Protecţia Consumatorului şi Poliţia Economică iau în obiectiv restaurantele, unităţile de cazare şi piscinele

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava derulează o campanie tematică de controale privind respectarea prevederilor legale în unităţile de alimentaţie publică. Comisarul-şef adjunct Vasile Latiş precizează că acţiunea, care a demarat pe 15 iunie, se desfăşoară pe întreaga durată a sezonului estival, o parte din acţiuni având loc prin constituirea de echipe mixte, în colaborare cu Poliţia Economică, în funcţie de competenţele legale ale fiecărei instituţii.

„Tematica vizează unităţi de alimentaţie publică, unităţi de cazare turistică, baruri, piscine şi bazine de înot” arată şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava. Astfel, în intervalul 15 iunie – 15 iulie, comisarii suceveni pentru protecţia consumatorului au efectuat 127 de controale, descinderile lor lăsându-se cu 37 amenzi. Valoarea acestora a însumat 48.600 de lei, personalul specializat dispunând oprirea temporară de la funcţionare a unei unităţi de cazare, acesteia impunându-i-se remedierea deficienţelor legate de condiţiile de cazare. Latiş precizează că în timpul verificărilor au fost depistate şi sancţionate abateri privind lipsa atenţionării cu privire la ingredientele alergene; produsele expirate; neindicarea gramajului, precum şi în ceea ce priveşte lipsa orarului de funcţionare.

Pe de altă parte, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava a evidenţiat că pe durata sezonului estival este monitorizat modul de prestare a serviciilor de către agenţiile de turism tur-operatoare, care organizează sau vând pe cont propriu pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, direct sau prin intermediari. Supravegheate sunt, de asemenea, agenţiile de turism detailiste care vând sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de turism tur-operatoare, Vasile Latiş informând pe cei interesaţi că agenţiile de turism sunt obligate să furnizeze turiştilor informaţii privind localitatea de destinaţie; ruta de parcurs; mijlocul de transport; tipul unităţilor de cazare, adresele şi categoriile de clasificare ale acestora; serviciile de masă oferite; durata programului; regimul paşapoartelor, vizelor şi asigurărilor de sănătate; cuantumul avansului, dacă este cazul, precum şi durata în care este valabilă oferta turistică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI