Ministerul Muncii

56.866 copii se aflau în sistemul de protecţie specială, la finele anului trecut

Un număr de 56.866 copii erau înregistraţi în sistemul de protecţie specială, la finele anului trecut, din care 19.369 copii (34,06%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial şi 37.497 copii (65,94%) în servicii de tip familial, conform statisticilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Din totalul copiilor ce beneficiau de servicii de tip rezidenţial, 15.462 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice şi 3.907 copii în servicii de tip rezidenţial private, în timp ce, în cazul copiilor ce beneficiau de servicii de tip familial, 18.664 copii se aflau la asistenţi maternali, 14.089 copii la rude până la gradul IV inclusiv şi 4.744 copii la alte familii sau persoane.

Începând cu 1 ianuarie 2005, serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la 31 decembrie 2016 să ofere servicii pentru 43,76% din copiii beneficiari de astfel de servicii, pentru 19,65% oferind organismele private acreditate, iar 36,59% sunt beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

La 31 decembrie 2016 existau 1.127 servicii de tip rezidenţial publice şi 338 servicii de tip rezidenţial ale organismelor private acreditate. Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte)

Din totalul celor 1.465 servicii de tip rezidenţial, un număr de 321 servicii de tip rezidenţial (303 servicii de tip rezidenţial publice şi respectiv 18 servicii de tip rezidenţial private) erau destinate copiilor cu dizabilităţi. Numărul copiilor care beneficiau de măsură de protecţie specială în aceste servicii destinate copiilor cu dizabilităţi era, la finele anului trecut, de 6.023 copii, înregistrându-se o scădere cu 585 copii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

La 31 decembrie 2016, în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, în departamentul Protecţia Copilului erau angajate 32.954 persoane, cu 350 persoane mai mult faţă de anul anterior, din care 4.527 (13,74%) erau angajaţi în aparatul propriu al DGASPC-urilor, 11.886 (36,07%) erau asistenţi maternali profesionişti, 12.640 (38,36%) erau angajaţi în serviciile de tip rezidenţial şi 3.901 (11,83%) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: