Arhiereul cu vorba ziditoare

Dacă ar mai fi trăit, episcopul-vicar Gherasim Cucoşel Putneanul ar fi împlinit 92 de ani şi s-ar fi numărat printre puţinii veterani de război care au mai rămas în viaţă. S-a născut la 30 mai 1924.

Orfan de la vârsta de trei ani, a copilărit în satul natal al mamei sale, Bărăşti-Ciumuleşti (Vadu Moldovei), unde a învăţat şapte clase cu învăţătoarea Maria Jitaru. A fost un elev silitor la învăţătură, cuminte, crescut cu credinţă în Dumnezeu.

Terminând şapte clase, primeşte învoire de la mama sa şi pleacă la schitul Boureni-Iaşi pentru a învăţa cântările bisericeşti.

N-a avut bani să urmeze seminarul teologic. De aceea, în 1942 s-a înscris la o şcoală militară de radiotelegrafie ce durează până în 1943. Acest an i-a fost considerat an de armată. A fost încorporat de drept, şi după 23 august 1944 a participat activ la operaţiunile militare de război. În 1945 a fost lăsat la vatră.

După botezul războiului, având şi chemare lăuntrică, s-a întors în mănăstire, în acelaşi an 1945. A primit binecuvântarea mamei sale şi plecat în obştea Mănăstirii Neamţ.

Din acel moment, drumul lui prin viaţă a fost drumul mănăstirilor. În 1946 a fost călugărit sub numele de Gherasim, apoi hirotonit irodiacon, îndrumat de mari duhovnici. În 1949 s-a înscris la Seminarul Monahal Superior de la Mănăstirea Neamţ. În acelaşi an învaţă şi meseria de culegător manual/zeţar la tipografia mănăstirii.

În 1952 a fost hirotonit ca ieromonah. Între anii 1953-1957 a urmat Institutul Teologic Universitar Bucureşti.

Şi-a luat licenţa cu lucrarea „Catalogarea manuscriselor româneşti din biblioteca Mănăstirii Secu”. Lucrarea a presupus „o muncă destul de grea şi migăloasă: să străbaţi foaie cu foaie… toate aceste volume ca să le întocmeşti cuprinsul şi să culegi însemnările de pe ele, cu ajutorul cărora să le poţi afla autorul, numele celui care le-a copiat şi anul când a făcut acest lucru” (aprecierea pr. prof. Gh. I. Moisescu). A fost prima lucrare de acest fel.

Tot în 1957 a fost egumen al Mănăstirii Neamţ şi profesor la Seminarul Teologic al Mănăstirii.

La Mănăstirea Neamţ l-a cunoscut de aproape pe maestrul Mihail Sadoveanu. Tot aici a luat cunoştinţă cu odiosul Decret 410 prin care s-a dispus desfiinţarea mănăstirilor şi a şcolilor monahale din ţară, iar personalul monahal dat afară.

Din 1962 până în 1977 a fost stareţ la Mănăstirea Putna, unde a avut răspunderi destul de mari. Acest Sfânt locaş trebuia apărat şi bine întărit. Toată pregătirea ce o avea până atunci i-a dat posibilitate stareţului Gherasim să refacă complexul mănăstiresc: biserica, turnul tezaurului, turnul Eminescu, clopotniţa, muzeul şi chiliile dinspre nord.

Cu toată asprimea timpului a ştiut să se apropie de mai-marii ţării şi să-i convingă că Mănăstirea Putna este o temelie a credinţei noastre şi ne reprezintă. Cuvântul stareţului „a zidit”, „a lămurit”, n-a lăsat să se destrame nimic. Mănăstirea Putna devenise o şcoală a unui înalt patriotism.

La Putna se simţea acasă, dar mai era nevoie şi în altă parte de prezenţa cuvioşiei sale.

În 1977 a fost numit arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului. Din 1985 a devenit misionar al B.O.R. în ţară.

A înmulţit exemplar talanţii dăruiţi de stăpân. Pe umeri i se adunau şi anii. A fost detaşat la Episcopia Buzăului. Dorinţa P.S. Episcop era să revină pe plaiurile sucevene, unde învăţase credinţa în Dumnezeu, iubirea de neam şi ţară.

În 1992 a fost ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. A locuit la Bogdana cu modestie.

Episcopul-Vicar Gherasim Cucoşel Putneanul a răzbit în viaţă cu ajutorul lui Dumnezeu, dar prin muncă, voinţă, ascultare, omenie, cinste. L-a caracterizat vorba blândă, încurajatoare, vorba care zidea, întemeia, convingea, unea şi împăca. Avea relaţii bune cu toată lumea, că „La Dumnezeu nu este părtinire” (Sf. Ap. Pavel): cu scriitorul M. Sadoveanu, la Putna a primit pe preşedintele N. Ceauşescu vorbindu-i despre marea importanţă a Mănăstirii Putna pentru neamul românesc, la Războieni l-a primit pe preşedintele I. Iliescu, vorbindu-i despre jertfele neamului nostru, pe Majestatea sa regele Mihai, a primit pe preşedintele Emil Constantinescu şi pe mulţi alţii.

Prin cărţile: „Tihna însemnărilor” şi „Cuvinte şi tâlcuiri arhiereşti” a îndrumat pe ucenicii tineri care urmau calea vieţii mănăstireşti. Cărţile cuprind sfaturi valabile şi pentru toţi creştinii.

Nu s-a gândit niciodată să scrie vreo carte, dar întâlnirea şi desele discuţii cu talentatul preot-scriitor Constantin Hrehor l-au convins că poate scrie şi are ce scrie, cărţi ce vor rămâne documente pentru viitor.

Cea mai temeinică zidire care va dăinui peste veacuri rămâne Mănăstirea de Maici Cămârzani.

Peste această ctitorie pluteşte glasul arhiereului Gherasim: „Să fie o mănăstire a credinţei, a liniştii, a muncii, a dragostei pentru neam şi ţară”.

Acolo, sub minunat covor de flori se odihneşte, obosit de drum, arhiereul Gherasim Cucoşel Putneanul. Cuvântul lui mai „zideşte” şi astăzi. (Prof. VIRGINIA BÎRLEANU, Vadu Moldovei)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI