Presa e de vină !

Magda Axon

…sunt nişte vorbe pe care le auzim atât de des din gura celor pe care-i surprindem că vor să ascundă adevărul sub preş, încât nici nu ne mai miră, nici nu ne mai deranjează. În cazul incubatoarelor care au fost transportate de la fosta maternitate din Fălticeni la noua maternitate, în remorca unui tractor, tot ziariştii au fost luaţi la rost de cei vinovaţi de situaţie: că n-au tăcut, că au filmat, că au fotografiat şi au relatat adevărul. Acela că o aparatură de mare fineţe şi foarte scumpă, cum e incubatorul, atât de necesar născuţilor prematuri, a fost transportată fără nicio învelitoare de protecţie şi lăsată pe mâna unor persoane neavizate, într-un mijloc de transport care sfidează orice normă sanitară, indiferent de cât de curăţată, şamponată, măturată ar fi fost remorca înainte!

Toată graba era că vine ministrul Sănătăţii, vineri, să taie panglica de la noua maternitate fălticeneană. Uite că, acum, din… cauza presei care n-a putut sta deoparte, primirea festivistă s-a cam şifonat, în cazul în care ministrul Sănătăţii mai vine la Fălticeni. Iar dacă nu mai vine, e tot din cauza presei!

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: