Întâlnirea cu Shakespeare nu e niciodată o întâlnire uşoară spunea Andrei Munteanu în conferinţa de presă dinaintea spectacolului „Zadarnicele chinuri ale dragostei”. Tot atunci, regizorul Alexandru Bogdan vorbea despre întâlnirea cu Shakespeare (în facultate) ca fiind una revelatorie, care l-a transformat aproape structural, însă n-a vrut să vorbească despre spectacolul la care a lucrat împreună cu actorii Teatrului Municipal „Matei Vişniec” şi a cărui premieră a avut loc miercuri, preferând să lase publicul să decidă dacă munca a fost sau nu în zadar.
E uşor să vorbeşti despre Shakespeare şi textele lui, e mult mai greu însă să creezi un spectacol într-un timp foarte scurt (mai mult sau mai puţin două luni), într-un teatru la început de drum, fără experienţă, cu actori la început de drum. Mai ales când aşteptările sunt mari, iar când aşteptările sunt mari, dezamăgirile sunt pe măsură. Dacă ai avut nenorocul sa fii dezamăgit de o punere în scenă după un text al lui Shakespeare, reticenţa ia proporţii.
Alexandru Bogdan şi-a asumat un risc montând această piesă, a pariat pe el şi pe actorii teatrului sucevean şi a câştigat. Ceea ce spunea că şi-a propus prin această piesă, şi anume să facă din cei nouă actori ai Sucevei (plus doi colaboratori, în cazul acestui spectacol) o echipă, indiferent de nivelul individual de experienţă, a reuşit. Eforturile lor comune au dat rezultate. S-a văzut pe scenă.
Întorcându-ne la spectacol, a surprins cu fineţe şi umor esenţa textului, prezentând publicului o adaptare contemporană, plină de viaţă. Măiestria regizorală a lui Alexandru Bogdan îmbinată cu ingeniozitatea scenografică şi simplitatea costumelor Ralucăi Alexandrescu au creat personaje extrem de bine conturate, încadrate perfect pe tipologii care au rămas la fel de actuale astăzi.
Dacă vă sperie textele lui Shakespeare (chiar şi în comedie), Alexandru Bogdan îl decriptează, îl aduce în zilele noastre şi vă ajută să-l vedeţi într-o altă lumină, vă face să-l (re)descoperiţi. Dacă vă temeţi de o atmosferă încărcată, de costume greoaie, Raluca Alexandrescu aduce un suflu nou care dă personajelor o naturaleţe şi un farmec care le accentuează trăsăturile şi le ajută să se descopere în faţa publicului. Muzica şi proiecţiile video completează atmosfera şi nu fură nicio clipă atenţia de la jocul actorilor.
Ingenuitatea diafană a Mariei, ştrengăriile alintate ale Rosalinei, determinarea şi sensibilitatea Katharinei, umorul şi expresivitatea Jaquenettei, stângăciile şi luptele interioare ale lui Ferdinand, Berowne, Dumaine, autosuficienţa şi aroganţa lui Don Adriano de Armando împreună cu isteţimea şi umorul asistentului său, naivitatea lui Costard, extravaganţa lui Boyet au fost interpretate cu şarm, graţie şi naturaleţe de tinerii actori suceveni, încât nu pot decât să repet: Alexandru Bogdan a pariat pe el şi pe actorii teatrului sucevean şi a câştigat. (Şi, Doamne, ce voce electrizantă are Cristina Florea!)
Comentarii