Mihai Iacobescu, despre oameni şi cărţi

Cel mai recent volum al istoricului Mihai Iacobescu, anterior anunţat cititorilor noştri, „Comoara de la Voroneţ (însemnări, evocări, reflecţii…)”, Ed. Junimea, Iaşi, 2016, a fost lansat în chiar ziua aniversării din acest an a universităţii sucevene, 7 martie. Evenimentul a fost găzduit de sala „Mihail Iordache” a Bibliotecii Universităţii, sală străjuită de portretul criticului literar Mihail Iordache şi în care, printre participanţi, s-a aflat soţia sa, fostă directoare a Bibliotecii, prof. Rodica Iordache. De altfel, în sală s-au aflat mai ales universitari, scriitori – printre ei Nicolae Cârlan, Ion Paranici, Alexandru Ovidiu Vintilă –, câţiva doctori în istorie şi doctoranzi ai profesorului Iacobescu.

Amfitrioană şi moderatoare a fost prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, directoarea Bibliotecii USV, care în deschiderea evenimentului a precizat că „Mihai Iacobescu este un simbol pentru USV”, printre argumentele sale fiind cele că „a format cei mai mulţi doctori” la USV, devenind „magistrul înconjurat de discipoli”, că „este în topul donatorilor de carte, cu peste 2000 de titluri” (istoricul avea să adauge că ar urma să le doneze „şi pe toate celelalte”), îndrăznind să spună, fiindcă „aşa simte”, că prof. univ. dr. Mihai Iacobescu „este Voroneţul Universităţii Suceava”.

Prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al USV, a atras atenţia că „şi datorită lui Mihai Iacobescu Suceava are universitate”, de asemenea că simpozionul de istorie Alma Mater Sucevensis (ce tocmai se afla în desfăşurare) este „un alt copil al lui Mihai Iacobescu”, la fel cum şi seria contemporană a revistei Codrul Cosminului, „care apare şi azi”. Despre carte, Ştefan Purici a spus că este una „care reflectă atât misiunea istoricului, cât şi cea a omului de litere”, cu specificarea că autorul ei este „o adevărată enciclopedie a Bucovinei”.

Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV, critic literar (dar şi, odinioară, fost student al istoricului, evocându-i cu emoţionată nostalgie „cursurile-dezbatere”), a arătat că volumul dezvăluie şi o parte ascunsă a autorului, de dincolo de activitatea concretă de cercetare, umanitatea sa: „În spatele profesorului şi cercetătorului se află un om care vibrează şi se realizează împreună cu ceilalţi. (…) Cultul prieteniei (respect, admiraţie, dar nu familiarism) devine un mijloc de propulsare a celor pe care îi cunoaşte în cetate, în comunitate. (…) Se observă la el o căldură a aprecierii faţă de ceilalţi…, pentru ca, înscrişi ei în comunitate, comunitatea însăşi să devină mai bună”.

Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, zâmbind, a apreciat în final că multe dintre cele spuse despre el şi carte ar fi „exagerări”, totodată arătându-se încântat că „Universitatea freamătă de acţiuni frumoase”, iar printre altele precizând că „dincolo de cei 7 ani de acasă, de părinţi, de şcoală” foarte important i se pare contactul avut (personal, dar şi, în general, de cei care îl doresc, şi-l asumă – am înţeles) cu cărţile şi cu oamenii”.

Print Friendly

5 Comentarii

  1. Da, nimic de zis, Profesorul Iacobescu este o somitate, ma sunt si alte somitati la Universitate si in afara ei, iar la Suceava se intampla lucruri interesante, cum zice cineva. Insa, Stimati Domni, de ce nu se ocupa cineva si de deparazitare? Un organism viu isi are propriul sistem de aparare. Am vazut ca au mai aparut la Dumnevoastra atentionari in sensul acesta. Omul – daca este om – la care ma refer se pretinde roman, bucovinean, ortodox si cica ar lucra si pe undeva pe la o cultura, nu stiu ce fel de cultura… Iata cate ceva din ceea ce afirma el cu mina de savant binefacator (poate pentru altii binefacator!):
    „Abia defrişaseră austriecii tufărişul dintre ruinele vechii biserici a mănăstirii Putna, călugării folosind o bisericuţă de lemn din apropiere, ridicată de egumenul Iacob Putneanul (Putna de astăzi e o reconstituire pe temeliile vechi, datorată arhitectului austriac Karol Adolf Romstorfer), când…”
    „Mă opresc aici, deocamdată, cu comentariile mele (mai am mult de navigat prin vremuri), pentru a vă încredinţa ştirile zilelor de extaz şi de agonie ale descoperirii mormântului lui Ştefan cel Mare. Nu şi al osemintelor lui (până şi protocolul încheiat atunci, pe care îl găsiţi integral în CATEGORIA din dreapta acestei pagini, numită ANTIROMÂNISMUL ORTODOX, constată prădarea tuturor mormintelor voievodale de către călugări, dar nu insistă asupra sacrilegiului, pentru că ar fi fost vătămător politic.” (http://dragusanul.ro/coroana-lui-stefan-cel-mare-s-a-aflat-in-putna)

    • Kukutean_bis_in_idem says:

      Iata,domnule Gi,incotro se indreapta cultura judeteano-bucovineana spre care ne duce, fara ocolisuri ,acest carturar tocmit din piele de faţă de masă,adecă de muşama:
      “…în Bucovina (la Suceviţa se ridicase un monument, în onoarea vizitei lui, din vara anului 1885, când a cumpărat şi două tablouri de Eugen Maximovici, mobilier, covoare şi ţesături ţărăneşti), s-a ivit pe lume sub aparente OSPICII favorabile, iar bucuria viitorilor supuşi…”
      Cf.
      http://dragusanul.ro/1858-nasterea-nefericitului-arhiduce-rudolf/
      Acuma,nefericitul print Rudolf,cu care acest quasidomn are ce are mai din urma,este de doua ori nefericit,dupa cum vom evoca mai jos,deoarece;
      – S-a nascut sub aparente ospicii,ceea ce nu este de ici de colo,voi sa fiti nascuti in ospicii,fie ele si aparente,ati fi fericiti? Dumnealui confunda,intr-un fel de autodenunt transant ,in care recunoaste fara echivoc ca este un bou, deci confunda “auspicii” cu “ospicii”…
      – Apoi ,mai este (a fost …)nefericit deoarece a ajuns fara voia sa pe blogul unui terchea-berchea de larga recunostinta judeteana care il face martor/marturisitor,arogându-şi pentru sine un fel de statut de naş scrofulos ,care face ce vrea cu destinul său,la plesneală,ca si aşa nu mai există copyright,a trecut termenul… Daca nu credeti ,iata ce îi mai pune in cârcă nefericitului prinţ de coroană Rudolf,cu alta ocaziune:

      http://prntscr.com/ek6ab6

      Ceea ce,de fapt,este:

      http://prntscr.com/ek6awr

      Asa incat nu putem decat sa va adresam traditionala urare bucovineana: Somn usor,domnilor Iacobescu&Purici&Sohn,Bucovina este pe maini bune!

  2. Kukutean says:

    Eu zic insa ca poate e mai bine sa va faceti sperante modice,la nivelul acestor cumplite vremuri de acmu… Ca doar acest viclean copil de trupa la care va referiti dvs. este un fel de speraclu al politicilor culturale promovate de toti prim-secretarii de la CJ,indiferent de partid,de la un oarecare domn Gavril ,pe vremea caruia dadea in legionari,care marsaluiau si cantau la Campulung dupa ce adulmecaseu senzatia de verde,mai apoi incordandu-si lira dar si arcu contra sutanistilor de la IPS Pimen in jos,că la ce le trebe lor padurea,stie el mai bine la ce s-a gandit Stefan cel Mare (in general este un fin cunoscator al lui Stefan cel Mare,se trage cu el de brăcinariu…) când le-a facut danii,erau cu termen, si dă-i si lupta cu adevarata istorie a padurilor revendicate de Fondul Bisericesc,sa ne spuna el, care are cca 300.000 de ha de internet de pe unde cerceteaza si isi scoate erudiţia de cca doi bani…
    Trecand si pe la padurarul Ghita din structura paralela a unui anume kior,apoi pe la iertaciosul si pasnicul Catalin,pe toti i-a aburit si i-a scuturat de bani,ca doar nu era sa se uite dumnealor si sa-i verifice lui calitatea si statura ! Deoarece el cultiva imaginea unui intelectual self-made-man,”autodidact de geniu”,cum fin a sugerat vorbind despre Dimtrie Dan,cine sunt astia cu studii si la ce le-au folosit lor cand un oarecare a apus ca in zadar in colbu scolii prin autori mancati de molii,asa cum scrie pe o piatra mormântala descoperita de el in misiune secreta prin neşte cavouri care zaceau necercetate…
    Pentru ca el este cineva,a fost ronin,rămânând dumnealui oarecum fara stapan dupa ce securitatea cea noua i-a abandonat pe legionari iar poporul ,cunoscut indeobste ca homo bucovinensis ,ce zice? Zice ca gaina, de pe unde scurma, de pe-acolo se si hraneste ,abandonati-neabandonati,da’ sunt atatea oportunitati, fie si din partea ceailantă,nu-i asa,doar sa stapanesti vocabularul – marturisitori,martiri… Suficient ca in aproape 30 de ani de “cultura” sa-si achizitioneze in rate,pe banii CJ,acest facies de bandit cultural nebuno-prost cu care nu este bine sa te pui dar cu care se pot rezolva unele probleme,hora de la Frasin precum si alte povestiri,Natiunea poetilor de la Corlata (un fel de Struga,nu-i asa?) unde vin neşte poeţi-arhitecţi din Israel ca să-l verifice la arderea cartilor in Bucovina …Un fel de Kim-Ir-Sen cu fiul sau zângălaş,boncăluind descântece de exorcizare, ca să scoata dracii din sutanisti in sanţul Cetatii de Scaun,desigur,tot pe banii CJ,respectiv ai dvs…
    De aia pentru un erudit de talia sa,doctor in Google-search dar si felcer in aburirea limbii romane,lăcuitorii baştinaşi din Bucovina sunt neşte rămăşite,niste tehui care nu stiau sa-si faca nici case,nici sa cante, nici sa joace,au venitără ungurii ,ukrainenii,rutenii (dar in special ukrainenii!) de i-au invăţat… Până si lăutarii erau evrei si i-au invăţat pre ei cantece hasidice ,anume kolomeicile !!!
    Cam acesta este nivelul unui impostor sfertodoct,lucrator in Photoshop si dătător cu jula pe internet,in scopuri culturale ,desigur,consultantul favorit al prim-secretarilor Cj dar si al Muzeului Bucovinei,astazi si mâine!
    Veti sti ca nu numai in miturile esentiale ale neamului romanesc din Bucovina loveste dumnealui insultând ,scremându-se si mirosind a kkt dospit la foc mic ,in voia sa cea buna (adeca nederanjat,ba chiar platit din bani publici…)ba chiar in monumentele eterne ae natiei ,zgârie cu unghia in blocul de granit al Putnei si al Domnului Stefan ! Un om normal la cap nu se poate sa nu stie,de exemplu,ca nici in Sfantul Mormant nu se afla oasele Mantuitorului,nasturi de la haine sau coroana sa de rege al iudeilor.. Conteaza insa valoarea de simbol,increderea poporului sau ca acolo bate inima neamului,ca acolo este locul de inchinaciune si de rugaciune.Cat despre pretentia imbecila ca Putna a fost rasa din temelii si refacuta de Romstorfer,nici nu ai ce sa comentezi…
    Iata,mai jos,câteva foarte proaspete probe ale imposturii si ale propensiunii sale spre fals si contrafacere:
    Numai din Bucovina „încarnatei amorţiri a timpului trecut” citire,astfel
    Imaginea discret intitulata „Bucovineni-Austria” dar utilizata si mai in urma,in ceeasi monstruoasa si imbecila eroare,ca fiind „O metafora imaginativa pentru Austria”,cf. blog
    http://prntscr.com/ej10fd
    …este,de fapt,spre râsul copiilor cu acces la internet pe telefon,doar atât:
    http://prntscr.com/ej114k
    …adica o panorama (pe scurt) a asediului Sevastopolului,unde a fost, domnu’ intelectual de muşama Gâză,un război,pe la mijlocul sec. al XIX-lea… Daca esti doar un pic atent, vei vedea in partea dreapta ,jos,steagul marii Britanii iar in stanga,tot jos,al Frantei… Mai din porţiuni,cum ar fi,o metafora a Austriei sau a Bucovinei sau a ce mai delirezi dumneata!
    Mai jos ,aceasta imagine zisa ”Bucovineni 1910”
    http://prntscr.com/ej13ny
    …este doar o ilustratie banala a unei case din Rutenia,anume din Galitia de Est/Pocutia…
    Cam asa:
    http://prntscr.com/ej1518
    Nu merita nici un comentariu!
    Dar si:
    http://prntscr.com/ej15pf
    .. care este doar:
    http://prntscr.com/ej16oa
    O cazarma din Praga,cladirea din dreapta imaginii,mai clar aici:
    http://prntscr.com/ej1793
    Dar,mai ales,aici:
    http://prntscr.com/ej17w5
    Este o practica obisnuita a dumnealui,aceea de a contraface,de a falsifica,exista sute de exemple si,cum altfel,pentru astfel de imbecilitati,ineptii si dovezi de rea credinta CJ ii plateste cu bani buni, atat pe tartore cat si pre plodul sau rancaluitor de duzina…
    Ce ar avea de-a face toate acestea cu personajele din fotografia de pe pagina pe care se afla comentriul dvs.? Pai,numai la o prima arancatura de privire ne paste banuiala ca domnul Iacobescu se afla acolo ca Hristos intre cei doi talhari…
    Dar ramane doar asa,o banuiala,deoarece nu se poate stabili cu precizie care sunt tâlharii,câţi anume !
    Numai asa,cu titlu de şagă,sa ne intrebam: domnul Purici ne explica cu mai mult timp in urma ca dumnealui a ales sa vina in România deoarece in Ukraina era platit cu vodca si cofraje de oua… Acuma,ca tot s-au intors acele vremuri de trista amintire ale unui stat artificial care tine sub cizma sa jumatate din Bucovina,ne putem intreba: nu ca ar fi adevarat,dar daca ar fi,cum ar fi platit domnul Purici,cum i s-ar pune pe card cofrajele cu oauă precum si vodka?? Sau poate ca este,daca este,platit in ii bărbăteşti bucovinene,puse pe card dar si pe domnul presedinte al CJ Gheorghe Flutur…
    Deci ,cum sa vada dumnealor,din kokonul de matase de Kiev in care stau ascunsi ,laudându-se si premiindu-se ei-înde-ei,bine struniti de cine trebuie,cum sa vada fanteziile bolnav-vicioase,impostura si standardele foarte joase instaurate de numitul Gâză ot Plopeni in cultura judeteana??
    Pentru ca orice teen-ager care da click pe search ,pe una din imaginile aratate mai sus,va merge ca ceasul spre o pagina-doua cu citate din blog-ul imbecil al unui oarecare Dragusanul…
    Iata cum se inchide cercul!
    Si cu aceste măreţe realizări culturale care evadează de pe blog-ul unui impostor si se transforma in acte,fapte si programe “culturale” care conferă identitate unei zone supralicitate (Bucooooviinaaaa!!! Martiriiiiii! Marturisitoriiiii! Pietrele mormântaleee! Eminescuuuu! Zicalasiiiii!) convietuiti dvs.,domnule Iacobescu,in olimpiana seninatate a profesorului atent supravegheat de domnul Purici&Comp.,ca sa nu comiteti greseli de interpretare,atât din punct de vedere al ,cât şi!
    Na zdrazvisti,gospodin Michaylo!

  3. Domnu Kukutean, nu fi trist…
    Personajul în cauză a mărturisit totul, iată: ”s-a ivit pe lume sub aparente ospicii favorabile”. Ca si ”nefericitul arhiduce Rudolf”, dar … ospicii. Favorabile, dar…ospicii. Aparente, dar …ospicii! În fine, ospicii. Așa că lasă-l în ospiciile lui!
    Pentru conformitate: http://dragusanul.ro/1858-nasterea-nefericitului-arhiduce-rudolf (spre sarsitul primului paragraf)

    • Kukutean_bis_in_idem says:

      Domnule Gi,confirm că , de fapt,n-am băgat de seamă ca ati dat un răspuns si ati facut o postare analizând ezact imprejurarea cu “ospicii”=”auspicii”,insa eu o ţin pe-a mea,ca dumnealui este foarte tulburat de chestiunea cu nefericirea prinţului de coroană Rudolf,cu care să fi avut dumnealui anumite afinităţi,despre care vom afla mai incolo,când va binevoi dumnealui sa detalieze,pentru ca nu se poate altfel explica,decât printr-o tulburare sau perdere temporară a minţilor!
      Insa recunosc ca sunt trist,circumstanţiind in sensul că este vorba despre o tristeţe săsească – daca nu stiţi cum e,atunci sa va spun eu că trebuie intrunite anumite conditii,sa fii sas,sa vorbesti rar,mimând sau afişând un puseu de apoclepsie (apoplexie?? ma rog…),de tolomăcie,cum ar fi…Sa nu intelegeţi de aici ca aş intruni conditia de „sas”,insa este vorba,de-acuma,despre un tip de tristeţe care este ca o profesie,trebe căutat codul CAEN…
      Insă altceva as vrea sa va marturisesc: in acest puseu de tristeţe săsească m-au apucat remuşcarile si m-am gândit că să nu fac şi eu ca domnul Gâză,adică să nu iau maul,cum se zice,interlocutorului,că doar şi el o hi om,chit că se straduieşte să demonstreze contrariul…
      De aceea am reluat imaginea cu “nefericitul „ , anume: „plecarea arhiducelui Rudolf din Bucovina,la 1885..” Care există pe blogul dumisale si cu aceasta titulatură complicată ,de almanahe:
      http://prntscr.com/ek9j7z
      ..sau in aceasta forma simplificata,ca mai sus,in pagina:
      http://prntscr.com/ek9k76
      Deci,am zis ca este cinstit sa analizam imaginea ca pe vremuri,la organe,presupunând,pentru economia discuţiei, ca este vorba despre identificarea dupa poza a participantilor la o reuniune de prin anii ’80 a unor deviatori de dreapta,de la cenaclul uzinei Vulcan,neşte quailegionari ascunşi,sâ zicem !care se strângeau in “fosta casă a lui Codreanu”,se mai ]mb[tau ;I ei,apoi salutau si strigau in sensul că să trăiască le… Ce mai strigau, inca este clasificat.
      Ce avem noi aici?
      In primul rând că persoana aflata ,oarecum,in centrul imaginii si care aduce,tot oarecum,cu nefericitul arhiduce, nu merge,nu circulă,nu pleacă! Deci stă pe loc,deci nu paraseşte Bucovina! Pare o reuniune,ca in primul titlu,mai zdrumicată,căci unii agita pălăriile având,cel mai probabil ,revendicari etnice! Insa nici unul nu pare chitit sa paraseasca Bucovina,poate domnul Gaza cunoaste acest lucru din vreun comunicat de presa contemporana! Intr-un colţ se zăresc şi neşte zicălaşi,cam fără anterie!
      Ba exista acolo,in imagine chiar elemente ale statului de drept,armata,băgători de seama,alte persoane care sugereaza un DNA imperial incipient,un nucleu genetic,cum ar fi…
      Ce să fie,totusi? Să fie,cum am zis mai sus,o scena de vanatoare de urs? Dar daca cei care,din parşivenie,desigur,au scris acest titlu in germana,cu caractere gotice,anumit spre a-l incurca pe domnul Gâză,au procedat in aceasta maniera ca si marele pictor maghiar Pataky care a pictat el niste bejenari nasaudeni trecand muntii,prin pasul Tihuţa,spre Bucovina,spre aducerea aminte a stramoşilor ardeleni ai domnului Flutur aflat, in momentul postării,la robinetul cu bani ai CJ,să-i fie lui de gâdilici?

      http://prntscr.com/ek9r9z
      Caci marele dar parşivul Pataky,iată ce a postat el ,ca titlu:
      http://prntscr.com/ek9sz9
      …bazându-se in mod cinic si pe imprejurarea că dumnealui mare-mare, dar cinic! Că locuia dumnealui chiar la mocani,in muntii Apuseni,lucrul dracului,ce s-a potrivit! Incât era sa nu descâlcească betul domn Gază această speţă,noroc ca şi-a amintit dumnealui de linia de creastă a muntilor de la Tihuţa si a demontat lucratura lui Pataky,urmând sa mearga si la faţa locului,când s-o mai împrimăvăra,cu marele artist foto Victor T. Rusu,sa surprinda muntii si să-l pună la punct pe Pataky,definitiv!
      Revenind insă la oile noastre dar si la nefericitul Rudolf care in ultima varianta,de mai sus,părăsea Bucovina la 1885,să vedem de unde reiese asta?
      Atentie! Chiar in prim-planul imaginii se văd neşte walachi opincari care duc ceva pe un par! Pare sa fie un urs,insa cine poate băga mana in foc? Daca este,totusi,nefericitul Rudolf,intr-unul din puseurile sale de nefericire anxioasă,de depresie imperiala,uns cu diferite unsori si bagat intr-o blana ,legat corespunzator de mâini si de picioare si dus nu unde-a dus mutu roata ci la augusta sa familie imperiala,cf. instrucţiuni?
      Căci de-atunci a ramas vorba,la walachii cei ciudati,dupa cum uurmeaza:
      – Mă,l-ati vazut careva pe nefericitul arhiduce Rudolf prin zonă? Ca e bai mare!
      – Eu l-am văzut! Îl duceau doi pe-un par!
      Iaca aşa,avand eu remuşcări,am privilegiat aceasta ipoteză care ar putea să-l scoata ,cât-de-cât,din kkt pe marele bard bucovinean Gâză!
      Deşi nu pentru mult timp,deoarece gaseşte dumnealui altul,daca nu l-o fi găsit,chiar!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: