Ieri, la proba scrisă a examenului de definitivat

Un candidat a fost eliminat fiindcă i-a sunat telefonul în timpul tezei

Examenul de definitivat, de ieri, nu s-a încheiat cu bine pentru un candidat căruia i-a sunat telefonul mobil în timpul probei scrise şi a fost eliminat din sala de examen. Respectivul nu a fost prins copiind cu ajutorul telefonului mobilul, dar îl avea asupra sa deşi, conform regulamentului, acesta trebuie predat la intrare.

Examenul s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava, unde 215 candidaţi au predat lucrările, iar dintre cei 253 de candidaţi înscrişi şi cu dosare validate 12 au absentat, iar 25 au părăsit sala în timpul tezei, potrivit informaţiilor prof. Cezar Anuţei, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

Reamintim că nota minimă de promovare a întregului examen este 8 şi se calculează pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi cea de la proba scrisă.

Conform calendarului acestui examen, primele rezultate se vor afişa la data de 25 aprilie, iar contestaţiile se vor depune în perioada 25-26 aprilie, urmând ca rezultatele după contestaţii să fie afişate pe 30 aprilie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI