Ambasada Canadei

Cetăţenii români pot depune cerere pentru autorizaţie de călătorie electronică începând cu 1 mai

Cetăţenii români eligibili vor putea depune, începând cu 1 mai, ora 16,00, cerere pentru o autorizaţie de călătorie electronică (eTA), în loc de viză, pentru a călători în Canada pe calea aerului sau pentru a tranzita printr-un aeroport canadian, anunţă un comunicat al Ambasadei acestui stat la Bucureşti.

Reprezentanţa diplomatică a Canadei precizează că cetăţenii români care au deţinut o viză canadiană în ultimii zece ani sau deţin actualmente o viză valabilă care permite intrarea în SUA vor putea depune cerere pentru eTA, iar persoanele care nu îndeplinesc aceste condiţii vor avea nevoie în continuare de viză de vizitator. De precizat că toţi cetăţenii români care doresc să intre sau să reintre în Canada cu automobilul, autocarul, trenul,vaporul sau la bordul unui vas de croazieră vor avea în continuare nevoie de viză.

“eTA va simplifica accesul multor cetăţeni români în Canada. Depunerea cererii pentru eTA se face electronic şi este un proces simplu, necostisitor (7 dolari canadieni) a cărui finalizare durează câteva minute. eTA este valabilă pentru o durată de până la cinci ani şi le permite călătorilor să se deplaseze în Canada pe calea aerului oricât de frecvent, pe perioade scurte (în general de până la şase luni consecutive), pentru studii, tranzitarea printr-un aeroport canadian, vizite turistice sau călătorii de afaceri. În majoritatea cazurilor, eTA este acordată în câteva minute de la depunerea cererii”, se mai arată în comunicat.

După cum precizează comunicatul ambasadei, guvernul de la Ottawa intenţionează să elimine regimul de vize pentru toţi cetăţenii români din decembrie 2017, moment din care cetăţenii români nu vor mai avea nevoie de viză pentru a intra în Canada pe perioade de până la şase luni, călătorind fie pe calea aerului, fie pe cale terestră sau maritimă. Vor avea, însă, în continuare, nevoie de eTA pentru a urca la bordul unei curse aeriene cu destinaţia Canada, la fel ca şi în cazul altor călători scutiţi de viză, subliniază sursa amintită.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: