De la Earth Hour la Earth Day

Mărţişorul a revenit cu tumult primăvăratic prelungindu-şi antenele spre Prier. De la Echinox la Earth Hour din ultima sâmbătă a lui martie, via prima duminică a lui aprilie cu trecerea la ora de vară, spre Ziua Pământului, celebrată pe 22 ale lunii, tot flăcări de primăvară. Prilej de a gândi şi de a regândi lumea în care trăim. O lume cu nuanţe de alb-negru, cu paradoxuri şi frământări existenţiale.

 Cu o societate flămândă de energie, în care pretendenţii la coroana energetică deţinută încă de combustibilii fosili sunt vântul, soarele, biomasa şi energia nucleară. Energetica verde, Fray Energy, combustibilii fosili, potenţialul eolian, mareele – toate îşi expun ca întotdeauna ofertele. Energiile regenerabile şi cele neregenerabile sunt judecate după contribuţii, după plusuri şi minusuri, după avantaje şi dezavantaje economice sau de altă natură. Tehnologia solară, cea eoliană, biomasa şi tehnologiile de fisiune sau de fuziune îşi prezintă valenţele.

NASA prezintă şi demonstrează viitorul energiei solare în spaţiul din afara atmosferei Pământului printr-o sondă echipată cu oglinzi pentru reflectarea luminii solare într-un dispozitiv de conversie, de unde energia să fie transmisă către Pământ printr-un radar. Proiectul pare a fi foarte costisitor. Stephen Hawking speculează producerea energiei viitorului din găurile negre printr-un proces deosebit de pretenţios. Oricum, lumea savanţilor, lumea cercetătorilor, lumea tehnologilor este în căutare de noi şi diverse soluţii. Se discută proiectul Desertec de exploatare a energiei solare din deşerturi, centralele ecologice din proiectul Plant-E folosind deşeurile din oraşe, centrala de fuziune de la Cadarache ce va furniza „energie curată” prin combinarea deuteriului cu tritiul, centralele geotermale din Islanda şi altele. Hydrino ne asigură că apa rămâne principala energie a viitorului. Hidrogenul este de asemenea catalogat drept agent energetic al viitorului. Energia verde aduce la rându-i alte argumente.

De altfel, se vorbeşte azi despre un dezmăţ consumerist şi este necesară educaţia pentru diminuarea consumului de energie în era antropogenă (noua eră geologică cu acceleraţie tehnologică) când populaţia va creşte de la cele 7 miliarde locuitori, la 9 miliarde în 2050. Criza energiei propune parcursuri alternative. Panourile fotovoltaice, casa Solaris, parcurile voltaice şi eoliene sunt soluţii privitoare la gestionarea resurselor energetice.

 Piaţa energetică aduce cu sine politici naţionale. Comisia Europeană pentru Unitate Energetică oferă şi alte soluţii de eficienţă energetică care să contracareze problemele acute ale poluării şi încălzirii globale. Energia solară este energia viitorului şi în aer, şi pe apă, şi pe uscat. Razele soarelui fac bine de altfel şi la buzunar. Întocmai ca energia verde ce ne dă speranţă pentru mai multă independenţă energetică.

Probleme acute care ne fac să regândim lumea şi tehnologiile energetice ale viitorului. De altfel, se împlinesc 10 ani de când la Sidney s-a dat tonul coralului Earth Hour. Din Charta drepturilor consumatorilor de energie ştim că atunci „când stingi un bec, se aprinde o stea”. Steaua speranţei pe mapamond – că toţi am devenit responsabili pentru sănătatea planetei şi vom da atenţia cuvenită prin votul simbolic ecologist, valabil o oră: „Noi am închis luminile. Acum e rândul tău”.

Mesajul australian din 2007 l-am aplicat în activitatea cu elevii Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni. De 8 ani sărbătorim „Ora Pământului” prin acţiuni diverse în care antrenăm comunitatea. „Fluturaşii” distribuiţi de voluntarii noştri, parteneri media şi ambasadori ai energiei şi ai sănătăţii Pământului, adunările la lumina lumânărilor, discutarea şi prezentarea problemelor energiei, contemplarea cerului şi cercetarea lui prin lunetă, spectacolele de muzică şi poezie, mersul pe bicicletă, antrenarea în activitate a familiilor, vecinilor şi concitadinilor, înălţarea lampioanelor cu mesaj, toate reprezintă manifeste de iubire şi cinstire pentru mama-Pământ.

SORIN GAFENCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: