institutelor de prevenţie; adoptarea unui nou sistem vamal – prin reducerea taxelor la import şi stabilirea unor taxe protecţioniste şi pentru produsele agricole; înfiinţarea Regiei Autonome a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă; construcţia de vagoane şi locomotive în ţară, reformarea şi modernizarea statului – prin reducerea numărului de ministere la doar 10 etc.

Menţionăm, deocamdată, că multe din aceste legi aveau un conţinut democratic, dar din cauza implicaţiilor şi complicaţiilor crizei generale, aplicarea lor a avut slabe consecinţe concrete asupra îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă ale celor mulţi, de la sate şi oraşe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: