Jimmy Kimmel va prezenta din nou gala premiilor Oscar în 2018

Dubă debutul său ca maestru de ceremonii la gala Oscarurilor de anul acesta, umoristul american Jimmy Kimmel va prezenta din nou ceremonia celei de-a 90-a ediţii a premiilor Academiei de la Hollywood care vor fi decernate la 4 martie 2018, a informat instituţia într-un comunicat citat de EFE. „Dacă sunteţi de părere că am gafat anul acesta, să vedeţi ce se va întâmpla cu show-ul aniversării a 90 de ani de anul viitor!”, a spus ironic Kimmel, referindu-se la gafa monumentală a plicurilor de la ultima ceremonie a Oscarurilor. O greşeală istorică şi uimitoare care a dat drept învingător la Oscar filmul musical ‘La La Land’, când de fapt adevărata câştigătoare a statuetei era drama „Moonlight”.

Greşeala a fost provocată de responsabilii firmei de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC), însărcinaţi cu supravegherea votului şi înmânarea trofeelor, care au predat plicul cu câştigătorul greşit şi nu au reacţionat la timp pentru a evita uriaşa confuzie produsă pe scenă. Pe contul său de Twitter, Kimmel a continuat să glumească pe seama acestei gafe scriind: „Mulţumesc Academiei de la Hollywood că mi-a cerut să prezint din nou Oscarurile (considerând că am deschis plicul corect)” Cea de-a 90-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc duminică 4 martie 2018, la Teatrul Dolby din Los Angeles, şi va fi transmisă de postul ABC.

Print Friendly

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: