Salvaţi-l pe… Dan Andronic !

De câteva luni bune, Dan Andronic s-a decis să intre într-o luptă inegală mai întâi cu Binomul şi apoi cu Sistemul după ce a descoperit subit că Binomul botezat de Cristoiu se înregimentase în junta militară „Noi suntem statul!”. Tocmai când eroul nostru a fost agăţat de justiţie, s-a hotărât să-i salveze pe „români” din ghearele statului mafiot, preluând armele de la Sebastian Ghiţă care dăduse dosul după ce a aruncat o mulţime de săgeţi şi cucuvele mov asupra DNA şi a şefei acesteia, Laura Codruţa Kovesi. Nu ne-a spus despre care „români” este vorba, lăsându-ne să înţelegem că ar fi vorba de toţi, chiar dacă nici 1‰ dintre ei n-au avut niciodată de a face cu procurorii.

Nici bine nu dăduse dosul Ghiţă, că Dan Andronic, ridicând sabia dreptăţii, i-a şi luat locul în fruntea aceleiaşi brave oştiri, gata să-şi dea viaţa pentru eliberarea noastră de sub jugul Sistemului. Îi avea de-a dreapta pe fostul cârmaci Traian Băsescu şi de-a stânga pe demiurgul puilor fătaţi vii de mama-găină, Ion Cristoiu. De când a preluat comanda Andronic, România nu mai are guvern, nici parlament, nici partide politice, ci un adevărat salvator care face zilnic agenda publică, punând ditai Senatul şi Camera Deputaţilor la lucru: o comisie care să dezgroape morţii de la scrutinul din 2009 şi alta care să desferece lacătele groase ale arhivei SIPA, de unde să scoată la lumină Sfântul Graal al urmaşilor Secu cu care mahării Binomului îi vrăjeau pe magistraţi.

Acum lupta e în toi, ţara e paralizată de ditai războiul, mai hibrid decât oricare altul, iar televiziunile, presa, internetul nu-şi dau rând să ne aducă veşti proaspete de pe front. Din păcate, ni se livrează numai ştiri din tabăra lui Andronic: comisiile parlamentare mai sus amintite avansează cică vertiginos în cercetarea faptelor invitând foşti combatanţi, rezervişti, mai ales ofiţeri acoperiţi…, de la care nu reuşesc să ştiricească nimic nou. Dar nici nu ştii de unde sare iepurele.

De tabăra cealaltă nu aflăm nimic şi totuşi pare încă în viaţă. Poate de aceea Elena Udrea, Ioana Băsescu şi salvatorul Andronic însuşi s-au procopsit cu un nou dosar penal, culmea!, tocmai pentru finanţarea cu miros de infracţiune a campaniei electorale din 2009, câştigată, cu cântec, e adevărat, chiar de Traian Băsescu. Iaca aşa se-mpreună spiritele mari!

Măcar că fusese neglijat de războinici, noul dosar penal a pus gaz pe foc, iar pălălaia riscă să cuprindă nu doar televiziunile de casă, pardon, de război, ci şi pe cele de artă, film, muzică, desene animate, pescuit… Aşa că mă fac mesagerul împătimiţilor, al telespectatorilor acestora: salvaţi-l, oameni buni, pe Dan Andronic! Salvaţi-le şi pe Elena Udrea şi Ioana Băsescu! Salvaţi-i, oameni buni, din ghearele justiţiei, că doar nu va fiind un capăt de ţară! Ori măcar daţi-ne un leac să scăpăm de Breaking News-uri!

Au fost ţepuite ele Bancorex, Credit Bank, Bankcoop, Albina, Banca Religiilor…, au dispărut industria ceauşistă cu tot cu flotă, au plecat spre Golf codrii noştri seculari…, plus vreo 4 (patru) milioane de români în Occident şi nimeni n-a păţit nimic. Tocmai acum le-a venit aşa din senin procurorilor să se ia de măreţii noştri salvatori? Sau au uitat de câte ori ne-a salvat de la necaz Elena Udrea, de Năstase, de Mitrea…?

Nu de alta, dar Dan Andronic e în stare să continue războiul deschizând noi fronturi ca…, deşi mai bine nu i-aş da sugestii: 1. Ce rol au jucat serviciile secrete şi mai ales Florian Coldea în alegerea culorii albastre a cravatei lui Iohannis? 2. Câţi bani a costat şi care a fost amestecul intelligence-lui şi al lui Băsescu în scoaterea din cursa prezidenţială a lui Marian Petre Miluţ şi pe ce mâini a ajuns averea ţărăniştilor?

Pe deasupra, vine vacanţa parlamentară şi-i prinde pe aleşi cu norma nefăcută… Care normă? Apoi aprobarea şi dezaprobarea OUG 13, Legea graţierii pusă la dospit, Legea salarizării unitare, dar care nu e unitară deloc… Lasă că şi-au făcut planul la acordat zile libere şi la făcut sărbători naţionale precum ziua copilului, a doua zi de Rusalii, 1, 2, 9 şi 10 Mai… Subsemnatul vă roagă: salvaţi-i, oameni buni, pe salvatorii neamului ca să putem şi noi trăi!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: