Preoţii din Protoieria Fălticeni vin în sprijinul copiilor din satul Broşteni (com. Drăguşeni)

La aproximativ 30 km de municipiul Fălticeni, în comuna Drăguşeni, se află satul Broşteni, de fapt un cătun izolat în care îşi duc traiul 67 de familii. Se ajunge aici pe un drum sinuos; sunt multe case părăsite ori dărăpănate, pentru că multe dintre familii au plecat în străinătate sau în oraşe din ţară şi nu s-au mai întors, iar cei rămăşi sunt în general oameni în vârstă care se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor. Singurele instituţii în care comunitatea găseşte sprijin sunt biserica şi grădiniţa. Modesta grădiniţă a fost recent reabilitată prin implicarea directorului Şcolii Gimnaziale „Luca Gavril” din Drăguşeni, Petrică Munteanu, şi a ed. Victoria Bradu, care fac naveta zilnic de la Drăguşeni, pentru a ajuta cei 15 copii care se află în grija lor, dar care întâmpină dificultăţi materiale.

În sprijinul acestor copii au venit preoţii din cadrul Protoieriei Fălticeni, care, la iniţiativa PC pr. protoiereu Adrian Dulgheriu şi cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Ocolul Silvic „Silva Bucovina”, reprezentat de către ing. Rareş Hrestic, au continuat acţiunile cu caracter social-filantropic derulate încă de anul trecut.

Marţi, 7 martie, preoţii implicaţi în această acţiune – Dumitru Mujdei (parohia Drăguşeni), Constantin Nistor (parohia Fântâna Mare), Florentin Gheorghiu (parohia Boura), Vasile Damian (parohia Ţoleşti), Mircea Martiniuc (parohia Ciumuleşti), Claudiu Coman (parohia Ioneasa), Tudor Andrioaia (parohia Spătăreşti), Cătălin Nechiforeasa (parohia Broşteni), Nicolae Lăzărică (parohia Oniceni) şi ierom. Alexie Ichim (Mănăstirea Groşi, Boroaia) – împreună cu PC pr. protoiereu Adrian Dulgheriu, s-au deplasat la grădiniţa din Broşteni unde au împărţit daruri celor mici, constând în fructe, dulciuri, cărţi, jocuri şi jucării, materiale didactice. La acţiune a fost prezent şi directorul şcolii coordonatoare, Petrică Munteanu, care a mulţumit în numele copiilor şi al şcolii pentru darurile primite, exprimându-şi dorinţa de a continua astfel de acţiuni ce au menirea de a evita abandonul şcolar şi de a facilita tuturor elevilor accesul la educaţie.

La final, pr. protoiereu Adrian Dulgheriu a mulţumit preoţilor implicaţi în această acţiune, dar mai ales pentru că au răspuns pozitiv şi au reuşit să-şi facă timp într-o perioada foarte aglomerată, izbutind să aducă câteva zâmbete pe chipurile copiilor dintr-o mică comunitate a judeţului. Copiii au fost îndemnaţi să înveţe şi să asculte de părinţi. La rândul lor, copiii au recitat poezii, au cântat şi rostit rugăciuni pentru oaspeţi, drept recunoştinţă pentru darurile primite.

„Grădiniţa este curată, dar are un aer auster. Într-o sală de clasă spaţioasă, cei 15 micuţi stau la mici măsuţe sorbind cuvântul doamnei educatoare. Dar nu este de ajuns. Sunt copii vioi, dornici de activitate. Vor să înveţe, dar şi să se joace. Acestei dorinţe a lor au răspuns o parte din preoţii Protoieriei Fălticeni. Aflând de situaţia precară a grădiniţei, de lipsa de jucării şi materiale didactice, preoţii din Protoieria Fălticeni au dorit să săvârşească în această perioadă a Postului Mare o faptă bună. S-a dorit să fie împlinit cuvântul Mântuitorului «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri»” (Mt. 5,16), iar preoţii din parohiile amintite au ales să ajute copiii, pentru că ei sunt «moştenitorii Împărăţiei Lui Dumnezeu» (Mt. 19,14). Sperăm că aceste acţiuni vor continua şi că vom găsi suport moral, dar şi material pentru a ajuta astfel de copii care trăiesc în aceste zone defavorizate” ne-a declarat pr. protoiereu Adrian Dulgheriu.

Un comentariu

  1. Munteanu Petrica says:

    Sunt directorul scolii despre care se vorbeste si trebuie sa facem cateva corectii. La aproximativ 30 km de municipiul Fălticeni, în comuna Drăguşeni, se află satul Broşteni intradevar dar aici se ajunge pe un drum recent asfaltat de Primaria Draguseni, Intradevar sunt destule case părăsite pentru că unele dintre familii au plecat în străinătate si sunt si oameni în vârstă care se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor dar datorita accesului facilitat de drumul asfaltat sunt perspective bune pentru aceasta comunitate.
    Daca veti vizita localitatea veti vedea ca sunt si destule case noi si multi oameni gospodari. De fapt localitatea a devenit un loc foarte bun pentru o casa de vacanta spre exemplu datorita peisajului si accesului usor,
    Instituţiile în care comunitatea găseşte sprijin sunt dupa parerea mea primaria in primul rand apoi biserica şi grădiniţa. Modesta grădiniţă a fost recent reabilitată prin implicarea primarului Vasile Lica Cepoi.
    Nu inteleg de ce mi s-au atribuit merite pe care nu le am si nu le-am pretins niciodata. Asteptam corectiile in cadrul ziarului cat mai curand. Multumesc.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!