Motto: „Quidquid delirant reges, plectuntur Achivi”
(lat. „Ori de câte ori regii fac nerozii, grecii trag ponoasele”) Horaţiu, Epistole
Cu siguranţă a fost un interes major pentru ţară ca legea care pune, deocamdată, coroana pe capul pajurii din stema României să treacă neobservată, pe neştiute a trecut şi în parlament unde, cel puţin 90% dintre parlamentari nu ştiu ce votează sau execută ordinul primit şi, cu toate că a trecut o săptămână, nimeni n-a luat în discuţie legea care vrea să ne arate că asta ne lipsea, încolo avem de toate. Oare cine au fost iniţiatorii legii? Ce urmăresc? Cu apatia, indiferenţa şi prostia care bântuie în toate mediile sociale, nu va fi nicio surpriză să ne trezim într-o bună zi cu un cap încoronat care să ne anunţe că s-a reparat nedreptatea ce i s-a făcut, poporul poate fi fericit, are toate condiţiile să ajungă la performanţele avute când ţara avea monarhie, rege, casă regală şi ifose princiare. Apropo, ştiţi că suntem singura ţară, între republici, care are casă regală? De fapt, beneficiile zisei case s-au făcut simţite peste tot! În sfârşit, „avem di tăti!”.
Nutresc speranţa că, după ce lumea se va linişti în privinţa averii lui Condrea, ne vom sătura şi de cărţile lui Becali şi de fetele lui care au sechestrat plaja şi marea până în septembrie, vom afla că ţiganii, stăpânii de sclavi de la Berevoieşti, vor fi condamnaţi în anul 2025, ne vom linişti şi în privinţa românilor aflaţi întâmplător la Nisa sau în Turcia unde, cică, a fost o tentativă de lovitură de stat, de fapt o repetiţie generală cu tancuri pe străzi, cu tiruri de arme automate, cu morţi reali etc., îşi va da pe seamă şi va întreba nedumerită când va vedea coroana pe bani şi se va întreba: Bă, da’ de când este asta aici? Oare domnul preşedinte Iohannis ştie în ce s-a băgat promulgând legea? Eu cred că nu-i pasă ce se va întâmpla după terminarea mandatului, fie şi monarhie, că tot atâta-i! Noi, care am fost obişnuiţi să ne alegem domnii, nu numai noi, şi-n Polonia era la fel, dar şi în antichitatea greacă, în oraşul-stat Sparta, regele (şef religios şi comandant al armatei, de exemplu Leonida) era tot ales, să ne trezim pe cap cu ceva care să ne numească „poporul meu” şi să nu mai poţi scăpa de el, chiar de-ar fi damblagiu la trup şi handicapat la minte. Eu vorbesc de un „el”, aşa spunea legea succesiunii la tron, nu spun ca Marilena Rotaru că trebuie s-o punem regină pe Margareta Duda şi gata, toate se rezolvă. Pe drept, aşa cum vorbeşte legea nemodificată încă, niciun urmaş al lui Mihai, fost rege, din familia Hohenzollern, nu are drept la tron, cu Mihai linia fostei dinastii se închide. Aşa că, regalişti de ambele sexe, căutaţi rege într-o altă casă princiară, dar cred că, înainte de a o lua hajma prin Europa, să vedeţi dacă nu cumva mai trăiesc, dacă au avut copii, urmaşii „Domniţei” Ileana (aşa îi spunea vara mea, Olimpia Bădăluţă) şi nu prinţesa Ileana, despre care umblă vorba că nu era fata lui Ferdinand, regina Maria având multe aventuri galante, „a umblat la multe uşi”, astupate în familia ei, sunt mărturii în acest sens, nişte scrisori de reproş pe care le am tot de la Olimpia Bădăluţă. Această domniţă Ileana a fost căsătorită cu Anton de Habsburg, care s-a învârtit în cercurile înalte ale partidului nazist al lui Hitler.
Se vede că o parte din societatea noastră, partea care şi-a făcut transfuzie cu sânge albastru, nobilă, evident, cultă şi civilizată, are despre regalitate vechea concepţie medievală, avută de fruntaşii ţărăniştilor, potrivit căreia regele era privit ca un fel de divinitate în faţa căreia toată lumea trebuia să cadă în genunchi şi să dea ochii peste cap (vezi: Vasile C. Dumitrescu, „O istorie a exilului românesc (1944-1989)”, Editura „Victor Frunză”, Bucureşti, 1997). Este îndeobşte cunoscut şi recunoscut faptul că regele Ferdinand (1914-1927) a fost cel care a promis pământ pentru soldaţi (1917, în tranşee, la Mărăşeşti) şi votul universal, este „Întregitorul”, adică a făcut România Mare, ceea ce, să recunoaştem, e prea mult chiar şi pentru un rege, aş zice mai degrabă că a fost un rege care a suferit mult, în tăcere, a suferit infidelităţile Mariei, încoronată lângă el, la Alba-Iulia, a suferit ingratitudinea şi dezmăţul fiului, Carol al II-lea, „creanga putredă a monarhiei”, şi încă altele, destule. Şi, ca să vedeţi că şi capetele încoronate au scăderile lor care nu pot fi scuzate, vom arăta că acelaşi rege, Ferdinand, cu ocazia încheierea păcii de la Buftea – Bucureşti, 7 mai 1918, s-a întâlnit cu Czernin, ministru de externe al Imperiului austro-ungar, care ne spune prin Radu Leca („Eu i-am salvat pe evreii din România”) următoarele: „Ferdinand a avut o atitudine deplorabilă. A rezemat capul pe umărul meu şi a spus: Semnez, numai nu-mi luaţi tronul”. Era prea slab, prea timorat ca să reprezinte ceva fără tron. Ce să reprezinte fără tron Mihai fără ţară?
Comentarii