Rugbi în 7, Campionatul Naţional

Echipa LPS Suceava vizează o clasare pe podiumul de premiere

Echipa de rugbi juniori sub 17 ani (jucători născuţi în anul 2000) a Liceului cu Program Sportiv Suceava va participa, azi şi mâine, la Bârlad, la turneul final al Campionatului Naţional de Rugbi în 7, ultima fază a sezonului, în care se va da lupta pentru medalii. Formaţia pregătită de antrenorul Dumitru Livadariu a făcut un sezon bun până acum şi a reuşit să se califice la turneul final de pe locul al II-lea, după echipa gazdă din Bârlad, cea a Centrului Naţional Olimpic. În această fază s-au calificat iniţial zece echipe, CSŞ Bârlad, LPS Suceava, LPS Focşani, CSŞ 2 Baia Mare, CSO Pantelimon, CS Olimpia, CS Aurora Băicoi, CT Dinicu Golescu, RC Braşov şi CS Olimpia, ultima renunţând la înscrierea pentru turneul final.

„Noi mergem la acest turneu final cu gândul la o medalie, deşi va fi greu, deoarece sunt echipe puternice ale unor cluburi de tradiţie în rugbi. La noi există continuitate şi cred că promovarea echipei de seniori în SuperLigă va fi pentru jucători un imbold, mai ales că urmează să facă pasul şi către seniori în următorii ani. Noi ne-am îndeplinit obiectivul de la începutul campionatului, şi anume calificarea la turneul final, şi mergem la Bârlad să ne batem la o medalie şi să facem o figură frumoasă, mai ales că ne-am pregătit foarte bine în ultima perioadă” a declarat antrenorul Dumitru Livadariu.

Şase dintre componenţii echipei LPS Suceava, Claudiu Chirilă, Robert Cuziac, Ionuţ Cozma, Sebastian Ianoş, Andrei Gigica şi Constantin Pascu, au fost convocaţi la o selecţie de formare a lotului naţional al României de rugbi în 7, pentru Campionatul European pentru juniori sub 18 ani din 2018, selecţie ce va avea loc în perioada 5-6 iulie.

Pe lângă cei şase, din lotul pe care antrenorul Dumitru Livadariu îl va deplasa la Bârlad mai fac parte sportivii: Alexandru Traci, Petru Boian, Alexandru Atodiresei, Flavius Jalbă, Robert Tătar, Ştefan Cozma şi Florin Munteanu.

Azi, de la ora 11, vor începe meciurile din cele două grupe, iar duminică se vor desfăşura partidele pentru clasamentul final şi, implicit, cele pentru medalii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: