Handbal masculin

CSU Suceava a câştigat primul amical al pregătirii de iarnă

 > Într-un meci din cadrul turneului de la Focşani, CSM Focşani – CSU Suceava 25-28 (13-12)

 În primul ei meci al turneului de la Focşani, primul turneu al perioadei de pregătire de iarnă, CSU Suceava a întâlnit gruparea gazdă CSM. La finalul unei partide aprig disputate, elevii antrenorilor Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei s-au impus cu 28-25.

Prima repriză a fost dominată de vrânceni, care au şi condus la pauză cu 13-12. În partea secundă, pregătirea fizică bună a sucevenilor şi-a spus cuvântul şi disputa s-a încheiat cu victoria lor.

CSM Focşani a pierdut şi primul meci al turneului în faţa grupării Ştiinţa Bacău cu 20-21.

Formaţia suceveană se pare că a primit „undă verde” şi de la Primăria Suceava în ceea ce priveşte finanţarea din primele luni ale acestui an. Cum de obicei bugetul ajunge la nivel local în luna martie sau aprilie, în prima perioadă a anului cei care practică sportul trebuie să se descurce singuri sau să-şi salveze fonduri pentru acest moment. Primăria Suceava va încheia se pare un contract de asociere cu CSU Suceava pentru a putea susţine legal echipa de handbal masculin în primele două luni ale anului, până la aprobarea bugetului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI