Protopopiatul Suceava I

„Eu sunt bi-bi-cul, nene Ian-cu-le !”

„– Nu mai plânge, nu şade frumos, un volintir ca d-ta!

– Dacă nu pot să mă stăpânesc! Mi-e naturelul simţitor…”

I.L. Caragiale, „D’ale carnavalului

Titlul sugerează confuzia şi ameţeala în care se „împachetează” înţelepciunea lumii de azi, de aceea am să încerc a face unele precizări care să „delimiteze apele,” astfel încât generaţia de azi să nu se îndepărteze de Adevăr, adică de Dumnezeu.

Am citit în mai multe rânduri cele trei cărţi ale lui Solomon: Ecclesiastul, Pildele lui Solomon – între cărţile canonice ale Sf. Scripturi, precum şi Înţelepciunea lui Solomon – carte necanonică, dar bună de citit. Ei bine, la începutul celei dintâi spunea aşa: „Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Eclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!” (Eclesiast I, 2) şi acest cuvânt m-a îndemnat să gândesc întrebându-mă: Cum şi ce vrea să spună Înţeleptul? Oare care este sensul cuvântului şi ce desemnează el? Păi, luând cu răbdare fiecare capitol şi zăbovind asupra înţelesului, am ajuns la concluzia că acest cuvânt cuprinde tot ceea ce este inutil şi omenesc, adică nu aduce după sine niciun rod.

După aceea am mai găsit un cuvânt care zice: „Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie” (Ecl. II, 26), însă chiar Înţeleptul nu-l „fericeşte” pe cel dăruit cu aceste calităţi, pentru că adaugă, aşa, parcă aruncându-te în disperare: „Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.” (Ecl. III, 15)

Cu aceste nedumeriri am ajuns la ultimul capitol şi am găsit concluzia prin care Regele înţelept avea să facă următoarea precizare: „Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om” (Ecl. XII, 13) şi m-am dumirit zicându-mi: va să zică „toate sunt vânare de vânt şi deşertăciune,” numai credinţa în Dumnezeu este lucrarea mântuitoare a harului, aceasta nu mai este vânare de vânt, aceasta este o deprindere pe care trebuie să mi-o însuşesc pentru că prin ea voi putea parcurge drumul către cer.

Cineva de foarte tristă amintire, Lenin, avea să spună tinerilor din vremea sa: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi”, dar el se gândea la învăţătura care-l desparte pe om de Dumnezeu şi la dărâmarea bisericilor, adică la materialismul ştiinţific comunistoid. Ideea în sine, adică de a învăţa, era bună, pentru că tot la învăţătură ne îndeamnă Scriptura, întâi în Vechiul Testament prin Solomon, care a spus: „Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului” (Ecl. II, 13), apoi în Noul Testament prin Mântuitorul care l-a confirmat zicând: „Înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.” (Matei XI, 19)

De altfel, rostul înţelepciunii în educaţie este precizat atunci când a vorbit despre lucrarea Înaintemergătorului Său, Ioan, care avea ca scop restaurarea familiei, adică „să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit!” (Luca I, 17) Ei, cum să se întâmple aşa ceva în zilele noastre? Cum să pregăteşti un popor căruia i se trasează nişte linii de demarcaţie care duc altundeva decât unde trebuie să ducă, adică în jos? Astăzi, „înţelepciunea drepţilor” este în contradicţie totală cu „înţelepciunea lumii.” Drepţii vor un popor luminat, un popor iubitor de carte, un popor care să ţină Legea morală măcar la nivelul instinctual, nu mai spun de Legea Domnului, care înalţă. Un popor care trăieşte după Legea naturală zidită de Dumnezeu în fiinţa sa ar plânge când vede calea pe care este îndrumat, adică ar avea măcar sentimentul exprimat de un regretat maestru al comediei caragialeşti, Grigore Vasiliu, zis şi „Birlic”, care a interpretat magistral rolul lui Crăcănel, poreclit Bibicu, din comedia „D’ale carnavalului” şi care, la mustrarea lui Pampon (Scena a IX-a): „Nu mai plânge, nu şade frumos, un volintir ca d-ta…”, răspunde: „Dacă nu pot să mă stăpânesc! Mi-e naturelul simţitor…”

Păi bine, Dom’le, şi „naturelul” acestui Popor este simţitor, că aşa l-a vrut Dumnezeu şi aşa a fost călăuzit de Biserică de-a lungul vremurilor, de ce trebuie să fie oprit ca să se hrănească din cupa înţelepciunii? O să mă întrebaţi: dar cine îl opreşte, măi omule? „Nu mai plânge, nu şade frumos, un volintir ca d-ta!” Poate răspunsul n-o să placă unora, poate n-am să reuşesc să cuprind în el toată gravitatea urmărilor ce decurg din închiderea cărţilor şi, implicit a bibliotecilor, în educaţia tineretului de azi, dar am să încerc, pentru că tineretul de azi este Poporul de mâine, că noi îndată ne petrecem la cele veşnice.

Aşadar, să ascultăm glasul Scripturii: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer” (Ecl. IV, 1). Clipa prielnică pentru popor este îndemnul la căutarea înţelepciunii aşa cum a făcut şi Solomon, că, după ce a ales bine, Dumnezeu i-a dat din belşug şi celelalte care ţin de cele pământeşti. Clipa prielnică pentru tineri este chemarea cărţilor şi deschiderea uşilor bibliotecilor, care cu adevărat deţin înţelepciunea omenească adunată din cărţile cele mai vechi, cu care s-a început luminarea Poporului Român. Aici, fără lipsă de modestie, amintesc cele dintâi manuscrise şi tipărituri ieşite din pana călugărilor şi teascurile tipografice aduse pe cheltuiala Bisericii de Nicodim, Macarie, Coresi, Antim Ivireanul…, apoi cele dintâi gramatici, între care cea a lui I. Heliade Rădulescu trebuie numaidecât amintită, şi ulterior numele mari ale culturii româneşti au umplut dicţionarele în care sunt înscrise geniile românilor, Eminescu, Babeş, Moisil, Ionescu de la Brad, Mironescu, Blaga…

Toate acestea aveau un singur scop, acela de a îndemna poporul să nu-L uite pe Dumnezeu, după porunca Înţeleptului care zice: „Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte să vină zilele de restrişte…, că eu cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune – mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiinţă” (Ecl. XII, 1; I, 16). Acum, dintr-odată nimic nu mai este bun, se închid cărţile pe motiv că „elevul nu trebuie să mai memoreze deoarece are telefonul mobil în care este stocat tot ce scrie în ele,” aşa cum încearcă „formatorii de opinie” care modelează caracterele tinerilor în emisiuni de genul celei a lui Sabin Gherman, care a şi susţinut bazaconia de mai sus, sau altele prin care se încearcă „descongestionarea programei de învăţământ” prin înlocuirea obiectelor clasice de cultură generală cu noutăţile în domeniu, adică IT, Geopolitică, Macroeconomie, Drepturi şi libertăţi, Parlamentarism şi Sport cât mai rămâne. Ce-ţi mai trebuie ţie, tânăr fiind, zicea Gherman, Literatură, Matematică, Geometrie, Istorie, Geografie? Le ai în „Ni, în telefon!” şi-l flutura înaintea obiectivului de filmat.

Eu înţeleg faptul că trăim în epoca IT-ului, dar mă întreb, trebuie să gândească telefonul în locul elevului? Aruncăm tot ce a fost înainte pentru că „afectează emoţional” pe elev şi-i creează disconfort că trebuie să înveţe? Lasă-i, dom’le pe cei care îţi înlocuiesc creierul cu o cartelă telefonică sau cu „goagălul” lui Vanghelie şi ascultă ce spune Scriptura, că nu te învaţă de rău, iată: „Fiule, nu uita învăţătura mea şi inima ta să păzească sfaturile mele…, leagă-le împrejurul gâtului tău, scrie-le pe tabla inimii tale…, că ele sunt viaţă pentru cei ce le pun în faptă şi doctorie pentru tot trupul omenesc!” (Pilde III, 1 şi 3; IV, 21-22). Nu mai ţine dom’le partea elevului care se simte persecutat de dorinţa părinţilor de a-l vedea „om cu multă carte” şi chiar dacă Scriptura spune că „Toiagul este pentru spatele celui lipsit de chibzuinţă…, că numai frica de Dumnezeu lungeşte zilele omului” (Pilde X, 13 şi 27), nu intra în panică, deoarece atunci când „nebunia se pripăşeşte în inima celui tânăr, numai varga certării o va îndepărta de la el” (Pilde XXII, 15).

Uitaţi-vă cum ucide „balena albastră,” cum până mai deunăzi ucidea „pokemonul,” sau cum „selfiurile” îi fac pe tineri să se prăbuşească în gol de pe blocuri, şi atunci veţi vedea că-i mult mai dulce sfatul Lui Solomon, chiar dacă el vorbeşte despre vargă şi frică de Dumnezeu. Varga şi frica de Dumnezeu nu sunt duşmanii tinerilor, ci sunt salvarea lor şi păstrarea în sânul familiilor din care fac parte, astfel încât Sărbătorile să-i găsească împreună. Cere copilului să citească, să deschidă tezaurul din biblioteci şi să-şi dezvolte cunoaşterea, că numai această cunoaştere a adus după sine tehnologiile în toate domeniile.

Ştiu că un val de judecăţi critice se vor abate pe capul meu pentru că am îndrăznit ca să scriu acestea, dar dacă ceea ce am scris va diminua cât de cât fenomenul inculturii instaurat cu bună ştiinţă în generaţia tânără de azi pentru a-şi realiza un viitor cert mâine, dacă măcar unul dintre cei răpuşi de „mediul online games” se va salva, atunci voi fi foarte mulţumit. Înainte, însă, de a da cu piatra în mine, daţi cu piatra şi în înaintaşi, bunăoară în cronicarul Miron Costin, că iată ce a spus, şi citez pre graiul lui: „Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după aceste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vreme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtu cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditorul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale Lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl află.” (sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/muzica-asta-e-caciula-mea/)

Spune altfel Solomon? Doar cuvintele sunt mai puţine şi mai directe: „Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter…; căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, XIII, 1 şi 5). Întrebat fiind Octavian Paler dacă crede în Dumnezeu, a spus „Da, atunci când scriu, atunci când lucrez. Sunt incapabil să gândesc o lume în care El nu ar exista, pentru că atunci toate s-ar prăbuşi…, mi-e frică de absenţa lui Dumnezeu!” (adevărul.ro, mi-e frică de absenţa lui Dumnezeu,” ultimele gânduri consemnate de Simona Chiţan în ediţia din 15.12.2015). Da ştiţi când a spus-o Maestrul? După ce a trecut prin raţionalism şi negaţionism, adică puţin înainte de a pleca din lumea aceasta. Maestre, arată-te şi celor care susţin pe cei cărora nu le place cartea, şi spune „bre” că au apucat o cale greşită, o cale în parcursul căreia se trăieşte într-o adevărată confuzie, o cale în care şi Bibicul lui Caragiale era ameţit că striga din toţi rărunchii: „Eu sunt Bi-bi-cul, nene Iancule! Eu sunt Bi-bi-cu”, pentru că mintea lui nu-l mai ajuta să vadă pe „Catindat”, care de fapt era fratele lui Nenea Iancu. Spune Maestre asta şi lui Gherman de la Cluj, chiar dacă după aceea mă va „cadorisi” cu niscaiva vorbe grele. Dar dacă nu va mai spune că biblioteca poate fi înlocuită de „goagălul de pe telefon” atunci nu mai contează ce va spune despre mine.

Eu ştiu, şi trebuie să ştim toţi, dacă vrem să avem un viitor spiritual înalt şi luminos, că „Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, II, 23-24), deci cred că acum este vorba despre o lucrare „înţeleaptă şi perfidă a diavolului”, care nu mai are deja chipul şarpelui. În acest sens trebuie să ştim că acum „Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii şi un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, VI, 24-25).

Dacă mi-aţi îngădui un sfat, aş fi fără minte să-l dau „ca produs al minţii mele,” dar acesta vine din Scriptură şi nu mă puteţi condamna pentru el. Este vorba despre faptul că încercările de a bloca accesul la sursa de înţelepciune, adică Cartea Cărţilor şi Dumnezeu, atunci se înţelege că nu-i vorba despre altceva decât despre o ucidere morală a generaţiei tinere de azi, iar făptuitorii trebuie să ştie că „Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieşit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuinţa morţilor” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, XVI, 14).

Pr. I. FILON

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: