Bateristul de la Metallica, Lars Ulrich, a primit titlul de cavaler de la regina Danemarcei

Bateristul danez Lars Ulrich, membru al trupei americane de heavy metal Metallica, a primit titlul de cavaler, a informat miercuri Casa Regală Daneză, citată de DPA. Muzicianul în vârstă de 53 de ani este acum cavaler al Ordinului de Dannebrog – creat în 1671 – în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea artelor.

Prinţul moştenitor Frederik i-a prezenta lui Ulrich decoraţia din partea reginei Margareta a II-a a Danemarcei în timpul unei vizite în Statele Unite, a indicat palatul regal danez pe pagina de Facebook. Ceremonia a avut loc la San Francisco, unde este stabilit muzicianul.

Titlul a fost acordat pe 26 mai, însă palatul regal nu a făcut publică informaţia până la acordarea distincţiei.

Metallica – una dintre cele mai faimoase formaţii rock din lume – a fost înfiinţată în 1981 de Ulrich şi de solistul formaţiei, chitaristul american James Hetfield. De-a lungul anilor, trupa a înregistrat numeroase hituri, printre care „Nothing Else Matters şi „Enter Sandman”, aminteşte DPA.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: