„Se desenează pe nisip un cerc…”

 Cu un afiş atractiv prin diferenţă (o păsăruică drăgălaşă, cu un aer şmecheresc) şi cu un autor aparţinând Sucevei (fost elev la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” şi, după facultatea de specialitate la Cluj-Napoca, de 10 ani profesor aici, acum la Centrul Cultural Bucovina), personala lui Sorin. D. Baciu, „File de carnet”, de la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava, a atras la vernisaj multă lume. Unii colegi de breaslă făcând chiar efortul de a ajunge la timp pentru acest moment de la Gura Humorului, unde participaseră la impresionanta comemorare a neuitatului pictor şi magister care a fost Corneliu Tincu.

Cu o mică punere în scenă – o măsuţă, o ceaşcă de cafea – , Sorin D. Baciu a ţinut să fie primul dintre cei care aveau să ia cuvântul în deschidere, mărturisind/sugerând iluziile şi deziluziile intrării în prima etapă a vieţii pe propriile picioare. Etapă petrecută într-o măsură prin cafenele, după un tipar în vogă prin alte vremi, observând şi desenând, într-alta, cu elevii, lucrând cot la cot cu ei, dacă e să ne amintim de prezenţa sa la recenta expoziţie dedicată Mărţişorului, organizată – ca şi aceasta – de Filiala Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi, fireşte, în spaţiul care este atelierul său. Oricum, a spus, „File de carnet” încheie un „performance de zece ani”, eveniment pe care a ţinut să-l trăiască împreună cu noi toţi, prieteni, artişti, elevi, iubitori de artă.

După aceea a venit rândul „naşelor”, al reprezentantelor conducerii Filialei, cunoscutele artiste plastice Camelia Rusu Sadovei şi Oana Ruxandra Hrişcă, Camelia Rusu Sadovei amintindu-şi-l de când era un elev talentat şi întotdeauna cu idei deosebite, aşa cum este şi în prezent, cum îl arată şi personala, „desenator de înaltă ţinută” chiar dacă sursele inspiraţiei vin dintr-o zonă mai umilă, mai puţin convenţională, iar Oana Ruxandra Hrişcă dorindu-i să devină „neconvenţional cu totul”, cu expoziţia „File de carnet”, prima dintr-un lanţ bogat.

Una din cele două voci din public a răsunat, vibrând de caldă admiraţie, „din perspectiva unei eleve”, a unei persoane care a „asistat la naşterea acestui performance şi la etapele sale creatoare”. Şi pentru că vernisajul avea loc pe 31 martie, de ziua de naştere a lui Nichita Stănescu, a încheiat frumos, emoţionant citind un poem al multiubitului nostru poet. Ar fi fost însă şi mai emoţionant, şi mai frumos, dacă l-ar fi rostit cu ochii la noi, la artist sau la lucrările expuse şi nu descifrându-l de pe ecranul celularului. Mai ales că este scurt, cât liniştea unei păsărele pe un ram: „Se desenează pe nisip un cerc /după care se taie în două,/cu acelaşi băţ de alun se taie în două./După aceea se cade în genunchi, /după aceea se cade în brânci./După aceea se izbeşte cu fruntea nisipul /şi i se cere iertare cercului./Atât.” Sorin Baciu l-a ascultat desenându-l şi desene, gânduri a aşteptat şi de la participanţi pe caietul său, cu un pix a cărui pasta cursese ca sângele în viaţa altor desene.

Pentru că vinerea este pentru mine o zi consacrată Paginilor „Crai nou” de Literatură şi Artă în redacţie şi am putut să dăruiesc vernisajului doar o oră, nu ştiu nimic despre aceste gânduri, impresii, rostite sau puse pe foaia de hârtie. În schimb, mi-am amintit-o pe Oana Ruxandra Hrişcă la o altă vârstă, aşteptându-şi invitaţii la personala onorată de prezenţa Maestrului Ion Irimescu, între pereţi de sticlă, ca într-un acvariu, la fel de fragil expusă ca şi lucrările ei, sau opunând o oglindă pe paviment portretului politicianului aşezat pe tavan (într-o expoziţie a Filialei dedicate portretului), care priveşte totul de sus şi nu se vede decât pe sine, cu îndemnul de a o sparge cu ciocanul şi mai ales cu necesarul curaj. Şi mi-am spus că numai timpul se schimbă, nu şi oamenii. De aceea am să închei aceste rânduri cu aprecierea universitarei Oana Ruxandra Hrişcă: „O expoziţie nonconformistă. De valoare. Merită văzută!” Şi cu gândul că Sorin D. Baciu având ceea ce doi mari artişti ai Ţării de Sus îi cereau tânărului talentat, practica, ştiinţa desenului (Ion Irimescu) şi instrucţie, şcoală de calitate în domeniu (Elena Greculesi), avem de ce să luăm aminte la drumul său mai departe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI