FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind avansul economiei româneşti în 2017 şi 2018

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat ieri de instituţia financiară internaţională în avanpremiera reuniunii de primăvară.

De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit uşor şi estimările privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 3,4%, faţă de avansul de 3,3% preconizat în toamna anului trecut.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România va înregistra în acest an a doua cea mai mare creştere economică din Europa, fiind devansată doar de Islanda (5,7%). Pe ansamblu, Europa va înregistra o creştere economică de 2%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă şi România, va înregistra un avans al PIB de 3%.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în jos, până la o creştere de 1,3%, de la un avans de 1,7% cât se estima în toamnă, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să accelereze în 2018 până la 3,1%, peste avansul de 2,5% preconizat anterior de FMI.

În schimb, FMI a lăsat neschimbate estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2017, la minus 2,8%, şi chiar şi-a revizuit estimările pentru anul 2018 până la un deficit de cont curent de 2,5%, în condiţiile în care în toamnă prognoza că deficitul de cont curent al României va depăşi pragul de 3% în 2018 ajungând la minus 3,2%.

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere şi estimările referitoare la rata şomajului în România, care ar urma să înregistreze un declin semnificativ în 2017, până la 5,4%, faţă de 6,2% cât estima anterior, pentru ca în 2018 să ajungă până la 5,2%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: