Vladimir Putin

Rusia nu se va lăsa atrasă în „frenezia militaristă” spre care o împinge NATO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat ieri că ţara sa nu se va lăsa atrasă în „frenezia militaristă” spre care o împinge NATO, dar a susţinut că va găsi răspunsurile adecvate pentru garantarea securităţii sale într-o lume „tot mai imprevizibilă”, transmite agenţia EFE. „Alianţa (atlantică) caută în comportamentul Rusiei nu doar să-şi confirme legitimitatea şi utilitatea existenţei, dar face şi paşi reali către confruntarea cu noi”, a subliniat Putin la o întâlnire cu ambasadorii ruşi. „Nu avem intenţia să cădem în frenezia militaristă”, a adăugat liderul de la Kremlin, menţionând totuşi că Rusia ştie cum să reacţioneze în mod adecvat şi este ceea ce va face în viitor.

Insistând că NATO doreşte să împingă Rusia către o „cursă a înarmărilor inutilă şi oneroasă”, Putin a asigurat că acest lucru „nu se va întâmpla, dar nici nu vom fi slabi”. „Suntem acuzaţi permanent de activităţi militare. Unde? Pe teritoriul nostru. Iar ceea ce se întâmplă la frontierele noastre ei consideră că este normal”, a continuat preşedintele rus, făcând referire la viitoarea desfăşurare a patru batalioane NATO în statele baltice şi în Polonia şi la scutul antirachetă pe care SUA continuă să-l instaleze în estul Europei, în pofida dispariţiei a ceea ce Putin a numit „ameninţarea imaginară nucleară iraniană”. „Observăm încercări insistente ale mai multor parteneri de a-şi conserva monopolul asupra dominaţiei geopolitice”, a spus mai departe preşedintele rus, estimând că „în loc să diminueze, riscurile pentru securitatea economică şi umanitară se multiplică şi se extind către noi regiuni ale planetei’. „Starea lucrurilor în lume este departe de stabilitate şi tot mai imprevizibilă”, a conchis liderul rus, vorbind despre schimbările importante produse în toate sferele relaţiilor internaţionale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI