Primăvara în plimbare…

După ce a spus „adio” /Lui April, fugarului,

 I-a deschis lui Mai cu brio /Uşa calendarului

 Iată-ne în mai! 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. O sărbătoare în toată lumea. Dar nu la noi. Noi am primit „sarcina” să sărbătorim aceasta zi „prin muncă”. „10 Mai ne-o fi de-a-pururi/ Sfântă zi că ea ne-a dat, /Domn puternic ţării noastre/ Libertate şi Regat!” Se cânta în toate şcolile şi la radio, neîncetat. La 15 mai se sărbătorește în România „Ziua Familiei”. O noutate de care eu sunt mândru.

 Este ca o euforie. Ne desfătăm la soarele lui mai, se încropesc legăminte de căsătorie, facem planuri pentru primăvara şi vara care o urmează. Veşmintele groase sunt din nou la locul lor, în valize, în lăzi sau în poduri. Mânecile scurte, ca şi fustiţele, apar pretutindeni şi ne bucurăm că zilele acestea de desfătare de acum, pentru că le merităm, le-am câştigat suferind iarna cu pedepsele şi capriciile ei.

 Şi uite aşa, cum vă mai spusesem, în urmă cu ani şi ani, într-o bună zi de mai, m-am aflat cu treburile într-un orăşel, numit Arthur, în jurisdicţia lui Wellington North, Ontario, pe autostrada 6. Cu nu mai mulţi de 2000-2400 de locuitori, orăşelul acesta este un colţ de rai. Este un loc unde poţi admira, mânca bine şi nu departe de Toronto. Am cumpărat un ziar şi m-am aşezat pe o bancă, într-un parc mic, dar îngrijit, aşa cum se cuvine.

De la prăvălia cu hamburgeri de peste drum ne învăluie un miros ademenitor. M-a făcut să zâmbesc. Acum? După ce am mâncat pizza? Un om între doua vârste iese de la prăvălie, are pe el un sorţ de bucătar, mergea parcă ostenit şi s-a așezat lângă mine pe bancă. A scos dintr-un buzunăraș un telefon mobil şi vă închipuiţi surpriza mea când l-am auzit vorbind româneşte, cu un accent moldovenesc, plăcut. Nu m-am mişcat din loc, am tăcut până ce omul şi-a interogat, pare-se, nevasta despre treburile zilei şi, grăbit, m-a întrebat în engleză, nu prea strălucită, dacă am un creion la îndemână. Voia să-şi noteze ceva pe lista de mâncare a localului.

– Sigur că am, i-am spus pe românește şi i-am înmânat pixul din haina mea. A tresărit, uimit, a scăpat telefonul în poala sorţului şi nu şi-a mai notat nimic.

– Vorbiţi româneşte, mi-a spus cu zâmbetul de la un colţ la celălalt al gurii.

– Acolo m-am născut, i-am spus.

 Şi vorbirăm de toate. De familie, copii, de balurile de sâmbătă seara în Arthur şi de programele ce sărbătoresc aici 150 de ani de la crearea Canadei.

 Am pornit să cutreier orăşelul acesta în lungul şi în latul lui şi mi-am amintit că, la vestea că voi ajunge aici, am întrebat câţiva colegi despre Arthur. Unii au scuturat din umeri, alţii m-au pus să repet numele. Am să-i îndemn să vină aici şi nu vor regreta.

 Dilema mea a început când nu m-am hotărât cum să mă întorc acasă. La sud ajungeam tot prin Guelph, dar am pornit spre Orangeville şi am admirat frumuseţile împrejurimilor, apoi spre Bradford. Pe amicul meu din Arthur nu l-am uitat. Şi nici el pe mine. Mai are încă pixul meu.

 Dar ce mi-a mai rămas să spun? „Tineri, în grădini, pe lacuri,/ Gustă mierea buzelor…/ Numai eu mă ţin de fleacuri/ Şi fac curte…muzelor!”

 HARRY BEER

 Canada

Print Friendly

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: