Protopopiatul Suceava I

„Au doară a secat înţelepciunea?” (II)

„Demonul atacă îndeosebi mintea şi strecoară îndoială.

 El vrea să te facă să te adori, să te închini minţii tale,

să crezi că eşti deştept. Dar dacă nu reuşeşte,

atunci te atacă prin ispitiri fizice!”

(Sergiu Ciocârlan, „Mărturisitorul de care vă temeţi,”

Ed. Petru Vodă 2014, pag. 83-84)

Da, sigur că seacă, dar numai atunci când în „Izvorul înţelepciunii” arunci gunoiul păcatului, care astăzi creşte în ritm de basm. Ştiţi că Dumnezeu a aşezat în mintea omului înţelepciunea ca să-i fie călăuză spre veşnicie? Ei bine, această lucrare seamănă cu un firicel de izvor care vine din înţelepciunea Lui, aşa că putem asemăna mintea cu o fântână în care izvorăşte apa vie a înţelepciunii dumnezeieşti, dar dacă în această fântână, adică mintea omului, arunci tot felul de murdării şi nu o mai primeneşti prin spovedanie, ea îşi va opri izvorul, va seca înţelepciunea şi omul se transformă într-un individ care-şi caută tovarăşi potrivit lui.

Acest tip de om poate avea mintea „ascuţită ca briciul,” adică poate deveni un geniu în profesia din care îşi câştigă existenţa, dar nu va fi niciodată înţelept, pentru că nu întotdeauna „a fi deştept” coincide cu „a fi înţelept.” Diferenţa dintre aceste două noţiuni este făcută de înclinaţia omului de a alege între alte două noţiuni, adică între „a fi” şi „a avea,” pentru că înţelepciunea te conduce spre „a fi” şi deşteptăciunea te conduce spre „a avea,” aceasta-i chestiunea.

Privind spre acestea ca şi cum am avea înainte un „tablou în două acte,” vom putea vedea doar ceea ce ni se potriveşte, adică ori vei vedea izvorul din care curge apa vieţii, ori vei vedea „purcoiul de avere”, închipuit de „împărăţiile lumii”, pe care stă călare cel viclean şi care spune nonşalant, cum a spus Mântuitorului când L-a ispitit: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc, deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta!” (Luca IV, 6-7) Ce mincinos! Nu i-a dat nimeni stăpânire asupra lumii şi totuşi nu se sfieşte să se creadă stăpânul ei, dar „dacă-l pui la punct” atunci altfel va sta treaba.

Ei, dacă aşa stau lucrurile, atunci unde este înţelepciunea ca să alegi? Vei refuza zicând : „Mergi înapoia Mea satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti,” (Luca IV, 8) sau vei întinde braţele pentru a cuprinde cu lăcomie „oferta,” ca să te poţi lăuda, spunând cu aroganţă şi egoism, aşa cum spun 99,99% dintre bogaţi: „Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te?” (Luca XII, 19)

Cu adevărat „demonul atacă îndeosebi mintea şi te face ca să te adori, … să crezi că eşti deştept,” aşa cum a avut îndrăzneala ca să o facă chiar cu Mântuitorul, când L-a poftit ca să se fălească arătându-şi dumnezeirea, doar că nu i-a mers; dar dacă reuşeşte, şi se pare că în zilele noastre are un „succes nebun,” atunci bisericile se vor goli tot mai mult, iar stadioanele, cluburile, muntele şi marea vor fi tot mai aglomerate, şi mulţimile care le aglomezează vor crede că „au ajuns, în sfârşit, la locul de recreere.” Ce contează pentru ei că „au luat lumina” în noaptea Sf. Învieri? În loc să o pună la suflet spre a lumina până spre dimineaţă, când se termină Sf. Jertfă liturgică, şi să câştige pacea dăruită de Dumnezeu, cei mai mulţi o duc în cluburi şi se apucă de petreceri crezând că aceasta este „sărbătoarea sărbătorilor!”

Îmi vine în minte cuvântul Sf. Pavel, care le spunea celor din Corint: „Scris este: «Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o.»” (I Cor. I, 19). Păi vedeţi? Tot aşa şi în zilele noastre, înţelepciunea „acestor înţelepţi” s-a pierdut şi au rătăcit sărbătorile, au confundat zilele Sf. Paşti cu cheful şi dansul în ritmul fetei Irodiadei, care a dansat şi a plăcut încât i-a luat minţile regelui Irod, care pentru plăcerea hulpavă şi păcătoasă i-a tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul. Şi totuşi este o diferenţă acum. Acum nu mai porunceşte nimeni ca să i se taie capul cuiva, acum fiecare „ia lumina” şi îşi luminează calea că să-şi poată pune singur capul în laţ, aşa cum a făcut Iuda Iscarioteanul. Acum cel ce „ia lumina” şi o pune „sub obroc” în cluburi este asemenea lui Iuda, vânzător şi ucigător de Hristos!

A lua lumină şi a te duce în club la petrecere este un fapt josnic faţă de Jertfa Mântuitorului, este un act de lepădare, pentru că-L alungi pe Cel ce ţi-a dat lumina. Când eşti pe cale să faci acest gest Mântuitorul îţi spune: „Pe Mine Mă poţi goni din sufletul tău, că eşti liber să o faci, dar nu te vei putea goni şi pe tine însuţi,” ceea ce este o adevărată tragedie, pe care tot în 99,99% dintre cazuri nu o vei putea suporta şi în final diavolul, cel care te-a trimis cu lumina în club, îţi va spune: Ce să-ţi fac, dragă, dacă mi te-ai potrivit, „tu vei da seama,” dar dacă vrei să-mi asculţi cel din urmă sfat, uite, ţi-l dau: Du-te la cutare copac şi în cutare grădină, sau dacă n-ai grădină şi nici copaci, atunci urcă-te în pod la grindă, pune laţul şi… gata, ai scăpat!

Ei, unde mai este lumina care ai luat-o în „noaptea sfântă?” La ce ţi-a ajutat clubul unde ai stins-o în petreceri până dimineaţa? Fără să-ţi dai seama ai devenit un ateu, un păgân! Mulţi au trecut prin „această experienţă tristă” şi în final au recunoscut, aşa cum a făcut-o Octavian Paler în ultimul an al vieţii: „Ateismul a fost infirmitatea mea!” A secat înţelepciunea? Încă nu! Mai sunt speranţe că ea chiar rodeşte, altfel n-ar fi rămas atâta lume până dimineaţă în biserici de Sf. Paşti! Ştiu că unii vor spune că au rămas la Înviere pentru că respectă Tradiţia. Păi tot e bine, pentru că Tradiţia este lucrătoare, izvorăşte înţelepciune, iar înţelepciunea este de la Dumnezeu. În noaptea Sf. Învieri cel ce stă cu lumina aprinsă simte efectul cuvântului profetic, care spune că atunci „Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău,” (Pildele lui Solomon II, 10), şi doar atunci!

Noaptea Sfântă! Este timpul celei mai mari minuni pentru că ea cuprinde cea mai mare mulţime de credincioşi într-un singur loc! În Noaptea Sfântă puţini sunt cei care mai păstrează ura în suflet, şi dacă vor mai fi pe ici pe colo câte unul, acela este un nefericit, un om lovit de orbire şi fără pic de iubire în el. De aceea cântarea de încheiere a Slujbei Învierii cheamă pe toţi „ca să ne iertăm unii pe alţii, să ne îmbrăţişăm şi să strigăm cu toţii: Hristos a înviat!”

Cântarea aceasta ne arată că Învierea Domnului este izvor de bucurie şi iubire între oameni, care se hrănesc deopotrivă din Jertfa de pe Cruce, actul de iubire al lui Dumnezeu faţă de lume. Un episod din istoria Poporului ales mi se pare potrivit a aminti, şi aceasta pentru că şi Poporul Român este un Popor Ales. Acest episod s-a petrecut în vremea regelui Cyrus, care a slobozit întâia dată pe evrei din robie şi l-a pus pe Ezdra să-i conducă spre Ierusalim spunând aceste cuvinte: „Iar tu, Ezdra, după înţelepciunea Dumnezeului tău, care este în mâna ta, să pui cârmuitori şi judecători şi să judece aceia tot poporul cel de peste fluviu, pe toţi cei ce ştiu legea Dumnezeului tău, iar pe cei ce nu o ştiu, să-i învăţaţi.” (I Ezra VII, 25) Doamne, câtă nevoie este astăzi de un conducător înţelept care „să aibă în mîna sa înţelepciunea de la Dumnezeu,” ca să pună „judecători şi cârmuitori care ştiu legea Domnului!” Oare se pot întâmpla lucruri asemănătoare astăzi? Mi-e teamă că nu! Păi, dacă vedem că la Înviere merg unii cu „bodigarzii” după ei, ca să nu li se întâmple ceva rău, atunci sunt îndreptăţit să gândesc aşa. Când văd cum se deturnează sensul celei mai mari sărbători creştine şi în loc de chemarea la „iertare şi îmbrăţişare frăţească” se seamănă ura între fiii acestui neam, pe motiv de orientare politică europeană, se mai întrevede vreo „luminiţă divină” către care să ne îndreptăm spre a ajunge din nou „la Dumnezeu care ne-a zidit“?

Sigur, stă în puterea noastră să ne alegem calea pe care să mergem, dar sunt doar două căi: Una duce la viaţa veşnică şi este deschisă de Mântuitorul prin Înviere, iar alta către nicăieri şi se deschide larg prin cluburi, jocuri şi petreceri. Să dea Bunul Dumnezeu ca alegerea noastră să fie vrednică de El, că doar „n-a secat izvorul înţelepciunii încât să ne închinăm minţii noastre,” nu?

Pr. I. Filon

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: