Protopopiatul Rădăuţi

Canonizarea Sfinţilor putneni (1)

Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul: părinte, ctitor şi cărturar

 Duminică, 14 mai, la Mănăstirea Putna va avea loc Proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor putneni Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan.

Sfântul Iacob Putneanul a fost mitropolit al Moldovei în perioada 1750-1760, al doilea ctitor al Mănăstirii Putna şi părintele duhovnicesc care a vegheat asupra vieţii monahale de la Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, Mănăstirea Veche (de lângă Biserica Dragoş Vodă) şi schiturile Sihăstria Putnei şi Sihăstria Ursoaia, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Fiul unor părinţi trupeşti şi duhovniceşti aleşi

Sfântul Mitropolit Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 şi, la numai 12 ani, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. Părinţii săi au intrat şi ei în viaţa monahală la bătrâneţe şi sunt înmormântaţi în pridvorul mănăstirii – ieroschimonahul Andrian şi monahia Maria.

Tânărul monah cu înţelepciune de bătrân şi viaţă aleasă a fost hirotonit întru preot la 17 ani. Apoi, a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la 25 de ani, în 1744, şi episcop de Rădăuţi la 26 de ani, în 1745. A înfiinţat la Rădăuţi o şcoală pentru copii, în clădirea episcopiei. După doar cinci ani, vrednicia şi râvna sa pentru slujirea lui Dumnezeu au fost hotărâtoare pentru a fi înălţat în scaunul de mitropolit al Moldovei.

Părinte al ţării

În slujirea de cel dintâi ierarh al ţării, Sfântul Iacob a împlinit cu toată jertfirea de sine cuvântul Mântuitorului Hristos: „care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru” (Mt. 20, 26). A lucrat cu multă râvnă la creşterea duhovnicească a poporului şi s-a luptat fără cruţare de sine pentru apărarea turmei încredinţate lui de Dumnezeu. Iată doar două exemple.

În septembrie 1758, sudul şi centrul Moldovei au suferit cea mai cumplită invazie a tătarilor din secolul al XVIII-lea. Oraşele Bârlad şi Focşani, precum şi satele dintre Prut şi Siret au fost pustiite şi arse. Mii de oameni au fost luaţi în robie.

În aceste împrejurări, Sfântul Iacob Putneanul împreună cu episcopi şi cu egumeni, vornici, vistiernici, simpli boieri au scris hanilor tătari din Buceag şi Nogai o emoţionantă scrisoare cerând oprirea jafurilor şi a nedreptăţilor.

Al doilea moment pentru care el a rămas în istorie ca un părinte al ţării a fost lupta şi jertfa sa pentru înlăturarea impozitului numit „văcărit”. În perioada domniilor fanariote, a determinat eliminarea mai multor impozite foarte împovărătoare. În 1757, a reuşit să determine înlăturarea celui mai grav dintre ele, văcăritul. Ca urmare, în anii următori ţara a înflorit, pentru că familiile se eliberaseră de povara sărăciei. Înlăturarea impozitului a făcut ca mai mulţi copii să se nască în familiile care nu mai erau stăpânite de frica de a nu avea ce să le dea de mâncare: „îndată cum s-au rădicat această dajdie, au început a se întări şi a se înmulţi locuitorii ţării şi de atunci prea bine s-au îndreptat ţara”.

Pentru a nu mai fi reintrodus, Sfântul Iacob a aruncat blestem asupra domnilor ţării care ar vrea să-l reintroducă. Din această cauză a intrat în conflict cu unii domni din acei ani. Opoziţia sa fermă a culminat cu momentul în care, pentru a împiedica reintroducerea văcăritului, şi-a dat demisia din scaunul mitropolitan, în anul 1760, pentru a nu cădea sub blestemul pe care îl pusese:

„Şi-au luat ziua bună de la domn şi de la toţi boierii pământului, zicându-le: iată că m-am lepădat şi de mitropolie, şi de cinste, şi de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap şi în suflet, şi socotiţi că suntem musafiri acestei lumi, şi în ceea lume avem a trăi şi a răspunde de toate faptele noastre şi fiţi sănătoşi”.

Cărturar şi educator

Ca mitropolit, la Iaşi, în 10 ani de păstorire, 1750 – 1760, a avut o intensă activitate pastorală şi socială, promovând cultura şi tiparul. A tipărit 15 cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română. Aceste cărţi au fost folosite în bisericile şi mănăstirile din toate zonele locuite de români şi, în special, au fost de mult ajutor în apărarea credinţei ortodoxe a românilor din Transilvania.

Preocupat de educarea copiilor prin şcoală, la care îi îndemna permanent pe credincioşi, tipăreşte în 1755 primul abecedar publicat din Moldova, Bucvarul. Apoi tipăreşte o nouă ediţie, îmbunătăţită, care va fi retipărită şi folosită vreme de jumătate de secol. La propunerea sa, în 1759, se înfiinţează prima şcoală elementară rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, aici vor preda monahi putneni.

Râvna pentru educaţie se datora înţelegerii sale despre rostul educaţiei: prin frumuseţea şi sensul celor văzute, omul este chemat să înţeleagă frumuseţea şi realitatea celor nevăzute. Pentru Sfântul Iacob, educaţia este o cale pentru pregătirea vieţii veşnice. Ca părinte sufletesc şi ca ierarh responsabil cu educaţia în ţară, el a îndemnat, a oferit şi a cerut o educaţie pentru a creşte fii ai Împărăţiei cerurilor.

Al doilea mare ctitor al Putnei

Prin retragerea Sfântului Iacob la Putna, Dumnezeu a rânduit ca el să continue întărirea duhovnicească şi materială a mănăstirii şi a aşezămintelor ei. Prin aceasta, Putna a fost pregătită să fie unul din stâlpii ortodoxiei şi românismului în perioada grea ce va urma pentru românii şi Biserica Ortodoxă din nordul Moldovei, după ocuparea Bucovinei de către Imperiul Austriac în anul 1775.

Aici, a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun. Acestea au început în anul 1755 şi au făcut ca el să devină „al doilea ctitor mare al mănăstirii şi înnoitor” al ei, aşa cum este numit în pomelnicul mănăstirii.

Primul pas a fost ferecarea în argint a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la 15 august 1755. Afectată grav de un cutremur din anul 1736, întreaga mănăstire a beneficiat de refacere. Alături de el la înnoirea mănăstirii au stat mai mulţi putneni, şi în mod deosebit Sfinţii Sila şi Natan, arhimandritul Vartolomeu Mazereanu, ieroschimonahul Mihail Mazereanu, egumenul Calistru şi unii membrii ai familiilor Racoviţă, Calimachi şi Ghica.

Pe lângă purtarea de grijă faţă de Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, Sfântul Iacob a ajutat şi alte mănăstiri şi biserici, cum ar fi Mănăstirea Doljeşti, catedrala episcopală din Suceava, catedrala mitropolitană din Iaşi, mănăstirea şi spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. La Biserica Sfântul Dumitru din Suceava este considerat al doilea ctitor. Prin sprijinul şi sfatul pe care le-a acordat negustorilor români din Suceava, a ajutat oraşul să renască în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Sfârşitul vieţii pământeşti şi canonizarea

Retragerea la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciune. A râvnit întreaga viaţă la frumuseţea şi adâncurile vieţii sihăstreşti, dar nu a putut să o îmbrăţişeze, căci Dumnezeu i-a rânduit slujirea arhierească. Acest dor adânc şi l-a împlinit cu cinci zile înainte de a trece la cele veşnice, când a fost tuns în schima mare de către Cuviosul Natan, în biserica schitului Sihăstria Putnei.

În 15 mai 1778, sufletul sfântului păstor s-a înălţat la cer, alături de Hristos, Cel pe care L-a purtat în inimă întreaga viaţă, Cel care a fost bucuria lui în toată viaţa. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii, în veşminte smerite, doar cu o cruce mică de lemn îmbrăcată în argint.

Sub ascultarea Sfântului Iacob, colaboratori din toate cinurile bisericeşti şi straturile sociale au lucrat împreună spre binele comunităţii şi spre mântuirea lor. Împreună-lucrarea lor reprezintă un model de comuniune între ierarh şi monahi, între cler şi popor, în ascultare şi în dragoste, care a bineplăcut lui Dumnezeu, Cel care i-a ajutat să îl plinească.

Vorbind despre activitatea sa, Nicolae Iorga l-a numit „un om sfânt”. Sfântul Iacob a avut darul de a-i rândui pe monahii putneni după voia lui Dumnezeu, dând fiecăruia ascultarea şi locul potrivit. Astfel au reuşit să scrie o pagină sfântă în istoria zbuciumatului secol al XVIII-lea din Moldova.

În şedinţa din 6-7 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi a ucenicilor săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan. Moaştele Sfântului Iacob au fost puse în raclă în 25 septembrie 2016, în prezenţa Patriarhului Ioan al X-lea al Antiohiei şi al Întregului Orient.

Pe Sfântul Iacob îl simţim ca un mare apărător al neamului, al familiei, al educaţiei, al adevărului şi chip al smereniei slujirii lui Hristos!

Protos. Dosoftei Dijmărescu,

Mănăstirea Putna

 Cuvinte de folos

Bucură-te întru Domnul şi dă Lui mulţămită, că toate pentru tine drepte şi milostive a aşezat şi neîncetat poartă grijă pentru sufletul tău, te foloseşte, te apără, te acoperă, întăreşte sufletul tău, dând tărie, sănătate, viaţă, te înţelepţeşte, te luminează spre tot lucrul bun, toate drepte şi milostive pentru tine se lucrează. (Alfavita sufletească, 1755)

Lăsaţi, fraţii mei cei iubiţi, deşertăciunile lumeşti, şi robiţi toată inima voastră la cele nespuse bunătăţi ale Împărăţiei cereşti. Smeriţi-vă întru Domnul, pentru ca să vă slăvească în veci. Pomeniţi pe cei răposaţi părinţi şi fraţi ai noştri în toată vremea, pentru ca să vă pomenească şi pe voi Domnul, la venirea lui cea de a doua. (Cuvânt către părinţii Sfintei Mănăstiri a Putnei, 1755)

Toată obişnuinţa vieţii omeneşti stă spre hrană, o, iubitorilor de Hristos. De creşterea pruncului atârnă cine ce fel de copil este. Şi de este învăţat dintru copilărie întru învăţătură cinstită şi numai întru frica lui Dumnezeu, se cade a nădăjdui că acela va fi cu bună creştere şi dacă va fi mare. Iar de-i trece creşterea sa fără de frică şi învăţătură, puţină nădejde că va fi mai bună cealaltă viaţă a lui. (Bucvar sau începere de învăţătură, Iaşi, 1755)

Învăţătura este asemenea cu florile cele mirositoare, care cu mirosul învăţăturii tămăduieşte toate rănile cele trupeşti, iar cel neînvăţat este asemenea copacului celui uscat. (Sinopsis. Cartea păstorului către preoţi, 1751)

„Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre şi risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea ştiut este că cel ce vorbeşte cu Dumnezeu este mai sus de moarte şi de stricăciune” (Antologhion, 1755)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: