Moscova susţine că amplasarea instalaţiilor antirachetă americane în România reprezintă o încălcare a Tratatului INF

Desfăşurarea de instalaţii antirachetă SUA în România reprezintă o încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat ieri ministrul adjunct rus de externe Serghei Riabkov, într-o alocuţiune rostită în Camera publică, o instituţie de pe lângă Preşedinţia rusă, potrivit agenţiei de presă TASS. „Un moment nou în evoluţia situaţiei din Europa este instalarea de elemente antirachetă la baza Deveselu din România, iar în perspectivă lansatoare similare antirachetă urmează să fie amplasate în Polonia, asemănătoare cu cele utilizate pe navele marinei americane pentru a lansa rachete de croazieră, cu raza medie de acţiune, Tomahawk”, a afirmat Riabkov. Moscova percepe instalarea unor astfel de dispozitive pe uscat drept o încălcare directă a Tratatului INF, a subliniat ministrul rus adjunct de externe.

La 12 mai, secretarul general al NATO, vorbind la ceremonia de inaugurare a bazei de la Deveselu (judeţul Olt, 180 km de Bucureşti), a anunţat oficial disponibilitatea operaţională a acesteia de a găzdui sisteme antirachetă „Aegis”, notează TASS. A doua zi, în localitatea poloneză Redzikowo a avut loc ceremonia demarării construcţiei unei baze antirachetă a SUA, care va deveni operaţională în 2018.

Totodată, Riabkov a denunţat planurile NATO de a desfăşura forţe multinaţionale în Polonia şi în ţările baltice — în apropiere de frontierele ruse — apreciind că aceasta va constitui o încălcare a Actului fondator privind relaţiile Alianţei Nord-Atlantice cu Rusia, potrivit TASS.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI