La Belfast

Conducerea Aeroportului Suceava participă la un forum european al rutelor aeriene

> Gheorghe Flutur: Intenţia este de a deschide noi rute pentru care primim solicitări

 O echipă formată din directorul general al Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, şi directorul de marketing, Cristian Cocuz, va participa în perioada 23-25 aprilie la Forumul Rutelor Europene care se organizează în acest an la Belfast.

Preşedintele CJ Gheorghe Flutur a spus că la acest forum, cel mai mare eveniment de rute regionale din Europa, se întâlnesc numeroase şi variate companii aeriene europene, inclusiv cele low-cost, aeroporturi, transportatori aerieni din toate regiunile Europei.

La forum participă peste 100 de companii aeriene, peste 300 de reprezentanţi ai aeroporturilor, mai mult de 50 de companii de turism, fiind deja stabilite peste 4800 de întâlniri între aceştia.

„Interesul nostru este să avem contacte cu cât mai multe companii, să facem reclamă aeroportului şi să ne extindem spre Europa şi spre lume în continuare” a spus Flutur.

Întrebat de News Bucovina despre intenţiile reprezentanţilor aeroportului Suceava, Flutur a răspuns că discuţiile vor viza deschiderea de noi rute aeriene spre destinaţii pentru care au fost formulate deja numeroase cereri de locuitorii din zonă sau cei care se află la muncă în ţări europene.

”În demersurile noastre ţinem în primul rând cont de solicitările pe care le primim” a precizat Gheorghe Flutur.

Preşedintele CJ a mai anunţat că Aeroportul Suceava va organiza în perioada 11-12 mai un forum al Asociaţiei Aeroporturilor din România privind situaţia aeroporturilor din ţară, în contextul problemelor economice, comerciale sau de achiziţii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI