Ultrabug 2017 – un concurs de alergare montană consacrat

Vineri, 2 iunie, la Fundu Moldovei, se va da startul celei de-a patra ediţii a ultra-maratonului internaţional Ultrabug. Concursul se desfăşoară pe parcursul a trei zile consecutive (2-4 iunie), cei peste o sută de concurenţi având de parcurs în total 100 km (în prima zi – 42 km, a doua zi – 50 km şi în ultima zi – 8 km).

În numai câţiva ani, Ultrabug a devenit unul dintre cele mai apreciate evenimente de acest gen. În iulie 2016, revista britanică de specialitate Trail Running Magazine îl include în lista celor mai bune 50 de alergări de trail din lume, alături de competiţii foarte cunoscute. Devenit deja tradiţie în calendarul alergărilor montane, ideea acestui concurs îi aparţine jurnalistei britanice Anne-Marie Lategan, ea însăşi o pasionată alergătoare. În anul 2013, Anne-Marie a petrecut câteva zile de vacanţă la Fundu Moldovei şi, impresionată de frumuseţea Obcinilor Bucovinei, de ospitalitatea localnicilor şi, nu în ultimul rând, de gustoasele bucate tradiţionale, s-a gândit că această zonă trebuie promovată şi în rândul iubitorilor curselor de alergare de anduranţă.

Traseele celor 3 zile sunt deosebit de pitoreşti. Obcinile Feredeului şi Mestecăniş încântă în fiecare an alergătorii şi suporterii care vin în număr din ce în ce mai mare pentru a se bucura de acest „Festival al alergării”, aşa cum a fost numit de unul dintre alergători. Faima Ultrabug a depăşit graniţele României şi, ca în fiecare an, printre cei peste 150 de participanţi, la start se vor afla şi alergători din alte ţări: Marea Britanie, Cehia, Africa de Sud, Germania, Slovacia, Italia, Republica Moldova, unii dintre ei revenind pentru a treia oară la ultra-maratonul de la Fundu Moldovei. Ultrabug este deja cunoscut în România, în media apărând până acum zeci de postări şi articole despre acest eveniment. Articole despre ultra-maratonul de la Fundu Moldovei au apărut şi în publicaţii prestigioase din Marea Britanie: The Guardian, Women’s Running Magazine.

Ceea ce se poate considera ca un mare succes este descoperirea unui alergător de mare talent din localitatea de desfăşurare a competiţiei, cu rezultate ulterioare foarte bune la competiţii naţionale. Ştefan Dornean este chiar din Fundu Moldovei şi Ultrabug 2014 a fost primul lui concurs ca alergător. Un an mai târziu, Ştefan câştiga medalia de aur la Campionatul Naţional la proba de 50 km marş. El este deja un model pentru tinerii din zonă şi sperăm ca Ultrabug să descopere şi alţi tineri talentaţi.

Ultrabug are şi o latură caritabilă, implicându-se de asemeni în mod activ în susţinerea Asociaţiei Freamăt de Speranţă. Această asociaţie a pornit de la ideea lui Seby Crăciun de a sprijini copiii şi tinerii cu dizabilităţi grave din zona Câmpulung Moldovenesc. La doar 13 ani, el însuşi afectat de tetrapareză spastică, Seby a scris şi publicat mai multe cărţi pentru a-şi plăti tratamentul şi procedurile de recuperare şi pentru a-i ajuta şi pe alţii în situaţii similare.

Ultrabug este astfel o ocazie specială pentru alergători, voluntari şi suporteri de a petrece câteva zile unice într-un adevărat colţ de rai şi într-o atmosferă specială care face ca an de an participanţii să revină şi să recomande ultra-maratonul de la Fundu Moldovei prietenilor alergători şi nu numai. Acest eveniment sportiv nu înseamnă doar alergare şi mers pe munte. Pentru serile de după parcurgerea traseelor, organizatorii le-au pregătit participanţilor diverse surprize şi, pentru sâmbătă seara, un mare foc de tabără. Ceremonia de premiere va avea loc, ca aproape în fiecare an, la Stâna Vancea unde, după înmânarea medaliilor sculptate de un meşteşugar local, participanţii se vor bucura de o adevărată petrecere „ciobănească” de unde nu vor lipsi deliciosul balmuş şi afinata. Concursul este realizat în parteneriat cu autorităţile locale din Fundu Moldovei, cărora organizatorii le mulţumesc şi pe această cale pentru sprijinul acordat în toţi cei 4 ani de când a pornit această extraordinară aventură numită ULTRABUG. (T.N.C.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: