Cu cine luptă PSD?

 Social-democraţii au câştigat la scor alegerile parlamentare, cu un program de guvernare mai degrabă iluzoriu decât optimist, dar, surpriză! În loc să şi-l pună în aplicare imediat, beneficiind de susţinerea unei majorităţi ultraconfortabile, au ieşit la luptă împotriva propriului popor, inclusiv a celui pesedist. De demonstrat.

Să comparăm obiectivele principale expuse în respectivul program cu ţintele bătăliei de după alegeri: electoratul, de fapt, poporul, a votat promisiunile de dezvoltare economică şi creşteri salariale, reformarea administraţiei, a educaţiei şi a sănătăţii, reinstaurarea statului de drept, călcat în picioare de „binom”, şi eradicarea corupţiei, e adevărat, cam cu jumătate de gură.

A uitat repede şi, cu toată voinţa populară, PSD a declanşat o luptă abraşă tocmai împotriva Justiţiei, încercând să reducă prerogativele şi puterea DNA, să legifereze pe şest în favoarea corupţilor şi a condamnaţilor, să le albească trecutul penal ca să-i scape cu averile neatinse. Printre favorizaţii OUG 13 se află tocmai aceia cu diverse dosare penale din majoritatea de guvernământ împreună cu UDMR, ei, cei mai vajnici apărători ai drepturilor noastre, ei, criticii exceselor DNA, devenită cică poliţie politică.

Pesediştii au mizat pe slăbiciunea şi degringolada opoziţiei, pe instabilitatea şi schimbările din interiorul PNL, înfrânt zdrobitor în alegeri, însă opoziţia a venit de unde nu se aştepta: din stradă, de la electoratul absent la vot pe 11 decembrie, de la câteva ONG, dintre care România curată a Alinei Mungiu a spălat putina, de la generaţia actuală de IT-işti, internauţi, obişnuiţi ai reţelelor de socializare, studenţi, intelectuali, designeri, lume educată şi hipercalificată, tineri frumoşi şi liberi, hipsteri…

Cum poate un partid de secol XXI să lupte cu sutele de mii de protestatari înarmaţi cu slogane inspirate de tehnici vizuale, cu efecte de lumini, cu momente înălţătoare provocate de interpretarea imnului „Deşteaptă-te, române”? Cum să nu te emoţionezi văzându-i pe copii împreună cu părinţii şi bunicii protestând? Cum poţi face faţă sutelor de care de reportaj ale televiziunilor străine care transmiteau live manifestările din Piaţa Victoriei, mai mult decât o făceau televiziunile noastre?

Nu ştiu dacă social-democraţii vor fi învăţat ceva din aceste lecţii politice aspre, deoarece nu au învăţat absolut nimic din demonstraţiile de după omorul de la Colectiv, dar ştiu sigur că acest partid şi guvernul său vor avea puţină trecere în faţa politicienilor occidentali. Iată o vulnerabilitate în plus pentru România într-un moment în care preşedintele şi guvernul Grindeanu trebuie să negocieze viitorul României.

Pentru că pesediştii şi-au dat seama că doar slăbind puterea Justiţiei nu este suficient, au trecut la un asalt fără precedent asupra serviciilor secrete, aflate sub control parlamentar, dar subordonate CSAT al cărui preşedinte este Klaus Iohannis, deşi vice este prim-ministrul Grindeanu. Au reuşit debarcarea adjunctului Coldea, au reuşit să-şi adjudece şefia celor două comisii de control parlamentar al serviciilor, dar totuşi atacurile nu se opresc. Acum bătălia s-a mutat în parlamentul dominat de o majoritate tăcută şi ascultătoare şi la Curtea Constituţională.

La o privire atentă, coroborând atacurile împotriva Justiţiei cu acelea împotriva SRI şi SIE, nu poţi să nu realizezi că de fapt ţinta este Iohannis. Nu degeaba Parlamentul României a produs un document ruşinos în care condamnă amestecul DNA şi al preşedintelui în treburile Legislativului. Iar scopul acestor atacuri, în conivenţă(?) cu acelea expuse în Sputnik, este deocamdată ceţos. Se încearcă demiterea preşedintelui sau încearcă să i se forţeze mâna pentru a „o lăsa mai moale” cu anticorupţia?

De aceea, în opinia noastră, social-democraţii par a fi uitat de ce i-au ales cetăţenii, încercând fiecare după puterile lui să-şi rezolve situaţiile încurcate cu justiţia, iar atacurile la adresa DNA, SRI, Iohannis au rolul de a descuraja, de a timora. Poporul? El poate să mai aştepte alte promisiuni la viitoarele alegeri.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: