Reacţii şablon ale liderului PSD

 După ce au preluat puterea la sfârşitul anului trecut, social-democraţii au considerat că votul masiv le-a dat dreptul să facă ce vor, fără a da seamă nimănui. De aceea răspund cu mânie şi sfidare oricărei critici, oricărui atac venit din spaţiul public, numai că replicile lor oţărâte vin după acelaşi şablon sau calapod. De demonstrat.

De explicat, însă, trebuie să ne explice nu numai comportamentul politic duplicitar faţă de electoratul propriu, ci şi greşelile majorităţii de guvernământ ori neputinţele guvernului Grindeanu apropo de punerea în operă a programului de guvernare. Program care până acum se dovedeşte o piatră de moară. Din păcate, orice atenţionare sau critică la adresa acestora primeşte de fiecare dată răspunsuri-şablon ca: duşmanii nu ne lasă să guvernăm pentru români, nu vor ca românii să trăiască mai bine, nici ca România să prospere, de aceea critică ei „cel mai modern şi revoluţionar program de guvernare”, meşterit de însuşi Liviu Dragnea.

Ba pe deasupra, opoziţia în frunte cu Iohannis ar dori ca România să aibă pe mai departe statut de ţară cu capul plecat, de colonie în UE, ducând trena SUA şi a Germaniei, acuzaţie cu trimitere directă la naţionalitatea preşedintelui. Ce te faci însă când criticile şi atenţionările vin tocmai de la Jean-Claude Juncker, preşedintele CE, de la alţi comisari europeni, inclusiv a noastră Corina Creţu, de la FMI şi alte organisme în care România este parte? Atenţionări care – curată dandana! – coincid cu acelea ale Băncii Naţionale şi ale economiştilor cu capul pe umeri.

Ei bine, în cazul acesta ţâfna dă pe dinafară, nici măcar nu mai catadicsesc să răspundă cu cifre şi argumente, ci ameninţă de-a dreptul că vor cere socoteală lui Juncker şi respectivelor organisme internaţionale, iar reacţia aceasta de oameni mânioşi vine tocmai de la vârful actualei majorităţi, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Că prim-ministrul stă bine pitit în spatele lor.

Ba, uneori, apărătorii din oficiu ai actualei majorităţi ne dau ca exemple de democraţie autentică şi bărbăţie politică state ca Ungaria şi Polonia, unde măsurile anti-UE şi anti-justiţie au lăsat impresia că se pregătesc de ieşirea din blocul comunitar. Din fericire, au fost treziţi la realitate. Aceeaşi viziune stă la baza dorinţei lui Ponta de a ne băga în grupul de la Vişegrad, un fel de disidenţă europeană.

Cu legea salarizării intrăm pe-o pantă şi mai alunecoasă: de aproape jumătate de an suntem bombardaţi cu promisiuni de creştere a salariilor şi a pensiilor cu procente care de care mai deocheate: de la 30% la dublare, triplare, încât nu mai ştii ce să crezi. Mulţi îşi închipuie că PSD va fi găsit comorile lui Dromihete, Burebista şi Decebal la un loc cu care să ridice supuşilor nivelul de trai. Dar intenţia ministrei Olguţei Vasilescu e clară: vrea ea să avem şi noi salariile lucrătorilor nemţi, francezi…

Ceea ce n-ar fi deloc rău… Numai că aceste creşteri astronomice ascund o mare manipulare: nici vorbă de creşteri astronomice, ci de introducerea în grila de salarizare a taxelor plătite până acum de angajatori, nici vorbă de lege unitară de moment ce sindicatele ameninţă cu greve. Aşa că tevatura continuă…

Abia acum am înţeles de ce o lungesc atâta cu salarizarea: lipsesc banii din buget, iar bazinul electoral al stângii trebuie ţinut cald, căci vin vremuri grele. Lui Dragnea i s-a pus pata pe incolorul şi inodorul prim-ministru Grindeanu cum că nu s-ar ocupa el cum trebuie de sarcinile primite de la tătuca PSD. Aşa că trag de timp cât de mult pot cu legea până i-a pica lui bine să-i facă vânt. Vinovat e şi Iohannis care nu le-a dat o dată pentru totdeauna guvernarea şi s-ar putea răzgândi.

De altfel, urmărindu-le replicile, oricine poate observa sfidarea liderilor actualei majorităţi nu doar la adresa criticilor interni ori externi, ci şi a nivelului înalt de aşteptare creat de numeroasele promisiuni populiste cu care au câştigat alegerile, iar sfidarea, îmbăţoşarea, fudulia vor duce la pierderea propriului electorat, aşa cum i s-a întâmplat lui Victor Ponta la alegerile din 2014. Q.e.d.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: